Nu, nu, nu…! N-am fost la concert… Sufar de agorafobie, niciodata nu support mai mult de cinci persoane in jurul meu fara sa-mi tremure mainile. Au fost in schimb colegele mele, birocratele, care mi-au povestit ceea stia deja toata lumea…adica ca a fost nashpa, din punct de vedere muzical, organizatoric si… si nashpa, in general.
Colega Diana este o colega cu gusturi in materie de muzica. Am intrebat-o de ce se duce, mai ales ca a dat pe bilet 160 de lei, o suma pe care poti s-o convertesti foarte usor intr-o sticla de Jack si in trei grame de ierburi verzi, ceea ce inseamna mai mult „fun” decat sa asculti tristeturile „divei”. Ea mi-a spus ca din curiozitate, ca oricum n-o s-o mai vada pe Madonna a doua oara, chiar daca ar fi sa mai vina… Argument just, din punctul meu de vedere, dar asta si datorita faptului ca dansa, Diana, nu Madonna, nu obisnuieste nici spirtoase si nici fumuri tari. Asadar, Dina are o scuza… Restul insa, desi s-au bulucit mai ceva ca la moastele sfinte, s-au plans ca totul a fost sub asteptari…
Si la ce altceva s-ar putea astepta publicul. Madonna nu este decat un produs publicitar, bun de inghitit pentru imbecilii care consuma hamburgeri, beau cola, se imbraca ca toata lumea, pentru ca asa este „la moda”, sunt mediocrii si in general fara nimic in cap, se apuca de fumat, ca asa este „cool”, dar fumeaza numai „ultralights” si socializeaza pe facebook, convinsi deja ca hi5 este numai pentru cocalari. Muzical, Madonna este zero… numai sclipici si cioburi colorate. A inceput cu o imagine de rudie-girl made in New York, un fel de Cyndi Lauper, dar mult mai artificiala, a continuat cu o atitudine ultra-erotica de Marilyn Monroe esuata in pornografia anilor 90, pentru ca, odata cu noul mileniu sa devina modelul conceptului de diva postmodernista, doar o imagine si atat, fara nici un mesaj cultural sau artistic de transmis, expresia unui consumerism imbecil transbordat de la toale de plastic si junk-food in vagonul incapator al culturii de mase. Intocmai ca si Kylie Minogue, Beyonce, Rihanna sau Andreea Balan… Pe langa „activitatea muzicala”, Madonna s-a ocupat si de filme, si aici nu ma refer doar la relatia maritala cu Guy Richie, care dovedeste inca o data lipsa proverbiala de inspiratie a englezoilor in materie de muieri, ci la filmele acelea ridicole si incredibil de proaste, mai proaste chiar decat filmele cu Elvis. Si nu in ultimul rand, ar mai fi proiectele „sociabile” ale divei, dupa cum spunea fatuca de la proteveu care adulmeca avioanele de pe Baneasa, cautand sa-si dea seama in care s-ar putea afla Madonna, proiecte concretizate in doua-trei vizite in Africa, poze cu copiii infestati cu HIV si cu virusul malariei si printr-o tentativa nereusita de a achizitiona una bucata copil subnutrit, dupa modelul domnului si doamnei Angelina Jolie. Daca ar fi prospectat mai bine piata, asa cum au facut domnul si doamna, si-ar fi dat seama ca in Asia este atat mai ieftin, cat si oferta mai variata, in plus avand si posibilitatea unei mediatizari mai bune, pentru ca acolo exista mai multe televizoare si canale media decat in Africa. Avand, insa, un PR de cacat, a trebuit sa se multumeasca doar cu simpatia publicului cretinoid fata de lacrimile ei de mama indurerata…
Dar sa lasam, vorba lui Costi Ionita, „rautacismele” si sa ne focalizam atentia asupra evenimentului si asupra mediatizarii lui…
Cu aproximativ o saptamana inainte, a inceput balamucul mediatic: cine este „diva”, cum a crescut ea intr-o familie cu noua frati si o singura pereche de pantofi, cum a ajuns ea „regina muzicii pop”, dar si „regina sexului”, cum a dat-o dansa „cotita” pe Kabala („o religie foarte la moda la Hollywood”, ca s-o citam din nou pe pisica de la proteveu), cum a socat ea lumea cu videoclipul piesei „Like a Prayer”… P-asta, ultima, chiar n-am inteles-o… Pentru cei care nu cunosc videoclipul, este vorba despre un negru pe care-l caftesc niste albi, intr-un decor de anii 50 si care se metamorfozeaza intr-un personaj cristic, alaturi de care, spre finalul piesei, Madonna canta si danseaza. Videoclip prost, melodie proasta - Sandra, de exemplu… stiti voi, aia creatza maritata cu Michael Ctretzu, canta mai bine… In plus, nu vad ce-i asa de socant in mesajul melodiei… De la Tecora, la Nelson Mandela, albii i-au tot caftit pe negrii. Lucru regretabil si dezonorant, cu atat mai mult cu cat albii obisnuiau sa-si dea, intre un autodafe si o tranzactie cu sclavi, „impresii” de crestini prea-piosi. Dar asta tine de trecut, intrucat albii si-au bagat, cel putin la nivelul atitudinii politice, mintile in cap, au abolit sclavia, au desfiintat apartheidul, au promovat drepturile civile si au ales primul presedinte de culoare al Americii. In 1989, anul lansarii piesei, societatea mondiala nu mai tinea cont de diferente de rasa sau de religie… Ce-i drept, Mandela inca era in inchisoare, dar asta nu avea nimic a face cu Ku Klux Klan, cruci arse sau Oxford Town sau chestii despre care vorbea Madonna in „Like a Prayer”. Probabil ca la acea data Madonna habar nu avea de cine este Nelson Mandela, situatie care probabil persista si acum... Asa ca, pe langa calitatea precara a materialului discografic si a videoclipului aferent, mai gasim si niste chestii la moda in tineretea lui Marley sau a lui Bob Dylan, nicidecum pe finalul epocii disco. Poate si din cauza asta Madonna s-a desteptat relativ repede si si-a dat seama ca pornul este mai profitabil decat „bullshit”-urile alea cu albii cei rai si negrii cei baturi de soarta. Drept pentru care s-a orientat catre cinematografia porcoasa, filmand „In pat cu Madonna” si „Body of Evidence”, productii premiate cu Zmeura de Aur, un fel de cele mai de rahat filme” ever made”…
Dar iar ne-am incurcat in amanunte nesemnificative si am omis spectacolul in sine… Diana, saraca, s-a plans de praf, cozi la toate – de la bauturi, pana la toalete, de sonorizare proasta, de faptul ca trei sferturi din public nu vedea nimic si, mai grav, de faptul ca, in afara de coregrafie si de beculete coorate, din punct de vedere muzical, spectacolul nu i-a transmis absolut nici un fel de emotie. Doar praf si nervi… Cam ca la spectacolele pesedeului, cu mici, bere si Marian Vanghelie, doar ca platesti 50 de euro! Cand a ajuns acasa, biata fata, era mai plina de praf decat lada de zestre a bunicii, pentru ca idiotii de organizatori nu s-au gandit absolut deloc de unde vine faima Bucurestilor de cel mai imputit oras din Europa… Se gandeau, probabil ca din cauza ca scuipa tiganii coji de seminte pe jos.
Singura multumita de concert a fost Nikita, cea care, in timp ce deplangea soarta unui pedofil ajuns de la parnaie in pragul suicidului, la emisiunea lui Cabral de pe acasateve, a tinut sa precizeze: „… sunt la o prietena care are apartament langa parcu’ Izvor si stam la geam s-o vedem si noi pe Madonna ca… vorba aia… nu putem sa pierdem o artista de talia ei!”…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu