Prin conjunctura clasamentului si a calendarului meciurilor, se spoate spune ca vineri si sambata s-a disputat cea mai importanta etapa a Turneului celor Sase Natiuni. Victoria Frantei in fata Tarii Galilor pe Millenium Stadium si un succes acasa al Angliei asupra Irlandei ar fi pastrat misterul Grand Slam-ului din acest an pana in ultima etapa, cand francezii si englezii ar fi dat piept unii cu ceilalti pe Stade de France, intr-o confruntare de „care pe care”. In meciul pentru „lingura de lemn”, la Roma, Italia intalnea Scotia, aceasta din urma ravasita de ultimul meci pierdut dramatic la Cardiff si dornica de a scapa de gustul amar provocat de aceasta infrangere, printr-o prestatie victorioasa in fata italienilor. Pornind de la aceste auspicii, etapa a treia a turneului se anunta ca fiind interesanta si dramatica, cu sanse de a trasa in linii mari clasamentul din acest an al competitiei. Iar asteptarile nu s-au lasat deloc inselate...
In primul meci al etapei, la Carfiff, galezii primeau vizita Frantei, intr-o partida care pe care oaspetii o considerau cruciala in atingerea scopului propus – castigarea turneului si Grand Slam. Galezii, care fusesera invinsi de englezi in prima etapa si batusera greu Scotia, in prelungiri, doreau sa „dreaga busuiocul” printr-o prestatie ireprosabila in fata unui adversar care se recomanda ca fiind cel mai puternic al competitiei. Galezii incepeau meciul cu o formula schimbata fata de meciul precedent, cu Huw Bennett tiular pe postul de taloner, cu o linie II total schimbata – Bradley Davies si Deiniol Jones, cu Jonathan Thomas in locul lui Andy Powell pe partea inchisa a liniei III si cu Richie Rees titular pe postul de mijlocas la gramada. De cealalta parte anrenorul Marc Lievremont a ramas fidel sistemului sau de alcatuire a echipei de start, pastrand aceeasi structura a inaintarii, schimband doar pe Fulgence Ouedraogo cu Julien Bonnaire pe linia III si incepand meciul cu o formula a aripilor Alexis Palisson-Julien Malzieu. Iar alegerea s-a dovedit una mai mult decat inspirata, intrucat in minutul 6 Palisson inscrie primul eseu al meciului, dupa o cursa in care defensiva galeza a fost lasata „bouche-bee” de impetuozitatea tinerei aripi franceze. Superioritatea francezilor in momentele de fixare, rapiditatea deschiderii liniei de treisferturi, cat si greselile in aparare vizibile in special in pozitionarea defensiva a triunghiului centrii-fundas, au permis ca oaspetii sa reuseasca pana la pauza si eseul al doilea, venit dupa o pasa gresita din placaj a lui Shane Williams, in bratele lui Trihn-Duc, uvertura franceza neintalnind nici un adversar pana la centru terenului de tinta galez. Dupa 40 de minute, tabela arata un dezoland 0-20 in defavoarea galezilor, cu doua eseuri primite, restul de 10 puncte fiind incasate din bocancul lui Morgan Parra. Repriza secunda a aratat insa total diferi de prima! Galezii au inceput bine, pana in minutul 61 reusind sa marcheze 13 puncte, prin eseul lui Halfpenny si punctele lui Stephen Jones, apropiindu-se la doar un eseu transformat de oaspeti. Miracolul din partida cu Scotia nu s-a mai produs insa, francezii linistind jocul in urmatoarele 20 de minute, prin posesii prelungie pe inaintatre, care i-au facut pe galezi sa greseasca in pozitii favorabile pentru sut. Freddy Michalak si Parra au pus alte sase puncte in dreptul Frantei, astfel incat eseul galez din ultimul minut, reusit de Shane Williams, nu a avut decat efectul unui foc de paie. Scorul final a fost 26-20 in favoarea francezilor, care au dat si omul meciului, in persoana lui Julien Bonnaire, ca o dovada in plus a inspiratiei in alcatuirea echipei de catre Lievremont. Impresia lasata de acest meci a fost aceea a superioritatii indiscutabile a gramezii franceze, care a castigat 7 maul-uri si o gramada pe repunerea adversarului, dar si a defensivei ultra-precise, care a dat in total 95 de placaje in situatii decisive adversarilor galezi.
Sambata, dupa nebunia din ajun de la Cardiff, se anunta un meci deosebit de interesant si la Roma, intre Italia si Scotia. Cine pierdea se putea considera invinsul absolut al turneului, prin prisma jocului si valorii aratate fiind greu de crezut ca vreuna dintre cele doua echipe ar fi capabile sa mai ia alte puncte in afara acelora din meciul direct. Chiar si asa, Italia venea dupa doua partide bune, impotriva Irlandei, in deplasare, si Angliei, pe teren propriu – in acest din urma meci italienii fiind „la un varf de sulita” de o performanta uriasa, in vreme ce Scotia reusise un meci precedent mai mult decat bun, care ar fi insemnat fara indoiala o victorie daca partida s-ar fi incheiat dupa fix 80 de minute. Italienii au inceput in forta, dominand gramezile si fortand doua penalitati transformate de aripa Mirco Bergamasco. Dan Parks, uvertura scotiana, nu ramane dator, la pauza scorul fiind egal, 6-6. Repriza a doua a continuat duelul celor doi transformeri, Scotia venind pentru prima oara in avantaj abia in minutul 64, dupa un drop-goal si o penalitate reusite de Parks (12-9). Bucuria scorienilor a durat insa doar doua minute, intrucat rezerva de mijlocas la gramada Pablo Canavosio ia initiativa unui atac rapid prin linia defensiva a adversarilor si marcheaza un eseu la centru, transformat ulterior de Bergamasco. 16-12 a fost scorul final in favoarea italienilor, care scapa de „ligura de lemn”, reusind in acelasi timp o victorie merituorie, asupra unui adversar in fata caruia a fost mai buni, dincolo de orice dubii...
Meciul cel mai interesant a avut insa loc pe Twickenham si a opus, intr-o confruntare care va insemna intotdeauna mai mult decat sport, Anglia si Irlanda. Inaintea partidei, englezii erau singurii, alaturi de francezi, care mai pastrau sansa Grand-Slam-ului, dat fiind faptul ca irlandezii fusesera invinsi, fara drept de apel ,in meciul precedent, la Paris. Martin Johnson stia insa ca nu va fi usor echipei sale sa faca fata grupului de 15 irlandezi artagosi veniti parca sa dea foc Londrei. Istoria ultimului deceniu nu tinea deloc cu gazdele, iar istoria ultimelor secole ii recomanda pe irlandezi la o perpetua cautare a razbunarii in fata englezilor. La fel ca in cazul incaierarilor cu politia loialista de pe strazile catolice ale Belfastului, irlandezii au aplicat tactica „da si fugi!” Cand inca englezii nici nu se dumirisera ca partida incepuse, Brian O’Driscoll reuseste un turnover la centrul terenului, paseaza la Sexton, iar acesta trimite un balon de urmarire interceptat de aripa Tommy Bowe, care atinge coltul terenului de tinta. Pana la pauza punctele vor fi marcate doar de Wilkinson si de Sexton, din lovituri de pedeapsa, irlandezii intrand la vestiare in avantaj – 8-6. Englezii jucasera bine, mai ales pe gramada, linia I compusa din Payne, Hartley si Cole parand intr-un usor avantaj in fata adversarilor directi Healey-Best-Hayes. Adevarata suferinta a Albionului a constituit-o linia II, atat de contestata in insula de adversarii lui Martin Johnson, Steve Borthwick pierzandu-l dupa doar cinci minute pe colegul sau Simon Shaw, accidentat la umar, asta in conditiile in care englezii aveau in fata cuplul reunit de la Munster, O’Connell-O’Callaghan. In repriza secunda irlandezii au inceput la fel de agresiv ca in prima, presiunea lor asupra adversarilor cancretizandu-se in eseul lui Keith Earles din minutul 55. Englezii strang randurile, realizand ca sunt pe cale sa piarda un meci important, cu efecte atat pentru moralul, cat si pentru imaginea echipei si a antrenorului ei. Cinci minute mai tarziu englezii isi imping inaintarea pana in terenul de tinta irlandez, pilierul Dan Cole marcand eseul prin care englezii stabilesc egalitatea la 13. Si ca totul sa fie perfect, Wilkinson, ezitant la fel ca in meciul cu Italia, pune batista pe tambal si marcheaza un drop-goal cu zece minute inainte de final, prin care isi aduce echipa in avantaj. Irlandezilor nu le vine sa creada ca pot scapa printre degete o victorie care intotdeauna va semana cu o revansa istorica, cu atat mai mult cu cat il pierdusera si pe Brian O’Driscoll, accidentat stupid de propriul sau coechipier, Paul O’Connell. Scos pe targa de pe teren si cu gatul imobilizat, cel mai mare erou al Irlandei de la Michael Collins incoace le transmite coechipierilor sai ca este OK, fiind liberi de orice griji sa-i invinga pe englezi. Ceea ce irlandezii si fac, marcand in minutul 73 un eseu la centru prin Tommy Bowe. Irlanda castiga cu 20-16, iar inchizatorul Jamie Heaslip este declarat, pentru a doua oara in aceasta editie de Six Nations, omul meciului.
Etapa urmatoare avem un meci interesant – Irlanda-Tara Galilor, unul care ar trebui sa fie interesant macar prin prisma traditiei – Scotia-Amglia si unul al carui rezultat nu reprezinta nici o surpriza pentru vreun parior – Franta-Italia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu