Nici cei mai pesimisti suporteri australieni nu ar fi putul anticipa bataia de pomina pe care All Blacks aveau sa le-o adminitreze gazdelor de pe Docklands Stadium din Melbourne. Precedat de un mic scandal provocat de publicarea in presa australiana a unor imagini ale agendei cu scheme de joc a lui Graham Henry, meciul nu a parut sa fie deloc afectat de nici o stare de animozitate peste limita acceptata de regulile de conduita sportiva, atat neo-zeelandezii, cat si gazdele evitand sa comenteze pe baza a ceea ce se contura a fi un bun subiect pentru presa de scandal. In plus, evolutia meciului, care a decurs in momentele sale esentiale, intr-o singura directie (spre terenul de tinta ausralian, adica… sic!) nu a mai lasat loc niciunui resentiment din partea All Black, cei care, dupa sapte eseuri marcate adversarilor, nu mai pastrau nici cea mai mica urma din amintirea neplacutului eveniment.
Dominarea neo-zeelandeza in toate fazele jocului, intrerupte doar de micile pulsee de orgoliu ale australienilor, concretizate in faze de atac taioase, specifice pana la urma echipelor mari care, chiar daca mai prind o zi proasta, raman fidele unui joc caracterizat prin determinare si rigoare tehnica, au produs una dintre cele mai frumoase partide ale ultimilor ani, la capatul careaia statisticile aratau doua cifre imbucuratoare pentru All Blacks, care deveneau echipa cu cele mai multe eseuri marcate din istoria rugby-ului, depasind Franta, iar uvertura Dan Carter il depasea pe legendarul Neil Jenkins in topul celor mai buni marcatori ai reprezentativelor nationale, urcand pe locul doi al unei ierarhii „all times”, nefiind depasit, cu 84 de puncte, decat de Johnny Wilkinson.
Si cu toate acestea, meciul a parut in primele sale momente, sa se indrepte spre un alt deznodamant. Dupa ce in minutul trei Matt Giteau a transformat o penalitate, Drew Mitchell reuseste un rebond dupa un sut neglijent al lui Carter si marcheaza primul eseu al partidei. Australienilor nu le vine sa creada si sunt in stare sa pun pariu ca in acel moment vedeau cu ochii mintii o victorie de prestigiu in Bledisloe Cup, una ca pe vremea lui John Eales si George Gregan. Ironia sortii a facut insa ca, la doar doua minute dupa faza eseului, Carter sa recupereze in urma unui sut gresit al lui Berrick Barnes, sa culce balonul in terenul de tinta si astfel sa-si repare greseala de la eseul australienilor. All Blacks se dezlantuie, dezvoltand un exceptional joc de pase in regim de viteza, Mils Muliaina, Richie McCaw si Cory Jane marcand restul de trei eseuri necesare obtinerii de catre echipa lor a punctului bonus inca inainte de finalul primei reprize.
Repriza a doua a inceput chiar mai prost decat se terminase prima, pentru aussies. Drew Mitchell este eliminat definitiv, dupa ce primeste al doilea cartionas galben, iar Wallabies se vad nevoiti sa joace evolueze in urmatoarele 37 de minute cu un om in minus. Australienii realizeaza ca lucrurile se pot termina foarte, foarte prost pentru ei, asa ca joaca totul pe cartea presiunii si a atacului, cu atat mai mult cu cat in minutul 43, la trei minute dupa eliminarea lui Mitchell, Muliaina marcheaza cel de-al doilea eseu al sau in acest meci, facandu-si cel mai potrivit cadou chiar in ziua in care implinea 30 de ani. Iar jocul curajos al gazdelor da roade, Adam Ashley Cooper izbutind eseul in minutul 55. Giteu transforma si scorul devenea 21-39, oferind sperante de doua parale australienilor. Neo-zeelandezii nu gusta insa gluma, Joe Rokocoko sprintand pana in terenul de tinta advers la nici trei minute de la eseul lui Cooper. Cele doua echipe lasa orice rationament defensiv la o parte, oaspetii la umbra linistitoare a celor sase eseuri marcate, iar australienii... pentru ca oricum nu mai aveau nimic de pierdut, iar ultimele zece minute ale meciului mai consemneaza inca doua eseuri. Unul al australienilor, prin capitanul Rocky Elsom, si unul al oamenilor in negru, prin talonerul Corey Flynn. Scorul final, 49-28 in favoarea All Black ii scuteste pe toti, in special pe australieni, de orice comentariu.
Si cu toate acestea, in ciuda scorului care descrie o victorie neo-zeelandeza mai mult decat categorica, Australia nu a aratat ca o echipa care, prin statistica jocului, s-a complacut in rolul perdantei. A avut un procentaj de reusite in tuse superior adversarilor (6-1, fata de 8-2) si a acordat mai putine penalitati, intr-un raport de 12-15 fata de All Blacks.A pasat mai mult si a avut o mai buna initiativa a jocului la mana, inclusiv in situatia paselor din placaj. A fost insa tadata de defensiva, unde perechea de centri Barnes-Horne a fost inexistenta, Rob Horne nereusind nici un placaj decisiv, lucru rarisim la un centru exterior, in vreme ce mai experimentatul Berrick Barnes a reusit doar patru, ratand insa alte trei. In total australienii au ratat 15 placaje, lipsa de inspiratie in aparare a lui Elsom nefiind suficient atenuata de spiritul de sacrificiu in defensiva a flankerului David Pocock si a inchizatorului Richard Brown, care inpreuna au reusit sa opreasca in 26 de faze decisive atacul neo-zeelandez.
Noua Zeelanda a impresionat insa la toate capitolele, scorul tabelei nefiind „cauzat” atat de greselile australienilor, cat de extraordinara forma aratata in ambele faze ale jocului, aparare-atac, de All Blacks. Iar daca despre atacul magnific al baietilor lui Graham Henry cea mai potrivita descriere o poate da cele sapte eseuri marcate, impresionanta a fost in special apararea, oaspetii de pe Docklands reusind un numar aproape dublu de placaje decisive fata de aussies (142-87), inima acestei redute teribile fiind insusi capitanul Richie Mc Caw, care prin exemplul celor 23 de placaje a tinul la cele mai inalte cote spiritul celei mai bune linii III din lume.
Sambata viitoare Australia va intoarce vizita All Blacks, urmand sa-i intalneasca pe acestia la Christchurch, chiar pe Lancaster Park, stadionul lui Crusaders, echipa pentru care antrenorul de acum al Wallabies, Robbie Deans a scris cea mai glorioasa pagina din istoria celor din Canterbury. Partea buna, pentru australieni, este aceea ca Drew Mitchell a fost iertat de catre comisia de disciplina a SANZAR de orice suspendare ulterioara, considerandu-se suficienta pentru infractiunile comise in joc eliminarea din meciul de sambata. Parte proasta este ca meciul este arbitrat de un alt sud-african, Jonathan Kaplan, in conditiile in care arbitrii sud-africani par a dori sa compenseze prin exigenta si orice lipsa de rabat de la litera regulamentului dezordinea disciplinara a Springboks. Cat despre Noua Zeelanda... absolut nimeni in Insula Neagra nu ia in calcul altceva decat varianta victoriei...
Fotografia cu pricina... :)
Mereu inganduratul Graham Henry
Dan Carter testand Jabulani pe terenul de la Trinity College din Melbourne
Rocky Elsom si Richie McCaw prezentand Bledisloe Cup
Reusita lui Richie McCaw, omul meciului de sambata, prin care Noua Zeelanda devenea cea mai buna marcatoare de eseuri din istoria rugby-ului.
Pasa din Placaj reusita de Jimmy Cowan
Eseul lui Cory Jane
Dan Carter protejand balonul in fata lui Adam Ashley Cooper
Ma'a Nonu aratandu-i lui Matt Giteau de ce Noua Zeelanda a reusit un egal de prestigiu in fata Italiei, la Cupa Mondiala de fotbal
Nostalgie cu Robbie Deans
Eseul lui Adam Ashley Cooper
Al doilea eseu al lui Mils Muliaina
Bucuria victoriei pentru All Blacks
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu