Penultima etapa din Six Nations, pe langa victoriile previzibile ale Irlandei in fata Scotiei si Tarii Galilor in fata Italiei, a oferit una dintre cele mai frumoase partide jucate in ultimii ani, intalnirea dintre Anglia si Franta.
Primul meci a fost cel dintre Italia si Tara Galilor, pe Stadio Flaminio din Roma. Tara Galilor a aliniat o echipa mult modificata fata de partida precedenta, cu Franta; astfel, clasica linie I galeza compusa din Gethin Jenkins, Matthew Rees si Adam Jones a fost schimbata cu John Yapp, Huw Bennett si Rhys Thomas, in vreme ce in linia II Ian Gough, titular in toate meciurile de pana acum, a fost inlocuit de Luke Charteris. Dar cele mai spectaculoase schimbari au fost realizate la nivelul flankerilor, posturi cheie in filosofia de joc a echipei galeze, Ryan Jones si Martyn Williams lasand locul lui Jonathan Thomas si Dafydd Jones. In linia de mijloc a fost titularizat uvertura James Hook, Stephen Jones fiind doar rezerva, pe linia de treisferturi aripa Mark Jones ocupand postul lui Leigh Halfpenny. Warren Gatland a cautat, probabil, sa-si menajeze titularii obisnuiti in vederea ultimei partide, cu Irlanda, decisiva in pentru castigarea competitiei, in conditiile in care Italia nu parea in stare sa puna prea multe probleme echipei care, inaintea primei etape, era creditata cu prima sansa la victoria finala. Nick Mallett, antrenorul italienilor, l-a lasat pe banca de rezerve pe pilierul Martin Castrogiovanni, titularizandu-l pe Carlos Nieto si l-a desemnat transformer pe fundasul Andrea Marcato in locul uverturii Luke McLean. Marcato si-a luat rolul foarte in serios, reusind un procentaj aproape perfect si marcand toate punctele echipei sale. La pauza scorul era favorabil „azzurilor”: 9-7, gratie celor trei lovituri de pedeapsa reusite de Marcato, respectiv eseului lui Shane Williams, transformat de James Hook. In repriza a doua, italienii au condus pana in minutul 78, galezii fiind salvati de la o catastrofa de eseul lui Tom Shanklin. Scorul final, 15-20 a aratat un joc „zgarcit” in spectaculozitate al galezilor, dar si o determinare si o dorinta de victorie a italienilor care era cat pe ce sa-i ajute sa-si invinga adversarii si sa realizeze surpriza turneului. Pentru ca, desi nu au marcat nici un eseu, italienii au dominat majoritatea momentelor jocului, inaintarea acestora comportandu-se exemplar in majoritatea gramezilor si momentelor de fixare. Galezii si-au pastrat nepatat insa renumele de „echipa mare”, „lipsa de chef” a inaintarii fiind suplinita de precizia si rapiditatea treisferturilor, care au creat cele doua eseuri. Italia este in crestere de forma, dar ramane tributara acelui mecanism de joc al echipelor care nu se vor depasi niciodata pe ele insele, punand accent pe rolul inaintarii, dar acutizand problemele de la nivelul liniei mediane si a treisferturilor. Probabil ca Italia va deveni cineva atunci cand va intelege ca jocul de rugby se joaca cu mai mult de opt jucatori, la fel cum si Tara Galilor isi va afla gloria de altadata cand va intelege ca prudenta si mintea limpede sunt ingrediente ale performantelor constante.
