Finala H Cup

Daca ii tot laudam pe francezi pentru modul autoritar in care au dominat in acest an competitiile europene, atat la nivelul reprezentativei, cat si cu echipele de club, finala Heineken Cup care s-a disputat in acest week-end pe Stade de France din Paris a confirmat insa dictonul „la pomul laudat sa nu te duci cu sacul”.
Previzibil, Stade Tuolousain s-a impus in fata lui Biarritz dupa un meci in care bascii au fost dominati categoric pe gramezile fixe de linia I a lui Toulouse, dar si in care diferenta de valoare a treisferturilor echipei lui Guy Noves nu s-a vazut aproape deloc. Cele doua echipe au mers umar la umar in prima repriza, abia in partea a doua Toulouse impunand o diferenta de noua puncte, gratie celor doua drop-goluri si a unei penalitati ale lui David Skrela. Abia in minutul 73, centrul Karlmichael Hunt este servit excelent de Ngwenya si marcheaza eseu pentru Biarritz, aprinzand sperantele bascilor, care veneau la doar doua puncte in spatele adversarilor. Occitanii tin insa foarte bine de scor, imping actiunea aproape de jumatatea terenului si vreme de cinci minute aglomereaza zona balonului, nelasandu-l adversarilor si ferindu-se sa comita penalitatea care le-ar fi putut rapi victoria. Una peste alta, meciul a avut ritm, dar un ritm specific vacantei care bate la usa… adica mai intr-un picior si cu o mana legata. Probabil ca teama de a nu pierde cupa care zambea de pe marginea terenului i-a determinat pe combatanti sa abordeze un joc precaut, de expectativa, accelerat un pic doar de momentele in care Yachvili, Fritz sau Skrela si-au asumat initiativa drop-ului. Victoria lui Toulouse este insa una pe deplin meritata, deoarece, dupa cum remarca plin de fairplay Iain Balshaw, era greu echipei sale sa castige in conditiile in care inaintarea bascilor a fost dominata vreme de 60 de minute.

Yachvili, cel mai bun om al lui Biarritz



Skrela, omul cu pasa si sutul



Maimute?... dar avem maimute si la rugby!



Biarritz chinuindu-se pe gramada


Maxime Medard aplicand un tampon lui Balshaw


Duel intre Karlmichael Hunt si Byron Kelleher


Harinordoquy depasind apararea toulousaina


Iain Balshaw


Tristetea bascilor


Bucuria victoriei

Metamorfoza piciorului de lemn in sapa... de lemn

Ceea ce la inceput mai ca devenise subiect de manea, iata ca acum pare sa capete dimensiuni din ce in ce mai tragice si din ce in ce mai putin comice. Oameni cu simtul umorului, romanii au privit criza economica ca pe ceva cu neputinta sa le şutească micul umflat cu bicarbonat din farfurie si berea pisacioasa din sticla de plastic. Obisnuiti cu „duduiala” economica intretinuta de creditele de consum luate irational si cu nemiluita, compatriotilor nostri damboviteni le-a fost imposibil sa creada ca ar putea veni si momentul in care ce-au luat ieri va trebui dat dublu indarat. Si cum televizoarele cu plasma, masinile germane, apartamentele mizere luate la suprapret si celelalte datorii de tot felul la care poporul s-a ingramadit mai ceva ca la pomana nu pot produce plus-valoare economica, era foarte de asteptat ca la finalul bairamului nota de plata aferenta sa provoace ceva… deranjamente…
Deranjamente care, in entuziasmul lor, au pus tara pe butuci bine de tot, astfel incat spectrul falimentului national, atat de trambitat in urma cu cateva luni de adeptii teoriilor apocaliptice, pare sa zambeasca gales din spatele dintilor sparti catre buzunarele gaurite ale oamenilor muncii din patria noastra. Pentru ca, asa cum se intampla in orice societate capitalista multilateral dezvoltata, oalele sparte la nunta cu scandal trebuie platite tot de prostul satului…
Teoretic, Basescu are dreptate cand este cinic si acuza pe in stanga si-n dreapta de risipa si lipsa de chibzuinta. Multe dintre datoriile tarii se regasesc in tot felul de luxuri inutile si, pana la urma, destul de nepotrivite daca stam sa le evaluam in raport cu nivelul de educatie al boborului. Pe de alta parte greseste fundamental cand baga pe toti „risipitorii” in aceeasi oala, evitand sa mentioneze faptul ca multi dintre acestia nu sunt decat victime ale unui sistem de creditare in care debitorul are indatoriri, iar creditorul drepturi, dar si al unui sistem economic construit pe specula, in care simpla dorinta de a achizitiona o casa, sau poate doar un simplu obiect util in gospodarie, putea transforma pe oricine transforma intr-o potentiala victima a creditorilor. Iar in spatele acestui sistem s-au aflat intotdeauna interesele financiare ale oamenilor politici, de la putere sau din opozitie, de stanga sau de dreapta…
Apoi, Basescu are dreptate cand se pange de supradimensionarea sistemului bugetar. Sunt multi… asta neinsemnand neaparat un lucru negativ pentru economie. Lucrul negativ este ineficienta acestui sistem. Si… pana la urma, ce inseamna acest sistem? Atunci cand vrea sa dezbine si sa cucereasca, Basescu lasa sa se inteleaga ca prin bugetari se intelege antipatica „casta” a functionarilor publici, cei care, in timp, devin adevarate monumente de ineficienta si incompetenta, la adapostul slujbei caldute, bine platite si imposibil de pierdut, odata ce ai intrat in posesia ei. Uita insa ca functionarii nu reprezinta decat cateva procente din angajatii sistemului bugetar, sub 10 procente. Restul activeaza in domeniile educatiei, sanatatii sau a altor servicii publice (transport public, aparare, politie, personal auxiliar etc.). Educatia si sanatatea consuma bani, fara indoiala… dar ce poti sa faci? Sa renunti la ele de dragul economiilor la buget? Si ce face poporul daca se imbolnaveste? Se pune in cur pe caldarâm si asteapta sa moara?... Daca vrei sa elimini aceste servicii, intr-adevar costisitoare pentru stat, ar trebui sa renunti si la cuantumul asigurarilor sociale dedus din salariul fiecarui angajat, pentru ca fiecare sa se descurce cum poate, in cel mai pur spirit capitalist, dupa principiul „cine poate, oase roade…”! Cine poate sa plateasca, adica foarte putini, vor avea parte de educatie si sanatate… Cine nu… asta e…! Atata timp cat foamea le va determina intentia de vot in favoarea „tatucului” care ofera cateva frimituri in saptamanile dinaintea alegerilor, cu cat sunt mai saraci, mai flamanzi, mai tematori si mai needucati, cu atat mai bine… Si, de ce sa nu recunoastem, este foarte comod ca dupa ce vreme de atatia ani in care nimanui nu i-a stat mintea decat la furat, in momentul in care se strange latul, sa declari falimentul sistemului bugetar, fara sa fi incercat nici reforme si nici incurajarea unor alternative venite dinspre sectorul privat, alternative care sa se substituie, cu costurile individuale de rigoare, tuturor aceste servicii care „impovareaza statul”. Bolii morale a acestui popor decazut i se va adauga si fenomenul „muritului cu zile”, fenomen de altfel raspandit, dar nu atat de raspandit incat sa dea o coloratura specifica intregii societati. Sud-americanizarea societatii romanesti va fi, probabil, ultima etapa a disparitiei spirtuale si poate chiar fizice a acestui popor.
Caraghioslacul cel mai mare, inaintea anarhiei sociale si economice care se va instaura in lunile urmatoare, il constituie parerile boilor atotstiutori care se perinda pe ecranele televizoarelor si saluta „sinceritatea si determinarea” lui Basescu de a rupe pisica in doua, care sunt convinsi ca masurile denumite „anticriza” vor rezolva problemele economiei, asezand pe drumul scaldat in raze de soare al capitalismului si democratiei liberale tarisoara noastra. Va fi, intr-adevar, foarte amuzant sa vedem, cum pe fondul subtierii veniturilor a jumatate din populatia activa, cum se va pune pe picioare o economie care nu produce nimic, care importa pana si apa plata si care traieste exclusiv de pe urma consumului. Va fi interesat de observat cum se va revigora mediul privat, evazionist dar si impovarat de taxe care mai de care mai aiuristice, in conditiile in care singurele firme care prospera sunt cele aflate in subordinea partidelor politice si care au ca sursa de profit banii proveniti din contractele grase incheiate cu statul.
Si nu in ultimul rand, va fi un subiect de studiu captivant pentru pasionatii de psihologie sociala acela al functionarii mecanismelor solidaritatii, intr-o societate in care predomina egoismul, lacomia, lipsa de compasiune si consideratie pentru nevoile si suferinta celorlalti. Pentru ca, mesajele prezidentului care asmute pe toti impotriva tuturor au la baza tot acest lucru esential in cunoasterea societatii romanesti… oricat de saraci sunt cu totii, fiecare va ravni mereu la nimicul celuilalt. Iar daca iei de la toti, chiar daca toti vor suferi, se vor alina cu gandul ca si purceaua vecinului zace la fel de fara suflare in cotet. Solidaritatea pe care o cere presedintele este o gluma proasta, un discurs de doi lei, pentru ca nimeni nu este atat de idiot incat sa-si doreasca solidaritatea cu nevoia de contracte din bani publici a firmelor familiilor Videanu, Cocos sau Basescu. Istoria, care pentru unele popoare are prostul obicei de a fi mai mult decat ciclica, ci repetitiva de-a binelea, va arunca Romania intr-un neo-fanariotism in care putini vor avea totul, iar restul vor ramane uniti in saracie, in singurul model de democratie cunoscut vreodata de acest popor.

Marele razboi franco-irlandez

Cel putin la nivel european, Franta pare sa domine in acest am toate competitiile rugbistice. Dupa triumful categoric din Six Nations, iata ca si la nivelul echipelor de club reprezentantele Hexagonului s-au impus in ambele competitii majore: in Challenge Cup, Toulon a acces in finala, unde ii va întâlni pe galezii de la Cardiff Blues, iar in Heineken Cup, cea mai galonata competitie europeana, in finala de la Paris, se vor confrunta intr-un razboi fratricid Biarritz si Toulouse. Daca anul trecut abia, rezultatele rugbiului francez nu recomandau in nici un caz asemenea performante, investitiile inteligente si criteriile indiscutabil meritocratice de promovare a jucatorilor, atat la loturile nationale, cat si la echipele de club au permis francezilor nu numai sa atenueze şocul unui an inca nevralgic financiar, dar si sa atraga jucatori si antrenori de valoare intr-un campionat care incepe sa arate ca cel mai puternic si spectaculos din Europa.
Marii perdanti ai Heineken Cup sunt irlandezii, care cu un an in urma calareau aceiaşi cai mari aflati acum sub seile francezilor. Munster si Leinster s-au inclinat in fata unor adversari care au imbinat exemplar disciplina si determinarea cu bucuria si imaginatia inevitabile oricarui joc disputat sub soarele primavaratic din sudul Frantei.

Touluose-Leinster

Inaintea partidei de pe Stade Municipal din Toulouse, putini se gandeau ca echipa gazda, incurajata de 35 de mii de spectatori, ar putea pierde intalnirea cu irlandezii de la Leinster. Optimismul occitanilor era pe deplin justificat, mai ales in conditiile in care francezii pareau sa domine chiar pe compartimentul considerat forte al adversarilor, anume treisferturile. Cu Heymans si Vincent Clerc pe aripi, excelenti in defesiva si deosebit de periculosi in momentul sprinturilor, cu Yanick Jauzion si Florian Fritz in postura de centrii care sa blocheze atacurile lui O’Driscoll si D’Arcy, dar si sa execute dublajul la aripi in ambele faze ale jocului (ofensiva-defensiva), toti acestia foarte bine serviti de cuplul de mijlocasi Byron Kelleher-David Skrela – Toulouse pornea cu prima sansa, mai ales ca la Leinster nu juca Johnny Sexton. Evolutia partidei a dezvaluit insa o deficienta mult mai grava a echipei lui Michael Ceika, anume moliciunea nefireasca a liniei I, compusa alternativ din Cian Healey, John Fogarty, Stan Wright, Ben Jackman si C.J. van der Linde, fortata sa greseasca de numeroase ori in fata presiunii adversarilor directi Human-Servat-Lecouls. La aceste greseli „s-a rupt” meciul, irlandezii acordand adversarilor 11 greseli, dintre care 4 s-au concretizat in puncte, ca urmare a loviturilor de picior reusite de Skrela. Daca in prima repriza echipele au parut capabile sa mearga umar la umar, in partea secunda francezii au inceput sa realizeze ca irlandezii chiar sunt de batut, astfel ca au accelerat ritmul jocului, fapt care s-a concretizat in doua eseuri rapide, marcate intr-un interval de patru minute, mai intai prin centrul Jauzion (min. 56), apoi prin uvertura Skrela (min. 60). Replica irlandezilor nu a intarziat, Jamie Heaslip culcand balonul in terenul de tinta in minutul 68. Scorul era 23-16 pentru Toulouse, iar Leinster spera int-o rasturnare a rezultatului. Francezii nu s-au lasat insa impresionati de orgoliul irlandez, calmand meciul si pastrand posesia balonului prin aglomerari succesive intre mijlocul terenului si 22-ul advers. Irlandezii isi pierd rabdarea, gresesc, iar Skrela mai pune trei puncte in dreptul lui Stade Toulousaine, stabilind scorul final – 26-16 si occitanii merg la Paris sa cucereasc Europa. Oamenii meciului pentru francezi au fost Skrela si Kelleher, lucizi si precisi, dar si centru Yannick Jauzion, omul care l-a scos din joc pe O’Driscoll si care si-a incantat suporterii cu 13 placaje si un eseu. De partea cealalta, doar Heaslip a salvat aparentele pentru Leinster, nimeni altcineva, nici macar Brian O’Driscoll, nemeritand vreun superlativ.

... atat de aproape de eseu... Eoin Reddan


Eseul lui Jauzion


Leo Cullen "zburand" dupa balon


Placajul lui Jauzion la O'Driscoll


Cursa spre eseu a lui Skrela, felicitat apoi de Kelleher



Touluosani fericiti... Skrela si Dusautoir


Dezamagirea lui Brian O'Driscoll


Biarritz-Munster

Daca cei care se pricep la rugby se asteptau ca Toulouse si Leinster sa ofere o disputa plina de viteza si spectaculozitate, asteptari de altfel satisfacute, in ceea ce priveste intalnirea dintre bascii de la Biarritz si mandria celor din Cork si Limerick, Munster, nimeni nu-si închipuia macar o clipa ca cele doua echipe se vor menaja in ceea ce priveste jocul fizic, existand toate premizele pentru ceea ce se putea numi o „confruntare de zile mari”. Munster venea cu o echipa teribila pe inaintare, care impresiona prin componenta liniei I (Horan-Flanery-Hayes) si prin perechea de flankeri Alan Quinlan-David Wallace, dar si prin prezenta celor doua minti lucide de la mijlocul echipei, demiul Thomas O’Leary si uvertura Ronan O’Gara. In plus, retragerea lui Keith Earles in centrul treisferturilor, alaturi de sud-africanul Jean de Villiers trada intentia lui Tony McGahan de a castiga viteza in regim de forta, pe un atac in care varfurile de lance urmau sa fie perechile centri-flankeri, dar si aceea a unei replieri rapide in faza defensiva, in cazul eventualelor placaje ratate la nivelul unei linii II puternic „subtiate” de absenta lui Paul O’Connell. Biarritz insa venea cu avantajul terenului propriu, cu 32 de mii de suporteri veniti pe Stadio Anoeta ca intr-o catedrala inchinata spiritului basc, dar si cu un capitan in persoana lui Imanol Harinordoquy capabil sa motiveze prin exemplul sau o intreaga echipa (mai ales prin faptul ca evolua cu o fractura a pometilor si a piramidei nazale). Daca mai punem la socoteala si veritabilul „picior de aur” al lui Dimitri Yachvili, ajungem la concluzia ca nimic nu era dinainte castigat inaintea acestei partide. Abia dupa o jumatate de ora de lupta surda, in care ambele echipe au cautat sa nu greseasca, Keit Earles gaseste drumul spre terenul de tinta si inscrie primele 5 puncte, „rotunjite” de transformarea lui O’Gara. 7-0 pentru irlandezi, iar „Armata Rosie” din Munster, echipata azi in bleu-marin, spera la o a treia finala consecutiva de H Cup. Bascii insa isi aduc aminte ca singura finala jucata in aceasta competitie a fost cea din 2006, in care au fost invinsi chiar de adversarii lor de acum, astfel incat se decid sa nu lase victoria sa le scape. Pana la pauza pun 3 puncte pe tabela, prin penalitatea transformata de Yachvili si decid sa joace totul in partea secunda. Mai motivati si parca mai proaspeti, rugbistii de la Biarritz imping jocul in jumatatea lui Munster, preseaza pe inaintare si, inevitabil, greselile adversarilor incep sa apara. Yachvili nu iarta nimic, pana la final scorul devenind 18-7 pentru gazde. Procentaj de 100% pentru Yachvili, doar o tusa pierduta, fata de 6 ale irlandezilor si mai ales triumf absolut in gramezile regulate, unde linia I basca Coetzee-August-Johnstone, supliniti de Terrain si Barcella i-au facut pe adversarii lor directi sa greseasca nu mai putin de 5 ori chiar pe propriile repuneri. Irlandezii s-au aparat bine cu liniile II si III, care împreună au dat peste 70 de placaje, dar au fost ineficienti in atac, pentru Munster meciul incheindu-se practic in minutul 30.

Finala de pe 22 mai, de pe Stade de France din Paris va fi o afacere franceza… desi am sentimentul ca nu toti suporterii lui Biarritz vor fi de acord cu afirmatia mea (sic!) Sper sa-i imbunez totusi prin faptul ca, desi in semifinale am tinut cu Munster, in Marele Meci din „orasul luminilor” voi fi necondtionat fanul echipei lor. Chiar si asa insa, o ciudata premonitie „şlefuită” in toti acesti ani de cand urmăresc rugby, imi spune ca nu-i tocmai intelept sa ma arunc inspre pariuri motivate sentimental. Asa ca, voi astepta o minune, pentru ca altfel, la forma si dorinta de victorie a celor din Toulouse este greu de crezut ca vor rata in acest an trofeul…

Tout la peuple basque avec BO!


Omul cu masca...


Placajele lui David Wallace la Lund si Harinordoquy



Pasa marca Jean de Villiers


Tuse castigate de Harinordoquy



Duel intre Ngwenia si Wallace


Paul Warwick "agatat" de balon


Placaj la Jean de Villiers


Magic leg


Basci fericiti