Le Tour...

Aproape pe nesimtite, cele trei saptamani extraordinare ale Turului Frantei se apropie de sfarsit. Marturisesc ca sunt putine lucruri care ma fac sa vibrez atat de mult cum reuseste aceasta competitie. Sunt pasionat de ciclism si pot spune ca urmaresc aproape toate tururile importante, cat si principalele clasice de primavara. Dar, pot spune cu mana pe inima ca nu este acelasi lucru... Este la fel ca si cum ai compara un meci de Top 14 sau de Guiness Premiership cu unul de Six Nations. Poate doar Il Giro, dintre tururi, sau Dauphine Libere (de fapt, tot un fel de Le Tour, dar mai mic) sa inspire acelasi tip de fascinatie, dar la o scara mai mica.
Anul acesta am incercat insa un sentiment contadictoriu, dureros dar si eliberator fata de Tur. La fel ca atunci cand o iubirea pentru care arzi dispare, la fel ca atunci cand lucrurile care dau sens existentei tale dispar peste noapte si, cu toate acestea, inca esti in viata. Iar motivul tuturor acestor reflectii profunde extrapolate domeniului ciclist a fost, cine altul, decat eternul Lance Armstrong. Poate ca locul doi de anul trecut, de care texanul a parut ca s-ar agata intr-o incercare de a salva o competitie care parea fara stralucire si mediocra fara pedalele sale extraordinare din Alpi si Pirinei, era o poveste care merita un altfel de epilog... Unul asemanator romanului „Dupa douazeci de ani”, in care batranul de acum Lance „D’Artagnan”, eliberat de toate patimile desarte ale gloriei, se dedica unei misiuni la capatul careia nu pare sa fie nimic altceva decat purificarea. Pentru ca nimic altceva nu poate inspira chipul cuiva care, la capatul catararii de pe Col de Tourmalet, una dintre cele mai „cainoase”, cu o medie a inclinarii pantei de 8%, iese zambitor din negura care se lasa odata cu inserarea pe acoperisul Pirineilor. Batranul lup pare sa-si fi gasit in sfarsit linistea, nu in ambitia oarba a victoriei ci, ca un intelept zen, in acceptarea lumii asa cum este ea, ca o interfata a patimilor noastre cautand a fi imblanzite. Daca pe Lance l-am iubit greu, si numai dupa ultima sa victorie in Tur, si numai ca pe un mare campion si ca pe un mare caracter, pot spune ca abia acum, cand legenda sa este mai puternica decat prezenta sa fizica, am inceput sa-l iubesc ca pe un om animat in actiunile de un vis atat de puternic, incat nici un cuvant sau expresie nu pare suficienta sa-l descrie. Un vis pornit nu din incrancenare, nu din lupta cu limitele, ci din dragoste... Iar aceasta este cea mai sincera si umana retragere posibila... nu cu pumnul strans si cu dintii inclestati, ci cu un zambet linistit pe buze.

In rest, nimic altceva in afara de ceea ce era, de altfel, de asteptat... Contador l-a batut pe Schleck, in ciuda intamplarii cu „lantul buclucas”, din timpul catararii de pe Luchon, cand cele 31 de secunde ale luxemburghezului s-au spulberat din cauza ghinionului, dupa unii, sau a neglijentei si nerabdarii in schimbarea pinioanelor bicicletei, dupa altii. Spaniolul nu a dat niciodata impresia ca ar putea rata tricolu galben la Paris, desi au existat momente in care oponentul sau luxemburghez a parut capabil sa intoarca in favoarea sa soarta Turului. Tineretea, lacunele sale tehnice de la contratimp si nu in ultimul rand prietenia sincera si plina de respect cu Contador l-au determinat pe Schleck sa-si accepte poate prematur, dar conform unei aprecieri corecte a situatiei, infrangerea, considerand just si deloc lipsit de glorie locul al doilea si tricoul alb, acordat celui mai bun tanar din clasamentul general. Chiar si asa, desi nu sunt putini aceia care recomanda luxemburghezului sa se orienteze mai degraba pe celelate tururi si curse de sezon, cred totusi in sansa lui Schleck de a triumfa in Tur, in 2-3 ani. O echipa mai buna decat cea de care a avut parte la Saxo in acest an, imbunatatirea cadentei sale pe plat si, mai ales, la contratimp, o mai buna colaborare si cu alti coechipieri decat fratelel sau, Frank si sporirea concentrarii in momentele decisive ale atacului, care sa-l fereasca de efectele acelor pulsee de adrenalina care, uneori, sfarsesc in pierderea controlului si in accese de panica.
Despre Alberto Contador se poate spune ca a castigat cel mai usor Tur de pana acum, fara nici o victorie de etapa si fara sa se confrunte cu nici un adversar fata de care ar fi lasat vreun pic impresia ca nu l-ar putea invinge. Mai mult, pentru a nu stica amicitia de multi considerata „neprincipiala”, „imatura” si „neproductiva” spectacolului si spiritului competitiv (sic!) cu Schleck, l-a lasat pe acesta din urma sa castige catararea de pe Tourmalet, ca o reparatie morala pentru incidentul nefericit in care luxemburghezul a fost tradat de bicicleta sa, pe Luchon. Pana la urma, Contador si-a aratat superioritatea la contratimpul de ieri, reusind sa egalizeze ecartul de dinaintea incidentului atat de comentat, din etapa 15, absorbind fix 31 de secunde. Victoria spaniolului este, pana la urma, una pe deplin meritata, „El Pistolero” parand sa se incadreze pe o curba ascendenta a succesului in Turul Frantei, pe care pare perfect capabil sa-l domine cel putin in urmatorii doi ani.

Chiar acum, la momentul la care scriu aceste randuri, plutonul intra in suburbiile Parisului, intr-o ultima etapa in care toti rutierii, dincolo de reflectiile asupra succeselor si esecurilor din ultimele trei saptamani, sunt multumiti ca totul s-a incheiat cu bine, pentru ca in afara statisticilor din clasamentele generale, o victorie in sine reprezinta simpla prezenta in ultima etapa.
Si pentru ca tot am pomenit de clasament, in afara de ierarhia tricoului galben, in cadrul careia podiumul il mai cuprinde, in afara de Contador si Schleck, pe rusul Denis Menchov de la Rabobank, merita sa-i amintim si pe cailalti castigatori de tricouri si, vom incepe, evident, cu cel mai iubit tricou de catre francezi, acela ald cu buline rosii, acordat celui mai bun catarator. Dupa ce intre anii 1995 si 2004, victoriile la catarare devenisera o afacere exclusiv franceza, repurtate de Richard Virenqeue (de 7 ori), Laurent Jalabert (de doua ori) si Christophe Rinero (o data), sir impresionant intrerupt doar in anul 2000 de columbianul Santiago Botero, in ultimii cinci ani francezii s-au vazut pusi in situatie de a pierde aceasta suprematie in fata lui Rasmussen, Soler sau Pellizotti. In acest an, cel mai bun pentru francezi din ultimii ani, cu sase victorii de etapa, dintre care 4 in etape montane, era firesc ca un francez sa poarte la Paris acest tricou, „alesul” fiind Anthony Charteau de la Bouygues.
Tricoul alb, al celui mai bun tanar, i-a revenit lui Andy Schleck, in vreme ce in clasamentul pe echipe, Radioschack, echipa lui Lance Armstrong, a castigat sefia clasamentului general. Contratimpii din debutul si din penultima etapa au fost transati fara drept de apel de catre elvetianul Fabian Cancellara, rutier fara adversar in acest moment la aceasta disciplina. Singura dilema ramane cea legata de clasamentul sprinterilor, unde batalia inca se mai da intre italianul Alessandro Petacchi, norvegianul Thor Hushovd si britanicul Mark Cavendish, cu un usor avantaj pentru italian, care poarta acest tricou inaintea sprinturilor de pe Champs Elysees.

Lipsit de spectaculozitate, prea putin combativ si previzibil in privinta castigatorului, Turul din acest an are totusi un specific festul de... neobisnuit celor din ultimul deceniu, anume lipsa scandalurilor de dopaj si a atitudinilor sceptice in fata victoriilor din etape. Cineva spunea, mai in gluma, mai in serios, ca din moment ce francezii au castigat atatea etape in acest Tur, atunci corectitudinea sa este dincolo de orice dubiu... Ramane de vazut, in saptamanile urmatoare, daca aceasta „banuiala” va fi si confirmata de imaculatul rezultatelor testelor anti-doping ce urmeaza a fi analizate. Dincolo de aceast aspect, Turul Frantei pare sa intre intr-o noua era, odata cu retragerea definitiva a lui Lance Armstrong, omul cu care Turul s-a confundat in ultimul deceniu. Contador este fara indoiala un campion capabil sa reprezinte cu onoare in urmatorii ani imaginea uneia dintre cele mai pline de farmec competitii sportive ale planetei. Daca isi va gasi si un adversar pe masura, unul de care sa fie mai putin legat sentimental decat este legat de Andy Schleck, atunci spectacolul unei rivalitati autentice nu va intarzia sa apara...