Povestea unui american la Paris

Nu vreau sa vorbesc despre relatia mea solida, bazata pe respect si devotament cu ciclismul. Stiu despre aceasta competitie inca de pe vremea cand era dominata de Greg LeMond, dar nu o urmaresc decat incepand cu editia din 1996, castigata de Bjarne Riis. Despre Lance Armstrong, pe vremea aceea nu stiam nimic. De fapt, nu stiam prea mare lucru despre ciclism, imi placeau doar peisajele si devotamentul fanilor care se adunau cu zecile de mii pentru a-i incuraja pe competitori pe catararile legendare de pe Col d’Aubisque, Tourmalet, Madeleine, Luz Ardiden, Mont Ventoux, Col du Galibier, Haucatam sau Alpe d’Huez. Am inceput sa tin cu Euskaltel-Euskadi (doar erau basci cu simpatii de stanga!), sa iubesc tricoul alb cu buline rosii si sa ma uit crucis la toti rutierii altfel decat europeni… cu alte cuvinte am inceput sa ma compot ca orice amator de ciclism care se respecta… Victoriile lui Jan Ulrich si ale lui Marco Pantani din urmatorii doi ani mi-au intarit convingerile „pro-euro-soviniste”, astfel incat am ajuns sa ma uit chioras nu doar la americani, ci si la australieni, pe care ii simpatizam firesc si traditional de la rugby, chiar daca, multi ani, ciclisti precum Stuart o’Grady, Baden Cooke sau Robbie McEwen au fost unele dintre cele mai simpatice figuri ale turului. Despre Lance Armstrond inca nimic…

In anul 1999, la doar un an dupa ce revenise in ciclism dupa ce invinsese cancerul, Lance Armstrong avea sa castige Turul Frantei, terminand primul in patru etape. Povestea lui avea sa faca inconjurul planetei. Cu trei ani in urma, la 25 de ani, texanul era diagnosticat cu cancer, sansele lui de supravietuire fiind, conform medicilor, mai mici de 50%. Lance a luptat si a suferit, fiind tinut in viata doar de uriasa sa ambitie si de visul sau cel mai de pret, Turul Frantei. Deja era contaminat cu „microbul francez”, in urma celor doua victorii de etapa obtinute in 1993 si 1995, anii dominatiei absolute a unui alt gigant, bascul Miguel Indurain. Lumea alatura victoria din Marea Bucla povestii extraordinare a ciclistului american, devenit un model al luptei atat impotriva propriilor limite, cat si asupra unui destin necrutator. Pe de alta parte, n-au fost putini aceia care au pus triumful lui Lance si pe seama absentelor atat ale lui Marco Pantani (suspendat pentru dopaj), cat si ale lui Jan Ulrich (accidentat). In urmatorii doi ani, caracterizati prin rivalitatea dintre Armstrong si Ulrich, americanul il va bate la peste sase minute pe german, egalandu-l pe cel mai titrat compatriot participant la competitie, Greg LeMond. Omul care in urma cu cativa ani se lupta pentru viata sa, acum lupta sa atinga gloria absoluta. In 2002 Ulrich era detectat pozitiv la testul anti-doping si suspentat un an din toate competitiile cicliste. Adversarul lui Armstong era acum bascul Joseba Beloki, ocupantul locului 3 in ultimii doi ani ai turului – chiar si asa, texanul va reusi sa obtina, la ultimul cronometru de la Paris, un avans de sapte minute. Un singur tur il mai despartea de legendarii Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault si Miguel Indurain. Va reusi sa intre in istorie in anul urmator, cand il va bate pe Ulrich la 1 minut si 1 secunda, castigand catararea de pe Luz Ardiden in ciuda calebrei cazaturi provocate de „acrosajul” cu sepcuta unui spectator. In acel moment, adversarul sau, Ulrich, s-a oprit si l-a asteptat sa revina, intr-unul dintre cele mai nobile gesturi din istoria sportului, desi germanul, daca ar fi sprintat, ar fi fost castigatorul Turului. In urmatorii doi ani Lance va castiga fara prea mari emotii, la finalul celei de-a saptea victorii anuntandu-si retragerea din ciclism. Castigase pana atunci 22 de etape, dintre care 11 contratimpuri individuale. Un record absolut!

De la acea data nu m-am mai gandit la Lance. Presa din hexagon l-a lovit in cateva randuri, ziarul „L’Equipe” prezentand un amplu articol intitulat „Le mensonge Armstrong”, acuzandu-l de dopaj si practici sportive imorale. Ulterior au aparul doua biografii dedicate americanului, ambele insinuand legaturi intre el si substantele interzise. In tot acest timp Armstong s-a dedicat luptei impotriva cancerului, prezidand congrese internationale si infiintand fundatia „Livestrong”. Turul se afunda in mediocritate si in scandaluri de dopaj. Floyd Landis era „dezbracat” de tricoul galben in luna septembria a anului 2006, dupa ce fusese gasit dopat, anul urmator tanarul Alberto Contador castiga de unul singur un tur in care marii favoriti Ivan Basso, Floyd Landis si Alexander Vinokourov erau lasati „pe marginea bordurii” de instantele sportive, iar in 2008, in cel mai lipsit de „sare si piper” Tur din ultimii ani, se impunea Carlos Sastre Candil. Intrebat ce parere are despre Turul Frantei, Lance a spus, arogant dupa unii, trist si frustrat dupa altii „… pai… ce parere sa am, daca pana si Vandevelde a ajuns sa termine al cincilea…?” Poate de aceea, pe 9 septembrie 2008, Armstrong isi anunta revenirea in editia din 2009, alaturi de echipa Astana, condusa de prietenul si colaboratorul sau, Johan Bruyneel.

Cand am aflat aceasta veste, m-am gandit la doua lucruri: primul si cel mai de bun simt a fost acela ca texanul si-a pierdut mintile. Al doilea, a fost acela ca, in lipsa de alti contracandidati (ca doar nu i-or pune probleme alde Sastre sau Vandevelde) si in conditiile in care cel mai in forma ciclist al momentului, Alberto Contador, ii era coleg de echipa, n-ar fi fost greu pentru Lance sa-si asigure, printr-un exercitiu de „disciplina” al echipei, victoria pentru a opta oara. Privirea timida a lui Contador, stingher intr-o echipa conceputa dupa chipul si asemanarea lui Armstrong, il recomanda pe spaniol ca pe o victima sigura a ambitiilor uriase ale americanului, al carui aparat de marketing cucerise Turul inca dinainte ca acesta sa inceapa… Colac peste pupaza, Contador il mai si intreaba pe Lance, la prezentarea echipelor, cum a reusit sa castige sapte Tururi, starnind ghionturi si zambete cu subanteles, la fel ca intrebarea despre funie in casa spanzuratului, cunoscute fiind ipotezele „victoriilor neortodoxe” vehiculate de presa. De la acel moment, nimeni nu a mai avut nici un dubiu ca Armstrong il va manca cu fulgi cu tot pe spaniolul acela pirpiriu, care si-a permis o astfel de obraznicie…

Iar editia din 2009 a Turului Frantei a inceput linistita ca Mediterana in timpul verii, cu elvetianul Fabian Cancellara tricou galben in primele sase etape, in care relieful de ses a fost predominant, cu italianul Rinaldo Nocentini lider, odata cu aparitia multilor, pana in etapa 14. In etapa 15, din 19 iulie, desfasurata intre Pontarlier si statiunea elvetiana Verbier, Alberto Contador ataca fulgerator din grupul evadatilor, ca Lance odinioara pe Alpe d’Huez si pe ultimii sase kilometri isi asigura victoria de etapa. Tricoul galben era al sau. Armstrong nu l-a urmarit, ba mai mult, nici nu a parut interesat sa imprime un ritm mai alert grupului din care facea parte, pentru a-l prinde pe Contador. Dupa etapa l-a felicitat pe invingator si s-a limitat la consideratii tehnice despre propria evolutie.

In ziua urmatoare fanii lui Euskaltel, printre care si eu, ne-am pus in cap… Mikel Astarloza castiga etapa de 160 de kilometri dintre Martigny si Bourg Sain-Maurice, aducand prima victorie in Tur pentru echipa basca, de la cea a lui Iban Mayo din 2003, de pe Alpe d’Huez. Un lucru foarte interesant s-a petrecut insa in acea etapa… La un moment dat, un grup format din Contador, fratii Schleck, Bradley Wiggins, Vicenzo Nibali si Andreas Kloden s-a rupt de pluton, lasandu-i pe Armstrong si Evans „bouche-bee”. Daca australianul nu si-a mai revenit, Armstrong s-a ridicat din saua bicicletei, a pedalat cu elan proletar si in cateva minute s-a alaturat evadatilor, parand sa-i intrebe „Va distrati, nu-i asa?” La finalul zilei Lance era pe locul 2 in clasamentul general, la 1 minut si 37 de secunde de Contador.

Etapa 17 a apartinut fratilor Schleck, Frank castigand etapa si asigurandu-i fratelui sau, Andy, pozitia secunda in clasament. Contador a trecut linia de sosire alaturi de ei, in vreme ce Lance al cincilea, la 2 minute si 27 de secunde de lider. La sfarsit, eroul nostru declara ca este fericit pentru ca stie ca echipei sale nu ii mai poate scapa victoria finala si ca… il felicita sincer pe Contador.

Ieri a fost etapa de contratimp individual. Contador a castigat, cu 3 secunde in fata lui Cancelara, in vreme ce Armstrong s-a clasat pe locul 16, cinci locuri mai sus de Andy Schleck, fata de care a fost mai bun cu 15 secunde. Astazi este o etapa de plat, care nu pare sa conteze prea mult in clasamentul general, care arata pe primele sale trei pozitii astfel: Contador, primul, Andy Schleck, al doilea si Lance Armstrong, al treilea. Inaintea etapei de maine de pe Mont Ventoux, Contador are 4 minute si 11 secunde in fata lui Schleck si 5 minute si 25 de secunde in fata lui Armstrong… Dar asta se intampla inaintea etapei de maine, care este cea mai importanta a turului…

Turul Frantei de anul acesta a inceput sub semnul rivalitatii fratricide dintre Armstrong si Contador. Inca de la „duma” spaniolului de la prezentarea echipelor, pana la etapa de la Bourg Sain-Maurice, cea cu gestul bataios al texanului, s-a speculat mult pe seama „pizmei” dintre cei doi. Mai mult, s-a caricaturizat atat de mult figura lui Armstrong, incat acesta a ajuns sa fie privit, pe alocuri, ca mosuletul invidios pe zarva zglobie a pustanilor, cu care ar vrea sa se masoare in ciuda puterilor care nu-l mai tin. Contador este eroul zilei, iar Armstrong cel care priveste inainte, nu inapoi, cu manie…
Nimic mai fals insa… Lance a castigat deja ceea ce trebuia castigat – un record imposibil de egalat prea curand, asa ca… de ce ar fi manios? Pe de alta parte se poate pune si intrebarea, de ce s-a intors in tur? Pai… in primul rand ca sa salveze competitia pentru care si-a dedicat intreaga energie si care risca sa-si piarda din stralucirea poetica care a consacrat-o, pentru ca asta a fost Lance – un trubadur, un american exilat de pasiunea sa in Franta, asemeni lui Hemingway, Miller sau Malick. Armstrong nu a rezistat tentatiei de a mai vedea Parisul inca o data de pe saua bicicletei sale.
Apoi mai este „Livestrong”… Aproape toti rutierii poarta bratara galbena ca un simbol al atasamentului si simpatiei pentru toti cei aflati in suferinta. Armstrong vrea sa arate tuturor ca lupta sa nu s-a sfarsit!
Si, in fine, pentru Contador! Turul Frantei nu putea avea un nou rege fara ca acesta sa preia coroana chiar de la cel care a purtat-o victorios vreme de sapte ani. Modul sever, dar parintesc cu care l-a tratat Lance pe spaniol, aparandu-l pe munti de atacurile celorlalti, neatacandu-l atunci cand ar fi putut s-o faca nu spune decat un singur lucru: americanul vede in Contador viitorul stralucit al ciclismului si al Turului Frantei, iar a-l lovi acum pe acest tanar inseamna a lovi viitorul acestui sport. Inteligenta lui Lance, dragostea lui pentru ciclism si spiritul de sacrificiu calit in anii de suferinta il fac sa-l iubeasca sincer pe Contador si sa-i ofere intreg sprijinul sau pentru a-si ridica un nume. Lance Armsrong nu este doar un mare sportiv, ci si un mare caracter inzestrat cu o inteligenta afectiva cum doar marii oameni o pot avea. De aceea Lance merita toata dragostea noastra!

Maine este etapa dinaintea finish-ului de la Paris… Maine este Mont Ventoux!