the green field: All Blacks strikes again, and again...

Nimic nu pare sa fie in stare a opri dorinta Noii Zeelande de a castiga cel de-al zecelea titlu Tri Nations. Dupa doua victorii in fata Africii de Sud, All Blacks era decisi sa nu-si „sifoneze” palmaresul in fata adversariloe de dincolo de Marea Tasmaniei, luandu-i tare inca de acum o saptamana, chiar la Melbourne, intr-un meci in care australienii si-ar fi dorit sa se faca mici, mici si sa se ascunda, de rusine, printre firele ierbii de pe Docklands.

Nedorind se faca de ras la Christchurch, Wallabies s-au aratat decisi sa-si vanda pielea cat mai scump, in ciuda sperantelor de trei parale pe care si le puneau in miracolul victoriei in fata unui adversar mai puternic ca niciodata. Si, chiar daca au pierdut, australienii au pierdut frumos, sau, oricum, mult mai frumos decat la Melbourne, dominand tehnic meciul, avand mai multa initiativa in atac, dar fiind tradati de o aparare fragila si mult prea rigida, in special la nivelul treisferturilor, unde „greul” placajelor decisive a cazut exclusiv in sarcina celor doi centrii, sprijiniti prea putin de aripi si fundas. Inaintarea a lucrat la capacitatea ei obisnuita, remarcandu-se in special devotamentul lui David Pokock, tanarul flanker de doar 22 de ani si 1.81 m. fiind cel mai bun jucator al oaspetilor, cu 9 placaje decisive, 2 tuse castigate, 2 penalitati obtinute si 2 turn-overs. Wallabies au alergat mai mult, au pasat mai mult si au fost mai insistenti in luptele pentru balon din aglomerarile spontane, reusind 15 turn-overs, fata de 11 ale adversarilor.

Noua Zeelanda a predat insa o adevarata lectie de defensiva, vrand sa arate parca maniera in care se poate castiga un meci fara sa depui un consum prea mare de energie. Fara sa caute contactul pe inaintare, All Blacks a pasat scurt, evitand pastrarea prelungita a bolonului pe un singur om, si-a mentinut aria defensiva dincolo de propriul 22, placând in momentul receptarii pasei de catre adversar, evitand in acest fel atat impactele prea dure, dar si eliminand posibilitatea paselor din placaj („offload”) si a depasirilor pe linia aparatorilor. Atacul l-a avut ca varf de lance pe centrul interior Ma’a Nonu, cel care prin „spargerile” sale a reusit sa stranga in zona mediana defensiva adversa, creand spatiu pentru sarjele rapide ale lui Mils Muliaina, Joe Rokocoko sau Cory Jane. Cel mai bun „om in negru” a fost din nou capitanul Richie McCaw, cel care are sansa de a deveni si in acest an cel mai bun jucator al lumii, dupa ce a mai castigat, in premiera pentru un jucator de rugby, de alte doua ori acest titlu, in 2006 si 2009. Cu o cifra incredibila de 26 de placaje decisive, 1 turn-over si cu o penalitate obtinuta, McCaw continua sa fie cel mai exemplar capitan din rugby-ul actual, insufland prin modelul sau dorinta de victorie echipei sale.

Fara sa se intrebuinteze prea mult, All Blacks au reusit sa castige cu scorul de 20-10 (17-10 la pauza), intr-un meci in care nu au aratat vreo sabiciune, poate doar o usoara precautie in gestionarea resurselor fizice in vederea urmatorului meci, de pe 21 august, de la Johannesburg, impotriva Springboks. Au marcat doua eseuri, prin Mils Muliaina si Conrad Smith si s-au arata preocupati de gasirea unei solutii tactice in care mingea sa circule rapid fara ca inaintarea sa se uzeze prea mult in inclestari la nivelul maul-urilor, lucru foarte intelept daca tinem cont de faptul ca viitorii adversari, sud-africanii, vor cauta sa mizeze tocmai pe un joc predominat fizic, purtat cu jucatorii de pe gramada, strategie in care, datorita superioritatii fizice, echipa lui Peter de Villiers pare sa exceleze.
Australienii sunt o echipa curajoasa, combativa, dar prea putin experimentata si, indraznesc sa spun, prea inspirata in filosofia atacului din rugby league si „aussie ruls”, o echipa in care distanta dintre inaintare si treisferturi pare sa fie din ce in ce mai mare, in ciuda inteligentei si clarviziunii lui Will Genia. Astfel, desi creaza faze deosebit de spectaculoase pe atac, „troacarii” comportandu-se impecabil in regim de viteza-forta si abilitate in manuirea balonului, nu sunt insa capabili de o comunicare buna in defensiva mai ales cu jucatorii gramezii, odata fiind depasita apararea de la nivelul liniilor II si III, eseul fiind doar o formalitate pentru adversarii rugbistilor Wallabies, deoarece pe flancurile ocupate de aripi potentialul defensiv este ca si inexistent. Daca deplangeam situatia Africii de Sud, invinsa pana acum in toate cele trei meciuri jucate, situatia Australiei pare sa fie una chiar mai dificila, tinand cont de faptul ca are de jucat doua meciuri in deplasare cu Springboks, o nuca incredibil de tare, aproape imposibil de spart, pentru toate echipele care pun piciorul pe pamantul african.

Sambata viitoare este zi de pauza in turneu, Noua Zeelanda si Australia urmand sa traverseze Oceanul Indian pentru meciurile din Africa de Sud. Debutul acestora va fi consfintit peste doua saptamani, cand All Blacks se vor lupta cu Sringboks la Johannesburg, pe uriasa arena Soccer City. Sud africanii au avut aproape o luna in care sa-si ia „castanele” de rigoare pentru prestatiile jalnice de pana acum, dar si suficient timp ca sa-si puna ordine in planul de redresare a echipei. Peter de Villiers deja a anuntat revenirea in lot a lui Frans Steyn, probabil ca inlocuitor al fundasuluiu Zane Kirchner, a flankerilor lui Free State Juan Smith si Heinrich Brussow, a aripii J.P. Pietersen si a talonerului Bismarck du Plessis. In mod sigur vom vedea o alta echipa, mult mai motivata si mai dornica de revansa, care va dori sa stearga imaginea de neputinta si dezolanta pe care a lasat-o in primele meciuri.

All Black's baby - Piri Weepu Jr.