Jocul al doilea a asezat fata in fata Scotia si Irlanda, o bataie casica intre celti, privita cu neincredere de irlandezi, care se asteptau la ceva urat, si cu nerabdare de scotieni, mari iubitori de scandal, care nu doreau decat sa ii incurce pe vecinii de peste mare si sa se laude ca, daca tot n-au castigat nimic, macar nu i-au lasat nici pe ai’lalti sa se umfle in pene. Temerile irlandezilor erau cat pe ce sa la cada in ghete, mai ales ca la pauza scotienii conduceau cu 12-9, aveau o posesie mai buna, iar din infruntarea gramezilor rezultasera mai multe capete sparte de partea irlandeza. Repriza a doua insa a fost peste putereile scotienilor, irlandezii incheind jocurile rapid, prima oara in minutul 50, prin eseul liniei III Jamie Heaslip, pentru ca drop-ul lui O’Gara, opt minute mai tarziu, sa blocheze tabela in favoarea „verzilor” – victorie cu 22-15, iar Irlanda viseaza la Grand Slemul pentru care va juca, etapa urmatoare, pe Millenium Stadium din Cardiff, contra Tarii Galilor. Scotiei nu-i ramane decat sa se multumeasca cu evitarea „lingurii de lemn” si sa se pregateasca cat mai bine pentru confruntarea din ultima etapa, impotriva eternilor rivali, englezii…
… Englezii, domni din fire, nu-si cauta galceava cu nimeni dar, daca e sa o faca, macar isi aduna cei mai capatanosi si mai cu „capsa pusa” derbedei din sat si le spune ca, pe maidanul de la marginea targului sunt unii cu freze frantuzesti care au indraznit sa aduca vorbe de ocara monarhiei constitutionale, lalaind chiar sub fereastra majestatii sale, regina, cantece republicane. Batuti anul acesta de mai toate echipele care conteaza, englezii asteptau ca pe painea calda meciul acesta, considerand ca o victorie impotriva Frantei ar mai putea „drege busuiocul”, mergand si ca o proptea ideala pentru scaunul tot mai clatinandu-se al antrenorului Martin Johnson. Si a mers de minune planul… englezii au administrat a „mama de bataie” sora cu moartea francezilor, toata lumea s-a imbatat rau, s-a stat in cap, s-au dat de-a dura, iar a doua zi au sunat la serviciu si au zis ca nu pot veni, pentru ca sotia se simte rau si tre’ s-o duca la doctor… Sunt putine de spus despre o partida dominata atat de autoritar de gazde, care s-au agatat de acest meci ca de o ultima sansa de reabilitare pentru seria de esecuri „inaugurata” in toamna, in meciurile cu Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda, si continuata in acest an cu infrangerile in fata Tarii Galilor si Irlandei. „Enough is enough!”, par sa-si fi spus englezii, care au strans randurile si au dat credit aceleiasi formule a liniei I – Sheridan, Mears, Vickery, dupa parerea mea, cea mai valoroasa si mai experimentata dintre toate cele ale echipelor angrenate in competitie. Martin Johnson a operat insa unele modificari ale pachetului de inaintare, in linia II aparand Simon Shaw in locul lui Nick Kennedy, iar pe postul de flanker pe partea inchisa Tom Croft in locul lui James Haskell. Accidentarea lui Paul Sackey i-a dat batai de cap antrenorului englez, care s-a vazut nevoit sa-l mute pe partea dreapta a treisferturilor pe Mark Cueto si sa-l aduca in lot pe aripa lui Harlequins Ugo Monye. Criza treisferturilor engleze, care nu-l mai aveau pe banca de rezerve decat pe centrul Mathew Tait a fost trecuta insa cu bine in mare si datorita devotamentului impins pana la sacrificiu al uverturii Toby Flood, care in numeroase faze ale jocului a jucat ca un adevarat centru, facand atat fazele de aparare, cat si participand efectiv la momente de fixare si „pick’and’ go”-uri. Desi Tom Croft, desavarsit in jocul de margine, a fost nominalizat jucatorul meciului, cred ca cel putin jumatate din premiu i se cuvenea lui Flood, un rugbist cu caracter si extrem de muncitor, care demonstreaza cum nu se poate mai bine filosofia rugby-ului, anume aceea ca talentul trebuie intotdeauna suplinit cu foarte multa munca (de-ar auzi si Danny Cipriani asta!), in plus, lipsa aerelor de vedeta apropiindu-l foarte mult de sufletul suporterului englez, prin traditie refractar la orice fel de „figuri de Buftea”.
Scorul pauzei arata un uluitor 29-0 pentru Anglia, francezii fiind ca si inexistenti si in permanenta surprinsi de atacurile gazdelor. Eseul marcat rapid de Mark Cueto, in primul minut de joc a fost doar inceputul... Riki Flutey, de doua ori, Joe Worsley si Delon Armitage au lovit o echipa franceza ramasa apatica pana aproape de minutul 60, moment de la care „cocosii galici” au culcat si ei de doua ori mingea in terenul de tinta advers, prin talonerul Dimitri Szarzewski si prin aripa Julien Malzieu. Era prea tarziu insa... englezii nu mai puteau scapa victoria. Ultimele minute au marcat o dominare totala a gazdelor, hotarate sa mai puncteze prin eseu si sa „demoleze” total echipa Frantei. Nu a mai fost cazul, iar Anglia a castigat cu 34-10.
Sambata aceasta va avea loc ultima etapa... Italia-Franta, Anglia-Scotia si Tara Galilor-Irlanda. Sper intr-un joc bun al Italiei, care incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult, intr-o victorie a Scotiei, ca doar sunt suporterul lor si doar pe englezi nu-i antipatizez la fel de mult ca pe francezi (la rugby, evident, in rest toata stima!) si sper ca Irlanda sa fie beata de fericire pana la anu’ pe vremea asta, cand sper sa o ia de la capat, pentru ca merita!
P.S. ... vroiam... da’ mai bine nu mai vreau nimic, pentru ca mi-a si scarba... Romania a pierdut la Georgia in urma unui meci in care nu a jucat nimic... dar absolut nimic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu