Pentru mine, Patapievici este o ciudatenie. Un tip uratel, cu nasul mare si fruntea diforma, cu o tonalitate emasculata a vocii, un tip care lasa impresia ca bunul simt este pentru el o unealta defensiva impotriva nenorocirii.Lipsit de charm, de umor, probabil si de succes la femei, Patapievici are aspectul unui om pe care il paste o belea de proportii, care stie acest lucru si care se teme grozav. Stiu ca nu este corect sa judeci un om dupa aspect si nici macar dupa gesturile sale marunte, de aceea am sa incetez cu aceste divagatii lipsite de eleganta…
Ca intelectual, Patapievici este unul care se incadreaza in medie, un scriitoras nici bun, dar nici prost, iar ca prezenta este lipsit cu desavarsire se sex-appeal, de sare si piper… mai pe scurt, lipsit de toate calitatile necesare pentru a trezi interesul unui mascul tanar si puternic, flamand de cultura… L-am cunoscut in urma cu cativa ani, la Institutul de Cercetari Politice, la o conferinta despre… ceva cu destinul dreptei romanesti. Petre Roman, in cardasie cu Daniel Barbu o pusesera de un proiect politic, iar o conferinta publica in cadrul careia sa-l traga in poze si pe Patapievici parea cel mai bun mijloc de popularizare o intreprinderii lor care, intre timp, s-a facut surcele. Eu urmam niste cursuri la institut, si cum eram destul de ravasit de o noapte pierduta in ajun, am considerat ca este mai de bon-ton sa dorm la o conferinta neutra, decat la un curs la care urma sa fiu notat. Era iarna… cam ca acum, adica jumatatea lui decembrie, iar cei trei mandrii – Pata, Roman si cu Barbu facusera o roata… vorbeau si beau la tutun. De fapt, doar doi beau tutun, pentru ca Roman nu fumeaza. Ce vorbeau? Eh… d-ale lor… Barbu isi luase brad de plastic din Carrefour, in vreme ce Patapievici spunea ca el, oricum, nu va fi acasa de sarbatori, asa ca isi va cumpara doar cateva crengute, din piata. Nu stiu exact ce s-a discutat, pentru ca jumatate din conferinta am citit Indro Montanelli, iar cealalta jumatate am jucat „avioanele” cu colegul Adi. De dormit n-am putut, pentru ca nu stiu ce destept a dat volumul volumul peste cap la statia de amplificare, asa ca de fiecare data cand lua cuvantul cineva, zanganeau geamurile. Daca s-ar fi spus ceva interesant, in mod sigur m-as fi autosesizat, asa ca…
Aseara, in schimb, am aflat ca Patapievici a spus un lucru foarte interesant… poate cel mai interesant lucru spus vreodata de catre dansul, si anume ca stie de existenta unei casete in care Mircea Geoana „primeste sex oral”. Hm… chiar asa! N-am citit articolul, si foarte probabil nu am sa-l citesc niciodata, dar sunt curios cum a ajuns sa o dea in discutii despre mui. Daca ar fi facut afirmatia in timpul unei chermeze de carciuma, as fi inteles, pentru ca acolo discutiile pot devia foarte usor inspre tzatze, buci si futaiuri. Dar cand dai interviul unui ziar strain, in calitatea oficiala de director al Institutului Cultural Roman, apar anumite dileme. Se presupune ca intr-un interviu de o asemenea natura, promovezi cultura romaneasca in strainatate, diacuti despre Brancusi, despre Enescu, despre pictori si poeti etc. Ce nu inteleg eu este cum a ajuns sa o dea in „balarii” despre pe la ce cucoane umbla Geoana. Daca ar fi spus asta Sever Voinescu-Cotoi, sau Boureanu sau chiar Basescu, as fi inteles, dar cum s-a ajuns sa spuna acest lucru taman Patapievici? S-o fi tras la sorti? S-or fi impartit in doua tabere – „politrucii lu’ Basescu”, de-o parte, si „intelectualii lu’ Basescu”, de alta, iar pe astia din urma a cazut „magareata”… Iar patapievici o fi fost norocosul desemnat, prin votul majoritatii, sa faca publica o asemenea latura demna de OTV?
Lucrul acesta imi dovedeste doua lucruri. Unul ar fi, vorba lui Victor Ponta, aceea ca multi intelectuali nu devin cu adevarat valorosi decat post-mortem. Evident, nu este cazul lui Patapievici care, daca nu-l paleste pana la fatidicul ceas vreun moment de genialitate, nu lasa in urma decat cacaturi si banalitati. Valoarea unui om nu este data doar de indeplinirea cu acuratete si cat mai profesionist a obiectivelor trasate in fisa postului. Statutul de intelectual nu te transforma intr-o autoritate morala. Nu te transforma nici macar intr-un om bun. Iorga, de exemplu, era o jigodie notorie, chiar daca a fost unul dintre cei mai straluciti oameni ai epocii sale. In aceste conditii, menirea intelectualului de a face mai buna societatea si lumea in care traieste, devine o valoare dificil cuantificabila, intrucat principiul „fa ce zice popa, nu ce face popa!” este unul total nul din puct de vedere etic si al bunului simt. Oamenii sunt modele pentru semenii lor, iar rolul oricarei persoane care isi asuma o menire publica trebuie sa fie acela de a fi el insusi un exemplu de conduita, fie ca vorbim de politicieni, de intelectuali sau de profeti. Ori a face partizanat politic, in aceste vremuri tulburi, in care reperele morale ale natiunii sunt bulversate prin insusi exemplul reprobabil al clasei politice este un lucru care afecteaza atat bunul renume, cat si credibilitatea bunelor intentii ale aceluia care odopta o asemenea atitudine partinica… Cu atat mai mult cu cat aceasta atitudine este afisata prin asemenea barfe marlanesti.
Cel de-al doilea lucru, este unul pe care l-am observat mai demult la prezidentul Basescu. Anume acela al capacitatii sale aproape paranormale de a-i transforma pe toti apropiatii sai in tarfe. Cred ca Basescu este unul dintre acei oameni care nu are nici un prieten si care, cand va fi sa o sfarseasca, o va face singur, in intuneri si frig. Ce nu inteleg eu este natura seductiei pe care o emana asupra celor din jurul sau, intr-atat de puternica incat ii determina pe acestia sa fie slugarnici, fanatici, ridicoli si sa aiba puterea sa-si calce in picioare demnitatea de intelectuali pentru a afirma mizerii de genul celor declarate de Patapievici.
Sau poate ca nu este vorba despre charisma presedintelui… Poate este vorba doar de calitatea reala a acelora cu care se intovaraseste, calitate disimulata in paginile cartilor, in cadrul emisiunilor culturale sau a seratelor literare. Poate ca adevarata calitate a intelectualilor precum Patapievici, Traian Ungureanu sau Cristi Preda este aceea de a fi „baieti de curte”, buni doar de a da bine in pozele cu presedintele, pentru ca in spatele acestei impresii de ceai englezesc, sobre si cuviincioase, muhaiele precum Videanu, Pogea, Cocos sau Ritzi sa desfasoare nestingheriti „proiectele politice” ale presedintelui, cum ar castigarea licitatiilor pe achizitii publice de catre firmele partidului.
Pana la urma, vocatia inconstienta de sluga a acestui popor este atat pregnanta, reusind sa depaseasca valul educatiei sau al statutului social si material dobandit. Secolele de iobagie si ploconeala, urmele de jug de pe grumazul acstei natiuni sunt vizibile chiar si pe gaturile fine, incinse in papioane, ale intelectualilor romani.
… Si eu care, in naivitatea mea credeam ca un pampalau ca Patapievici nici nu stie ce inseamna „sa dai o clanta”…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu