Ieri am vazut la stiri ceva care o sa intristeze pe toti amatorii de chilipiruri “originale”… cica primaria din Venezia a luat hotararea sa asmuta politia impotriva negustorilor de marafeturi si sa reglementeze comertul stradal. Si au aratat imagini cu niste africani care carau niste gentoaie cat toate zilele in care erau indesate niste gentute mai mici… Viutton, Gucci… fleacuri… din’astea… “Eftin si bun!” Pentru 20-25 de euro fiecare domnita isi putea achizitiona o gentuta “original, sir, trust me!”, din piele, cu cusatura, pana si cu staif de la “mama lui”. Pai ce… ii cade mana chinezului sa scrie Vuitton cu doi de”t”? S-au dus vremurile lui Ruibok, Mike sau Adibas… doar n-o sa se duca Vuitton sa dea in judecata atelierele ambulante de pe Dumnezeu stie ce vapor bantuitor pe oceanele lumii si sa-i ceara daune pentru dreptul la proprietete intelectuala.
In plus, toata lumea este multumita. Cel mai multumit este, in primul rand, chinezul de pe vapor, care cu o masina de cusut de fabricatie cehoslovaca si folosind musamaua cu care se capitoneaza camerele de presurizare ale vaporului face niste Gucci-uri si Vuittoane mama, mama! Ajunge vaporul in port mai adus de spate, dar cu cala plina de jucarele pisicesti. Seara, vin negrisorii, descarca marfa, platesc pretul corect… cam 5 euro pe gentuta fara TVA (sunt caterincos rau, nu-i asa?) si a doua zi ii vezi ’colo, pe debarcader la San Marco, imbiind musterii: „Original, sir!” Negrisorii sunt si ei multumiti, care se vad astfel cu „o meserie pe mana”, vorba lu’ nea Vasilica Turcu, nefiind nevoiti sa se apuce de nenorociri si ciordeli si in felul asta sa creasca riscul de a fi imbarcati, poate chiar pe vaporul cu care au adus chinezii gentutele, si trimisi acasa, la casuta din copac. Mie negrisorii astia chiar imi sunt simpatici… Mi-aduc aminte ca anul trecut m-au convins sa cumpar de la ei doua gentute colorate, una pentru Monica Pisica si una pentru sor’mea… Si inca am avut noroc ca m-am miscat repede, pentru ca erau si alti clienti la coada care puteau sa-mi sufle „pomana”… Unde mai pui ca, dupa cateva minute, negrisorii adunasera taraba si fugeau de le sfaraiau calcaiele, cu caralii pe urmele lor.
Apoi ar trebui sa fie multumit Luis Vuitton insusi… dac-o mai fi printre noi, cei relativ vii, pentru ca ii pica tocmai bine o reclama „moca” pe strazile Venetiei. Pentru ca, hai sa fim seriosi, de unde au bani turistii sa dea 4-5000 de euro pe o gentuta, daca nu cumva sunt rusi…? In schimb toata lumea se va lauda acasa ca si-a luat un Gucci sau un Vuitton de la Venetia… Ca doar are si eticheta si staif scris corect gramatical. Si uite asa Vuitton patrunde in toate casele, nu doar in alea cu termopane la geam, aude lumea de el si-i mai creste un coi in frunte…
In fine, cei mai castigati sunt pisicile si cocaletii. Vom incepe, la fel ca in democratia islamica, cu barbatul. Se duce si el… la Venezia, sa zicem… cu o treba… Acasa, fetita lui de Crangasi ii zice: „Ia-mi, pisi, si mie ceva cand te-ntorci acasa… O gentuta!” Acum el stie ca dansa a vazut ce firme se poarte in lumea buna, ca doar vorba aia, toata ziua sta agatata cu ochii pe teveu la Moni Columbeanu si la alte pipite sarite direct din oala cu fasole in frapiera cu icre negre. Asa ca, are habar marlanul catre ce sa se orienteaze… Acum, evident, ca nu-i atat de prost sa ia una din magazin, care si la reduceri costa peste 1500 de euro… Desi o iubeste pe „printesa” lui, in adancul fiintei sale stie o astfel de investitie „sentimentala” nu se justifica etic. Oricat de aburit ii este creierul de la atatea manele, stie ca Crangasi nu-i Monte Carlo. In plus, are nevoie de bani… mai de-o „bagaboanta”, mai de-un chef cu lautari… Astfel ca… 20-25 de euro pe un Vuitton este, ontologic vorbind, pretul cel mai corect…
Pisicile, printesele si alte turiste ies si ele, de asemenea, in castig. Se plimba, spera sa cunoasca si ele un italian dragut, chiar daca mai in varsta – oricum mai bun decat „saraciile” de baieti de-acasa, care n-au bani nici de-o shaorma, d’apai de sa le scoata si pe ele la un Mec sau la un strand mai acatarii, altul decat „Trei Ligheane”. Daca izbandesc sau nu, fetele noastre, in amor, asta e treba lor… da’ un Vuitton tot isi cumpara si ele… si tot de la negrisorii nosti, evident, ca de la magazin este mai greu, in lipsa unui sponsor indragostit ca un motan. Partea comica e cand ajung inapoi, in tara. In mod sigur n-o sa spuna nici una dintre ele ca a cumparat gentuta de la unu care sprijinea bordura cu bucile. Are si ea (fata, nu bordura) o prestanta, totusi! Si nici ca a cumparat-o de la magazin pentru ca, hai sa fim seriosi, toti cunoscutii ei stiu ca paralele pe care le dai pe o astfel de geanta nu le iei pe fatuca noastra si pe toata familia ei de rahoveti amarati, nici daca ii duci la targul de sclavi de la Timbuktu. Asa ca o sa spuna „Nu, fata, am primit-o cadou!”, asta chiar daca prietenele ei or sa-si dea coate si-or sa-si spuna, pline de pizma pe reusita in viata a amicei lor, „Heheheee… da' cata pula o fi supt, saraca, pentru Vuittonu’ ala…!” Ea se va uita insa, triumfatoare in ochii lor, pentru ca, oricum, e mai bine sa fi luata drept curva, decat o amarasteanca proasta care nu a reusit ninic in viata din cauza ca s-a incurcat in principii morale total neproductive in conditii de recesiune economica. Dupa cum vedeti, toata lumea era multumita… si asta cu doar 20-25 de euro…
Acum aceste lucruri se pare ca vor fi trecut si asta pentru ca primariei din Venezia i se pare necultural sa-i lasi si pe altii sa-si traiasca viata, in ritmuri de dans din buric. Rusine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu