Johnny Mad Dog

Africa este o vale a plangerii. Putini dintre semenii nostri cunosc acest lucru, in mare parte si datorita lipsei de interes a comunitatii internationale si a canalelor media pentru acest gen de subiecte. Evident, in momentul in care te confrunti cu un eveniment precum razboiul civil din Rwanda cand, in urma unei escaldari a violentelor vreme de 100 de zile, peste un milion de oameni sunt asasinati in lupte intertibale, acest lucru devine un bun subiect de presa. Sau, atunci cand in Darfur, intr-o singura zi, sunt ucisi intr-o tabara de refugiati, sub ochii trupelor O.N.U., cateva mii de civili sudanezi considerati rebeli de catre armata guvernamentala sudaneza, CNN considera de asemenea oportun sa prezinte vreme de o saptamana imagini ale cumplitului masacru, organizand la sfarsit de saptamana, la o ora de maxima audienta pentru locuitorii coastei de est a Statelor Unite, un teledon moderat de insusi Matt Damon. Ce nu stiu insa nici onorabilii telespectatori americani, nici Matt Damon si, pun pariu, nici realizatorii de la CNN, pe langa aspectele legate de situarea geografica a Sudanului, era faptul ca acel conflict insumase deja sase ani de cand se derula, provocase peste jumatate de milion de morti si peste patru milioane de refugiati. Iar in tot acest timp, companiile petroliere americane si chineze dezvoltasera infrastructuri ultramoderne de extractie si prelucrare in aceasta tara africana, pazite de adevarate armate de mercenari, derulandu-si nestingherite, la „adapostul” dezordinii provocate de acest razboi civil, afaceri de miliarde de dolari. Cazul nu este singular pentru Africa, la fel petrecandu-se si in cazul „razboiaielor diamantelor insangerate” din Sierra Leone, Angola sau Liberia, sau in cazul conflictului din Congo, perpetuat vreme de decenii, doar pentru ca resursele de uraniu ale acestor teritorii sa se mentina sub controlul Statelor Unite. Conform unor statistici ale organizatiilor internationale, conflictele militare din Africa Ecuatoriala au provocat, in epoca post-coloniala, mai multe victime decat cele rezultate in urma celor doua razboaie mondiale. Cifrele sperantei de viata si ale mortalitatii infantile sunt absolut cutremuratoare, dezbaterile asupra drepturilor omului sau ale libertatilor civile inexistente, iar rata infectarii populatiei cu virusul HIV depaseste, in unele zone, 60 de procente. Africa este ravasita de conflicte purtate de copii-sodati si jefuita de resursele sale de companiile occidentale care delibertat mentin, prin controlul asupra deciziei politice si a influentei asupra mass-media, un con de umbra asupra situatiei reale de pe acest continent astfel incat occidentalul supraponderal si intoxicat cu produse sub-culturale sa creada ca, intr-adevar, traieste in cea mai buna dintre lumile posibile. Africa este o lume uitata de care nimeni nu vrea sa stie. Nici macar presedintele Stalelor Unite, despre care circula unele barfe rau voitoare cum ca el insusi ar ovea oarece radacini africane…
Cand eram copil… sau, oricum, mai tanar decat sunt acum, visam zilnic la Africa. Nu o cunosteam decat din relatarile romantate ale aventurierilor din epoca coloniala si din stampele cartilor lui Jules Verne. Nici macar Joseph Conrad cu a sa „Inima intunericului” nu a reusit sa-mi influenteze fascinatia plina de iubire melancolica pe care o simteam fata de aceasta parte de lume. Numai sub soarele arzator si strabatand mile prin praful rosiatic un barbat putea simti advaratul triumf al spiritului asupra fricii, dorintei, durerii si lumii din jur. Numai dupa ce petreceai nopti singur, sub cerul savanei, insotit doar de carabina Winchester si inconjurat de freamatul salbaticiei te puteai considera barbat, unul care, vorba Apostolului Pavel, „s-a lepadat de cele ale copilariei”… Ciudat este ca, intr-un fel, inca mai cred si acum acelasi lucru… Cu timpul insa, am renuntat la aceasta viziune a copilariei, dezvaluindu-mi-se imaginea unei lumi a ororilor in forma sa cea mai cumplita, copacii solitari ai savanei, turmele de elefanti sau mandrii razboinici maassai disparand ca niste amintiri de demult in iuresul razboaielor civile, foametei, saraciei sau bolilor. Poate ca daca nu as fi iubit Africa atat de mult, as fi cautat sa pastrez doar acele amintiri…
Imi vine greu sa vorbesc despre orice fel de realizari cinematografice care sa abordeze acest subiect sensibil mie… De-aia am si preferat sa insir aceasta introducere mai lunga. Dupa cum spunea si Frankie McCourt in „Angela’s Ashes” „nu este nimic frumos sau romantic de spus despre suferinta si saracie”. Pentru orice creator din domeniul artistic este in primul rand o dilema morala in a cauta forma perfecta in realitatile unei lumi macinata de dureri si spaime. Nu poti spune pur si simplu o poveste despre viata, moarte, dragoste si sacrificiu in care Africa sa fie eroina principala. Ea poate fi decorul unei alte povesti despre viata, moarte, dragoste si sacrificiu, asa cum se intampla in „Hotel Rwanda”, „The Constant Gardener” sau „Blood Diamond”. O poveste despre Africa, redata ca si cum ar fi spusa de ea insasi este un exercitiu cu valoare de compromis, care poate afecta iremediabil dimensiunea morala a demersului artistic. Cu toate acestea, Emmanuel Dongala, unul dintre cei mai importanti scriitori africani si Jean Stephane Sauvaire, unul dintre regizorii de mare perspectiva ai noului val francez, au reusit sa realizaze aceasta poveste despre sperante frante, razboi si dragoste. „Johnny Mad Dog” este numele filmului care relateaza povestea unui copil-soldat traumatizat si brutalizat de razboi, fara vise, dorinte si fara viitor, pentru care prezentul violent si omniprezenta mortii reprezinta singurele certitudini. In acest infern populat de copii cu sclipiri demonice in priviri, Johnny indrazneste sa iubeasca, dar nu ca un indragostit, ci ca unu a carei inima a fost plamadita in focul razboaielor. Chiar si asa, pacatul sau nu poate fi iertat de lumea in care traieste, platind in final acest lucru cu propria viata. In urma sa nu ramane nimic, nici o amintire calda, nici o inima franta, nici rodul unui pantec care sa aminteasca de trecerea sa printre oameni. Doar un cadavru, unul dintre sutele de mii lasate in urma de dementa cruda a razboiului.
Produs de Mathieu Kassovitz si filmat in Liberia, una dintre statele cele mai indoliate de lungii ani de conflicte armate, pelicula impresioneaza prin realismul scenelor si prin autenticitatea personajelor interpretate, in marea lor majoritate, de copii liberieni, ei insisi implicati intr-o forma sau alta intr-un razboi incheiat in 2003, la doar un an in urma de inceperea filmarilor de catre Sauvaire. „Johnny Mad Dog” aminteste de „Apocalypse Now” al lui Coppola, propunandu-ne mai mult decat un film despre oameni si razboi, ci o reflectie despre intunericul din inimile fiecarora dintre noi, despre bezna nebuniei inconstiente care ne poate transforma pe toti in caini turbati gata sa starnim apocalipsa impotriva noastra si a semenilor nostri.