Rugbistic, sud-africanii reprezinta natiunea cea mai interesanta… Mai interesanti chiar decat neo-zeelandezii. Desi au ratat primele doua editii ale Cupei Mondiale, cea din 1987 si cea din 1991, rugbistii Springboks au castigat doua titluri, in 1995 si in 2007, fiind, alaturi de Australia, singura nationala detinatoare a doua cupe mondiale. Mai mult decat atat, dupa aproape jumatate de secol de „ostracizare” din partea comunitatii rugbistice mondiale, provocata de politica de apartheid dusa de guvernul de la Pretoria, sud-africanii nu au renuntat la investitiile si sacrificiile facute pentru practicarea acestui sport, organizand cel mai puternic campionat provincial, Currie Cup si investind mai mult ca oricare altii intr-o echipa Springboks devenita emblema si mandria unei natiuni. Organizarea si performantele rugby-ului sud-african au fost confirmate odata cu acceptatea in Super 14, campiontul provincial organizat de SANZAR (for rugbistic ce cuprinde federatriile sud-africane, neo-zeelandeze si australiene), a cinci echipe sud-africane (Bulls, Cheetahs, Lions, Sharks si Stormers), „luand fata” australienilor, prezenti doar cu patru echipe, depasiti doar de neo-zeelandezi, cu sase echipe prezente in competitie. Anul acesta, Bulls, franchiza orasului Pretoria, a castigat titlul Super 14, pentru a doua oara in trei ani, dupa ce in 2007 reusise performanta similara dupa o finala disputata impotriva compatriotilor de la Sharks. Performanta cea mai notabila a acestui an este fara indoiala victoria impotriva Leilor Britanici, Springboks castigand primele doua partide si pierzand-o pe ultima, care, oricum, se disputa doar pentru palmares…
Istoria rugbiului sud-african incepe odata cu primul turneu efectuat de British Isle’s Tourists (precursori ai Leilor Britanici) in anul 1891. Desi au castigat fara drept de apel toate cele douazeci de meciuri, britanicii au revenit cinci ani mai tarziu, in 1896, pentru alte 21 de partide, dintre care patru impotriva unei selectionate denumite pentru prima oara „Africa de Sud”, asta in conditiile in care nu exista o entitate politica independenta si denumita ca atare, ci doar o posesiune a Imperiului Britanic. Britanicii au castigat trei meciuri, dar sud-africanii au castigat unul, demonstrand ca jocul lor era vizibil superior celui practicat in urma cu cinci ani. De asemenea, tot pentru prima oara apare si tricoul verde culoarea mirtului, propus de capitanul Barry Heatlie in onoarea primului club de rugby infiintat in Africa de Sud, Old Diocesian Football Club, culoare devenita simbolul echipei Springboks. Popularitatea rugby-ului a crescut intr-atat in randul afrikaanerilor, incat in anul 1902, in timpul celui de-al doilea razboi al burilor, cu prilejul unui armistitiu semnat intre combatanti, s-a disputat un meci intre o echipa a armatei britanice si una formata din localnici buri. Un an mai tarziu, britanicii pierdeau atat razboiul cu burii, cat si turneul din Africa de Sud, „leii” remizand in doua partide si pierzand una. Devenise evident populatiile indaratnice cu sange franco-germano-olandez deveneau o mare natiune rugbistica.
Turneul din 1906-1907 a consfintit superioritatea echipei sud-africane atat asupra britanicilor, cat si asupra francezilor, acestia din urma fiind invinsi cu scorul de 55-6, incasand 13 eseuri. Cu prilejul acestui turneu este adoptata emblema echipei, antilopa, capitanul Paul Roos numindu-si echipa in fata presei ca „De Springbokken”. Urmatorul turneu european, din 1912-1913, a reprezentat primul Grand Slam al sud-africanilor, acestia invingand toate natiunile britanice si Franta. Alaturi de Noua Zeelanda, Springboks era cea mai puternica natiune rugbistica a lumii.
Intalnirile dintre Africa de Sud si Noua Zeelanda incep in anul 1919, cand echipa de rugby a armatei neo-zeelandeze efectueaza un turneu la Cape Town, pentru ca in 1921 sud-africanii sa efectueze primul turneu in Insula Neagra, pentru trei meciuri contra All Blacks. Cele doua echipe si-au impartit cate o victorie, ultimul meci incheindu-se la egalitate. Pana in prezent s-au disputat 77 de partide intre cele doua echipe: neo-zeelandezii au castigat 42, sud-africanii 32, in vreme ce 3 meciuri s-au terminat indecise. Pentru iubitorii rugby-ului, intalnirile Springboks vs All Blacks reprezinta derby-ul suprem, egalat poate doar de Anglia vs Franta.
Istoria rugby-ului sud-african poate fi rezumata in trei cuvinte: sange, sudoare si multa dragoste. In ciuda anilor de izolare, in ciuda asocierii cu politica de apartheid, Sprinboks este acum cel mai bun exemplu al unitatii noii natiuni sud-africane.
Sambata a avut loc la Durban, pe ABSA Stadium, cea de-a 77-a partida intre Africa de Sud si Noua Zeelanda. Favoriti, sud africanii au castigat intalnirea ci scorul de 31-19, consfintindu-si pozitia de lideri mondiali. Uvertura lui Bulls, Morne Steyn, devenit titular dupa accidentarea lui Ruan Pienaar, a marcat toate punctele echipei sale, depasind performanta unei alte uverturi de legenda, neo-zeelandezul Andrew Merthens, care marcase, in 1999, 28 de puncte Australiei, stabilind recordul competitiei. De partea cealalta, linia II Isaac Ross a marcat eseul oaspetilor, Stephen Donald si Luke McAlister reusind restul punctelor. Noua Zeelanda a fost apatica, aratand pofta de joc doar in primele 15 minute, cand a si condus pe tabela, dupa care s-a aratat fara solutii in fata jocului impetuos si bine aranjat tactic al sud-africanilor. Oamenii meciului pentru All Blacks au fost din nou perechea de centri Ma’a Nonu si Conrad Smith; nesustinuti, din pacate, de restul echipei acestia si-au vazut suprimate tendintele ofensive in fata unei aparari de fier a rugbistilor „springboks”. Inaintaea neo-zeelandeza a suferit atat pe gramezile fixe, la nivelul liniei I, unde s-a observat lipsa lui Neemia Tialata, cat si in tuse, absenta unui prinzator de talia lui Ali Williams cauzand prestatii mediocre unei linii II „incropite” din Isaac Ross si Brad Thorn. Cat despre celebrele aripi neo-zelandeze, acestea se pare ca sunt istorie, Joe Rokocoko si Sitiveni Sivivatu aratand ca niste jucatori care nu mai au nimic de demonstrat.
Africa de Sud a stralucit! Incep sa realizez ca echipa de acum poate fi cea mai buna dintre toate cele pe care le-am vazut jucand de cand urmaresc rugby. Pe inaintare, antrenorul Peter de Villiers a realizat una dintre cele mai inteligente formule, bazandu-se pe relatiile de joc dintre componentii diferitelor linii, considerand utila experienta acestora capatata la selectionatele provinciale. Astfel, intreaga linie I este compusa din rugbisti de la Sharks, Tendai Mtawarira, Bismarck du Plessis si John Smit, acesta din urma fiind mutat de pe postul de taloner, cu care era obisnuit la nationala, pe cel de pilier de parte inchisa, tocmai pentru a se simti confortabil pe postul traditional de la echipa sa provinciala. Linia II, Bakkies Botha si Vic Matfield, este aceeasi cu cea de la Blue Bulls, perechea de flankeri, Heinrich Brussow si Juan Smith, evolueaza in Super 14 pentru Free State Cheetahs, iar inchizatorul Pierre Spies, foarte util in jocul de margine, joaca la fel ca si linia II, pentru Bulls.
Aceasta tactica pare sa fie cea castigatoare pentru Springboks. Omul meciului nu avea cum sa nu fie Morne Steyn, pentru cele 31 de puncte marcate, insa mie mi-a placut din nou tanarul flanker Heinrich Brossow. Purtator al tricoului cu numarul 6 si inlocuitor al lui Schalk Burger, la doar 1,80 m (inaltime in nici un caz recomandata unui flanker de parte inchisa), Brussow a reusit 12 placaje decisive, remarcandu-se ca lider al apararii echipei sale.
Noua Zeelanda a pierdut al doilea meci consecutiv pe taram african si este in criza. Lipsa lui Carter si a lui Williams, neputinta treisferturilor si nu in ultimul rand deciziile gresite in tactica si alcatuirea echipei luate de antrenorul Graham Henry par sa fi ingropat in acest sezon teribila masina de rugby All Blacks…
Dar sa nu anticipam, pentru ca neo-zeelandezii sunt renumiti pentru revenirile lor spectaculoase… Urmatorul meci, ultimul pe care sud-africanii il vor mai desfasura acasa, va fi cel impotriva Australiei si se va disputa la Cape Town, pe Newlans Stadium. Este greu de dat un pronostic, intrucat australienii sunt odihniti, avand timp vreme de trei saptamani sa prgateasca meciul. Springboks, desi au jucat in ultimele doua saptamani in fiecare sambata, par sa fi prins aripi in urma victoriilor cu Noua Zeelanda. Va fi interesant…
Imagine reprezentativa pentru meciul de sambata. Heinrich Brussow placandu-l pe Ma'a Nonu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu