The Proposition

„The Proposition” este poate cel mai interesant western pe care l-am vazut. Am um mare respect pentru acest gen de filme, datorita usurintei cu care imbina spectaculozitatea scenelor specifice – cavalcade, dueluri, cadre ample ce surprind peisaje impresionante, cu povestile unor personaje care intrupeaza tipologii umane interesante, aflate in permanenta la cumpana dintre bine si rau, prada propriilor demoni sau in cautarea mantuirii. Se poate spune despre personajele western-urilor ca sunt printre cele mai dramatice ale intregii palete de interpretari cinematografice. Western-ul modern este un gen mult mai complex decat clasicele anilor 30-50, realizate de John Ford, Michael Curtiz, John Huston, Howard Hawks sau John English, in care interpretarile apartineau unor actori precum John Wayne, Henry Fonda, Errol Flynn sau Montgomery Clift. Cenzura impusa in primul rand de mentalitatile epocii, dar si limitarile tehnice au facut ca western-ul clasic sa fie prea putin spectaculos pentru standardele modernitatii. Sfarsitul anilor 80 a adus o schimbare de abordare, atat sub influenta curentului „revisionist”, mult mai realist si mai „politizat”, cat si a genului „spaghetti”, mai putin autentic datorita aerului sau european, dar mai consistent ca dimensiune psihologica si structura a personajelor. Regizori ca Sergio Corbucci, Enzo Barboni sau Sergio Leone, acesta din urma poate cel mai ilustru dintre toti creatorii genului, sau actori ca Franco Nero, Giuliano Gemma sau Clint Eastwood au popularizat „spaghetii western”-ul, facandu-l reprezentativ pentru western-ul anilor 70 si influentand o intreaga abordare cinematografica pentru urmatoarele doua decenii. Cu toate acestea, abia in 1988 Christopher Cain propune prima pelicula de gen care pare in totalitate rupta de trecut, „Young Guns I”, un film despre viata si „activitatea” lui Billy „The Kid”, avand in distributie pe Charlie Sheen, Emilio Estevez, Kiefer Sutherland si Terence Stamp. Filmul a fost bine primit atat de public, cat si de critici, astfel incat, doi ani mai tarziu, neo-zeelandezul Geoff Murphy realizeaza o parte secunda, in care, pe langa distributia deja consacrata in prima parte, mai apar Christian Slater, James Coburn si Viggo Mortensen. Era inceputul unei noi ere a western-ului, devenit mai dinamic, mai dramatic si mai riguros ca scenariu si interpretare. Personajele nu mai sunt niste simpli eroi spectaculosi, cu o vocatie neconditionata in practicarea binelui, ci unele care aproape devin „victime” ale conflictului interior dintre bine si rau. „Tombstone”, „Dances With Wolves”, „The Last Outlaw”, „All The Pretty Horses”, „Blueberry”, „The Assasination Of Jasse James By The Coward Robert Ford”, „Seraphim Falls”, „3:10 to Yuma”, „Appaloosa” sunt doar cateva dintre productiile remarcabile ale genului, extrem de bine reprezentate atat regizoral, cat si la nivelul intrepretarii, din ultimii 20 de ani.
Cand am auzit prima oara despre „The Proposition”, m-a interesat in special datorita faptului ca scenariul si muzica erau compuse de Nick Cave. Regizorul filmului, John Hilcoat, mai colaborase cu Nick Cave la o pelicula conceputa parca dupa chipul si asemanarea lui Cave – „Ghosts… of the Civil Dead”. Ramasa totusi la nivelul unei pelicule cu un usor aer avangardist si destul de greu de „digerat” datorita violentei, aerului sau tenebros si a povestirii construite pe doua tipare suprpuse, unul al naratiunii si altul al evolutiei propriuzise a actiunii, intocmai ca in stilul lui Terence Malick, dar fara a avea melodicitatea filmelor sale, „Ghost…” nu a lasat prea multe urme. Lui Hilcoat, care ralizase filmul in anul 1988 i-a trebuit sa astepte pana in 2005 ca sa realizeze cu adevarat o capodopera – „The Proposition”. Avandu-i in distributie pe Guy Perce, Ray Winstone, John Hurt, Danny Huston, Emily Watson, Richard Wilson si David Wenham, filmul descrie conflictul dintre lege si libertate, dintre umanitate si salbaticie, prezentand una dintre cele mai autentice imagini ale spiritului uman in conflict cu el insusi. Actiunea este plasata in desertul australian, catre sfarsitul secolului XIX si trateaza un model clasic al filmelor „outlaw western”, incercarea unei autoritati de a instaura legea acolo unde haosul si salbaticia reprezinta modul de a fi al lucrurilor. Pentru fratii Burns, Arthur, Charlie si Mike, „bushrangers” acuzati de o crima a carei circumstante raman destul de tulburi, autoritate nu inseamna legitimitate politiei si a judecatorului de a aplica reguli scrise, ci dreptul natural de a trai liber, neavand alta constrangere decat datoria fata de cei de-un sange cu tine. Constienti de acest lucru este atat Arthus, cel mai mare dintre fratii Burns, dar si capitanul Stanley. Acesta din urma reuseste capturarea lui Charlie si Mike, conditionand eliberarea mezinului Mike de predarea lui Arthur, liderul grupului. Incercand sa evite executarea fratelui sau mai mic, Charlie pleaca in cautarea lui Arthur. Ascuns in desert, acesta din urma isi gaseste acolo, asemenea unui pustnic, o vocatie spirituala care pare ca, pe masura ce-l indeparteaza de oameni, il apropie tot mai mult de esenta ultima a lucrurilor. Dincolo de bine si de rau, ca un adevarat erou nietzsche-nian, Arthur pare sa se caute in afara lui Dumnezeu si a nemuririi, in piatra, nisipul fierbinte si arsita desertului. Grija pentru ceea ce el numeste familie, pare meschina si egoista, dar absoluta prin faptul ca nu se raporteaza la nimic omenesc, la nimic care sa-l apropie in vreu fel de semenii sai si de ceea ce inteleg acestia prin existenta. „Outlaw” perfect, Arthur nu este doar un rebel, unul situat in afara legilor omenesti, ci o „entitate” amorala si inumana, care pare sa respinga tot ce tine de institutia umana si de orice fel de compomis facut celorlalti. Chiar si atunci cand fratele sau mai mic este flagelat pana la moarte, razbunarea sa nu pare a fi plina de patima, ci mai degraba una motivata de un calcul rece de asezare a lucrurilor intr-o ordine numai de el stiuta. De aceea, atunci cand fratele sau i se opune, ucigandu-l, moarte sa capata dimensiuni apocaliptice, totul, nu doar spiritul sau, parand sa se contopeasca cu desertul.
Coloana sonora, compusa de Nick Cave si de Warren Ellis, colegul lui Cave de la „The Bad Seeds” se potriveste ca o manusa filmului, accentuand senzatia de etern crepuscul si existenta la cumpana dintre doua lumi pe care o lasa scenariul. De altfel, cei doi vor colabora din nou, doi ani mai tarziu, in anul 2007, la coloana sinora a filmului „The Assassination of Jasse James by the Coward Robert Ford”, o alta capodopera a genului, despre care vom povesti alta data. „The Proposition” este un film mare, bine realizat tehnic, cu un ritm bun si dialoguri bine scrise, filosofic si psihanalitic, care ofera fiecarui personaj posibilitatea de a spune o poveste. Din punctul meu de vedere, se situeaza, pana acum, in topul 3 al celor mai bune western-uri vazute de mine…