Motto: "Are schema lui secreta, de-a ajuns mare vedeta" (Maneaua lui Mitea)
Fotbalul modern este o manea. Bani, jmecherie, jupaneala – calitati ce stau ca laitmotiv operelor nepieritoare ale lui Jean de la Craiova, Susanu sau Sorinel Copilul de Aur, toate pot fi gasite intr-un sport care nu mai este decat copia de plastic spoita cu sclipici a unei discipline recunoscute pentru calitatile morale pe care le cultiva, pana intr-acolo incat sa fie denumita „sportul gentleman-ilor”. Acum este foarte greu sa numesti „gentlemen” pe toti interlopii care „investesc” in fotbal, la fel si pe infatuatii lipsiti de caracter si de bun simt care il practica. Evident, sunt si exceptii, dar nu pot remarca nota dominanta, in culoarea descrisa mai sus, care caracterizeaza cea ce se numeste azi „fotbal”… Ironia, si aici putem vorbi, intr-adevar, de o mare ironie… asadar, ironia face ca nu numai fotbalul romanesc sa fie fectat de acest flagel moral, ci intreg fotbalul. Atata doar ca bocciii lor nu sunt chiar atat de boccii ca ai nostri – trebuie sa admitem faptul ca personaje precum cei trei Becali, nea Mitica Corleone, Adi Mititelu, Cristi Borcea, Vasilica Turcu sau altii ca dansii sunt aparitii unice, fara a mai pune la socoteala veritabilele giuvaieruri ale minti revarsate asupra celor care stau sa-i asculte, cu prilejul interviurilor. Iar aici imi vine in minte un dialog aproape ireal intre Manolo Terzian si Gigi Becali, purtat in ziua in care nea Gigi isi lua in primire scaunul de europarlamentar. Intreaba Terzian, de colo: „Si v-a recunoscut cineva, domnule Becali?”, ca asa ii place lui sa-i spuna lu’ nea Gigi… „domnule”… Nea Gigi raspunde: „Nuu… Adica da! Da!!! M-a recunoscut unu’ care lucra badigard la Lyon… Statea la poarta… Era un negru… sau cum i se spune acum…” si balguie ceva. Manolo il ajuta „Un om de culoare…” „Da, da… zice nea Gigi, un om de culoare… Da’ era de culoare neagra… Ca daca era de culoare galbena, ii ziceam chinez, sau ce-o mai fi el, pe-acolo…” Am ras, evident, cu lacrimi. Era sa ma innec! Sa-i bagi deshetele in ochi de democratie reprezentativa si in el de parlament european… Hehehe… parca era mai bine pe vremea lu’ Carol Quintul.
Dar asta nu-i nimic… Cei mai simpatici sunt fotbalistii. Iar unul dintre cei mai simpatici, chiar mai simpatic, vorba prietenului Bob, decat Claudiu Raducanu, este Nicolae Mitea. Imi amintesc ca ma uitam la stirile din sport, pe vremea cand Mitea tocmai se transferase la Ajax, pe post de fata mare. A dat un gol pe care s-a grabit sa-l dedice, plin de inocenta, prietenei lui, Raluca de la Bembi. Mi-au sarit instantaneu mucii de ras… Lu’ Bob i se inrosise chelia si, printre lacrimi de ras, a reusit sa spuna: „Sa-nebunesc… asta e mai cretin decat Claudiu Raducanu!” Dar vremurile de aur pentru Niki Mitea au apus. Acum este doar un talent murit speranta pe care fratii Becali incearca din greu sa-l plaseze la un club de mana a saptea, dar cu potential financiar, din spatiul ex-sovietic sau de prin lumea araba. Asa ca, incercand sa-i mai aranjeze freza sifonata fostului… ce-o fi fost el si acum nu mai este, Gesepeul, Proteveu si alti scartza-scartza pe hartie s-au dus sa-l bage in seama, doar-doar si-o gasi si el ceva de lucru dupa perioada asta de intermercato. Ce-a iesit nu putea fi decat o mare caterica, bai tata…
Mai intai Proteveul, n-are ce sa faca si il inteaba daca-si mai da cu maneaua in timpane, la care Niki raspunde, plin de importanta, ca un om mare ce se afla: „Da, ascult… De fapt, eu cred ca nu-i om care sa nu-i placa manele. Si chiar daca sunt unii care se duc la concert, sau la opera… asta nu inseamna ca sunt mai inteligenti, mai cizelati…” Bravo, bai, cap de lemn…! Carevasazica, intre a aplauda interpretarea unui tenor acompaniat de filarmonica din Londra si a arunca cu parale de hartie pe Vali Vijelie, nu-i nici o diferenta. „Nessun Dorma” din „Turandot” de Puccini si „E ziua lui, e ziua la baiat” a lui Rudi Ploiesteanu impart aceeasi treapta de nivel valoric… Bai, frunte lata!
Dar asta nu-i nimic pe langa interviul luat de Cristi Geambasu, poate ziaristul cel mai apropiat de coeficientul de inteligenta a lui Niki Mitea, pentru GSP. Iata-l, integral, intrerupt pe alocuri doar de comentariile noastre malitioase:
„Are 9 selectii la echipa nationala, a jucat la Ajax 5 sezoane, iar acum incearca sa inceapa alta viata. De fotbalist…”
Hm… deja incepe, inca de la primele propozitii, sa-l ia ia in „balon”… Deci…
”Undeva în Bucureşti, o bucată de pămînt pe care odinioară se cultivau legume. Zarzavagiii au dispărut în negura tranziţiei, iar în loc au apărut case impunătoare. Unele cu arhitectură îndrăzneaţă, imobile accesorizate neapărat cu off-road-uri 4x4 la poartă. Nimic mai firesc, fiindcă drumul e plin de şleauri de gheaţă şi gropi. Liniştea cartierului e spartă doar de lătratul cîinilor fără stăpîn, invidioşi pe semenii lor cu pedigree din curţi.
Intrăm într-un living curat ca o farmacie, străjuit de un brad. Împodobit minimalist, la fel ca tot spaţiul. Bun gust, nimic strident. Mobilier funcţional, o plasmă care merge pe Eurosport, cîteva podoabe pe pereţi, care amintesc de Crăciun.”
Slaba, introducerea, Cristi… Scrii ca un zarzavagiu. Dar sa continuam…
”Greşelile tinereţii
Pe tînărul din faţa noastră îl cheamă Nicolae Mitea. Ei, hai, trebuie să vi-l amintiţi! Pe fotbalistul Nicolae Mitea, nu pe prietenul Andreei Tonciu. Aceea e o poveste de amor sau una mondenă, sau şi una şi alta, noi vrem una despre fotbal.
Sincer, acum, Cristi… Ti-ai scuturat maimuta cu ochii beliti la Andreea Tonciu? De fapt… cine pula mea e Andreea Tonciu? Daca imi pierd timpul cu Elias Canetti, n-am de unde sa stiu „ce si cum” cu lumea buna…
"Înapoi la acel Mitea pe care îl ştiam! Vîrf de picior stîng, uscăţiv, tehnic, rapid, explozie, plecat de la Dinamo la Ajax, lăncier la 17 ani şi jumătate după numai 9 meciuri în Groapă, apoi întors acasă în aceeaşi Groapă după cinci sezoane, transplant nereuşit. Acum merge pe 25 de ani şi e liber. Liber de contract, liber să facă ce vrea. Dar el vrea să joace fotbal. Asta ştie. Doar asta.”
Bla, bla, bla… Pai ce vroiai sa mai stie? Fizica cuantica!?!... Si… chiar esti convins ca stie fotbal?
„- Te-a uitat lumea, Niki!
- Nu mă uită, ce dacă n-am jucat de o jumătate de an? Tată, uite ce e, voi sînteţi primii cu care am acceptat să vorbesc. Nu-mi place să mă bag în seamă, să mă plîng. Şi ce să spun dacă n-am echipă?”
Corect, tata…! Chiar asa… cine spuneai ca esti?...
”- Exact, încotro?
- Aştept. Atunci cînd am avut oferte am ţinut la preţ şi am greşit. Am refuzat şi Lazio, am ţinut şi la 100.000. Şi mi-a zis nea Victor Becali că nu-i bine. Dar asta-i viaţa.”
Pai vezi daca iesi din vorba lu’ nea Victor Becali?... Si cum asa, bre… ai refuzat pe Lazio?! Erai prea ocupat la Ajax… sau la Dinamo… hahaha!
”- La Dinamo te-ai mai întoarce?
- Niciodată. Am renunţat la contractul cu Ajax, am renunţat şi la nişte bani. Venisem să joc, n-am înţeles ce s-a întîmplat, mă pregătisem bine, numai că Rednic mă băga 10 minute, un sfert de oră. Am încheiat-o cu ei, mi-au dat jumătate din banii pe care mi-i datorau şi ne-am despărţit. Aşa e la noi, cică să laşi loc de bună ziua...”
Chiar asa, tata… Ti se aplatizasera de tot bucile de la banca de rezerve luata sub cur la Ajax si te miri de ce nu ai fost titular la Dinamo…
”- Asta a fost tot?
- Din păcate, nu, l-au dat afară şi pe fratele meu ăla mai mic. Asta n-am înţeles-o, se răzbunau pe mine?”
Sau poate frat-tu ala mic chiar era cizma rau la fotbal…
”- Ai juca în ţară dacă ai primi oferte?
- Tată, am făcut cea mai mare prostie atunci cînd am acceptat să mă întorc în România şi am renunţat la Ajax! Vreau undeva în străinătate, în Vest, în Est, dar nu în ţară! Ce să fac în ţară, să merg prin cafenele şi restaurante?”
Pai… mai stii si altceva, bai tata?
”- Ce nu îţi place aici?
- Multe. Mă obişnuisem cu cei din Olanda, lumea era serioasă, parolistă, nu te dădăcea nimeni. Aveai singur grijă de tine. În străinătate am învăţat respectul. Eşti mai respectat şi ca om, şi ca fotbalist.”
Ah… ma speriasem… Credam ca o sa raspunzi „… modul minimalist in care abordeaza romanii valorile culturale”.
"Sufăr că nu joc!"
”- Apropo, ce zici despre foştii tăi colegi de la Dinamo care petrec prin cluburi?
- Tată, fiecare trebuie să aibă grijă de corpul lui aşa cum ştie. Atît. Eu nu dau lecţii nimănui. Nu beau, nu fumez, dar aşa sînt eu. Ei, da, şi am o gagică.”
Ai si gagica!? Pai… esti pe cai mari, tata…
”- Manele mai asculţi?
- Da, din alea bune, nu orice. Nu mi-e ruşine cu asta. Ascult la mine în maşină, acasă, nu deranjez pe nimeni, care-i problema?”
Bravo, tata!… Fii selectiv, nu pune botu’ la toate subculturalismele!
”- Nici una. Cum îţi omori timpul?
- Nici eu nu mai ştiu cum să-mi umplu ziua. Încerc să-mi menţin forma. Alerg pe pista de tartan de lîngă fostul Stadion Naţional. Nu-i nici o ruşine. Sufăr că nu joc. Ştii, tată, cînd eram mic, ţineam mingea pe picior de la vestiare pînă pe teren!”
Eu, cand eram mic, puteam sa fac baloane din muci… Si acum mai pot!
”- Cum te vezi peste 10 ani?
- Aş vrea să am o viaţă bună, liniştită, să ştiu că am putut avea grijă de familie. Am 3 fraţi şi o soră, un nepoţel, părinţii, toţi depind de mine.”
Fratioare… pardon!... Tata… nu-i vad bine. Mai ales acum, cand au inghetat astia punctul de pensie…
Dupa care, la coada articolului, sunt cateva citate de-ale lui Niki Fotbalistu’ de Aur:
"Dimineaţa, cînd mă trezesc, îmi zic doar atît: «Dă, Doamne, să sune telefonul ăla odată!»"
Da’ tu esti sigur ca ai dat numarul corect?
"Am avut ghinion. Ăştia au noroc să joace în ziua de azi, ăştia mai lemnari!"
Hai, ma tata…
"N-am altă pasiune decît fotbalul. Simt că am, aşa, un talent de la Dumnezeu!"
Manca-ti-as talentu’ tau! Si eu colectionez capace de bere…
Catre sfarsitul articolului aflam ca Mitea a jucat, in 7 ani, 74 de partide. Asta inseamna zece meciuri pe an. Cred ca pana si eu am jucat mai mult fotbal…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu