Motto: “There has always been a big feeling down in Cardiff that they want to beat England” (Martin Johnson)
Din motivele enuntate in articolul precedent, voi prezenta acum cronica ultimei etape din Six Nations. Meciul “vedeta” a fost Tara Galilor – Anglia, unul dintre cele mai emotionante derby-uri ale turneului. De-a lungul istoriei, cele doua echipe si-au impartit echitabil victoriile si esecurile, in urma meciului de sambata statisticile aratand un echilibru perfect intre cele doua competitoare: din 118 meciuri disputate, 53 au fost castigate de galezi, 53 de englezi, iar 12 s-au terminat la egalitate. Sambata, de ziua gugustiucilor, pe un Millenium Stadium din Cardiff a carui audienta se apropia de 75 de mii de spectatori, galezii au tinut cu tot dinadinsul sa arate ca o victorie impotriva Angliei este mai presus de orice alt rezultat. Temerile antrenorului englez Matin Johnson, alimentate si de previziunile caselor de pariuri care creditau Anglia cu a doua sansa, s-au adeverit, galezii impunandu-si jocul si castigand cu 23-15 (1-2 la eseuri). Desi englezii au marcat doua eseuri (prin aripa Paul Sackey si prin fundasul Delon Armitage), fata de doar unul al galezilor (prin aripa Leigh Halfpenny), gazdele au stiut sa profite mai bine de greselile convertite in lovituri de pedeapsa impotriva adversarilor, gratie formei mult mai bune decat cea aratata in meciul precedent, cel impotriva Scotiei, de transformerul Stephen Jones (autor a 15 dintre punctele echipei galeze). Dincolo de aceste greseli, englezii s-au mai vazut de doua ori pusi in situatia de a juca in inferioritate numerica, prima oara in minutul 14, cand Mike Tindall a fost eliminate zece minute pentru greselile repetate ale echipei sale, iar a doua oara cand uvertura Andy Goode a vazut cartonasul galben pentru neeliberarea balonului dintr-o gramada spontana. Ambele greseli ale englezilor au fost fructificate de catre galezi, care au pus, de fiecare data, cate trei puncte in dreptul lor pe tabela de marcaj. Chiar si asa, englezii nu au capotat, marcand primul eseu al meciului in minutul 23 prin Sackey, in urma unei deschideri in cross venita din partea lui Andy Goode, pentru ca cinci minute mai tarziu, aceeasi uvertura engleza sa reuseasca faza meciului, un superb drop-goal dintr-un unghi imposibil, de la aproape patru zeci de metri de buturile adverse, stabilind scorul pauzei – Tara Galior-Anglia, 9-8. Desi rezultatul strans inregistrat la sfarsitul primei reprize ar fi putut prevesti un reviriment al Angliei, partea a doua a inceput cum nu se poate mai prost pentru rugbistii Albionului, care la doar un minut de la reluarea jocului s-au vazut din nou in inferiorioritate numerica. Galezii au profitat de momentul de slabiciune al adversarilor si au reusit sa marcheze in urmatoarele zece minute o lovitura de pedeapsa, prin Stephen Jones si un eseu, la capatul unei accelerari spectaculoase a lui Halfpenny. Elevii lui Martin Johnson au reluat atacurile pe treisferturi si au mai marcat inca un eseu in minutul 57 prin Armitage, dar galezii au stabilit scorul final prin doua penalitari reusite: 25-15.
Una peste alta, meciul a confirmat previziunile specialistilor, Tara Galilor jucand pragmatic, profitand la maxim de greselile adversarilor si maximizand avantajul oferit de cea mai puternica gramada dintre toate ale celor sase echipe prezente in competitie. Daca la nivelul liniilor I este greu de ales intre Gethin Jenkins, Matthew Rees si Adam Jones (Tara Galilor) si Andrew Sheridan, Lee Mears si Phil Vickery (Anglia), ambele linii abordand gramezile cu ambitia de a nu ceda nici un centimetru adversarului, linia II galeza, compusa din Ian Gough si Alun-Wyn Jones a aratat mai multa clarviziune atat in confruntarile din margine, cat si in sustinerea liniei I la gramezile ordonate. Absenta lui Shane Williams, accidentat in chiar dimineata meciului si inlocuit in ultimul moment cu Mark Jones, s-a resimtit, atacul pe treisferturi al galezilor pierzand din viteza. Cu toate acestea, aripa Leigh Halfpenny s-a remarcat ca unul ditre cei mai buni troacari de pe teren, tanara speranta a rugby-ului galez confirmand si cu acest meci increderea antrenorului Warren Gatland. Eforturile englezilor de a nu trada spectacolul au fost rasplatite prin distinctia “omul meciului”, atribuita flankerului Joe Worsley. De remarcat, tot de partea engleza, uvertura Andy Goode care, desi nu a evoluat pentru ai sai decat o repriza, s-a impus prin clarviziune, precizia deschiderilor jocului, rapiditatea reactiilor si prin inspiratia luarii unor decizii importante, dovedindu-se, inca o data, o alegere inteleapta a antrenorului Martin Johnson…
Si sa nu uit, salutara revenirea in lotul galezilor a capitanului Ryan Jones, recuperat dupa o accidentare. Desi inchizator la gramada de meserie, Jones a fost reprofilat in acest meci „openside” flanker, poate pentru a fi protejat ca nu cumva accidentarea sa sa recidiveve, sau poate deoarece Andy Powell, celalalt inchizator galez, a reusit meciuri absolut stralucitoare in ultima perioada. Oricum, meritele in plan sportiv ale lui Ryan Jones sunt recunoacute din plin, antrenorul scotian al British and Irish Lions, Ian McGeechan, anuntandu-si intentia de a-l numi pe galez capitanul echipei in timpul turneului din acest an din Africa de Sud.
Un alt meci disputat sambata a fost intalnirea dintre Franta si Scotia, de pe Stade de France din Paris. Dornici sa se revanseze fata de suporteri dupa infrangerea de saptamana trecuta de la Dublin, Franta a reusit acest lucru doar partial, castigand meciul, dar ramanand tributara spectacolului. Primele puncte inscrise pe tabela au aparut abia in minutul 26, scorul aratand la pauza 6-3 in favoarea „cocosilor galici”. Forma buna a transformerului francez Lionel Beauxis si numeroasele greseli ale scotienilor (15-7) au oferit francezilor posibilitatea de a pune pe tabela 15 puncte, acestea fiind elementele care au facut diferenta dintre cele doua echipe. Scorul final 22-13 (1-1 la eseuri) si calitatea scazuta a jocului confirma temerile suporterilor celor doua echipe referitoare la criza prin care trec favoritii lor.
Ultima partida a etapei s-a disputat duminica, 15 februarie, pe Stadio Flaminio din Roma intre Italia si Irlanda. „Azzuri” n-au reusit nici de aceasta data sa provoace vreo surpriza, incepand cum nu se poate mai prost, fundasul Andrea Masi primind cartonasul galben in chiar secunda 40 a meciului, pentru un placaj inalt la celalalt fundas de pe teren, irlandezul Rob Kearney. Meciul a fost unul la discretia irlandezilor, acestia castigand lejer cu scorul de 38-9 (4-0 la eseuri). Marcatorii eseurilor irlandeze au fost aripile Tomy Bowe si Luke Fizgerald, flankerul David Wallace si capitanul echipei, centrul Brian O’Driscoll, care inscrie si in aceasta etapa, dupa ce, meciul trecut, marcase un eseu si impotriva Frantei. Restul punctelor irlandeze au fost reusite de uvertura Ronan O’Gara si de fundasul Rob Kearney, pentru italieni marcand Luke McLean.
Etapa urmatoare este poate cea mai interesanta a turneului. Franta intalneste pe teren propriu Tara Galilor, o eventuala victorie a gazdelor naruind visul galez de realizare a doua Mari Slemuri consecutive. Meciul este cu atat mai presant pentru galezi cu cat francezii, neconvingatori in primele doua etape, vor cauta sa-si spele imaginea printr-o prestanta si un rezultat cat mai bune.
In cel de-al doilea meci se vor intalni Scotia si Italia, cele mai slabe echipe ale turneului, meciul fiind practic acela care va „decerna” uneia dintre combatante „lingura de lemn”. Prima sansa la victorie o are insa Scotia, atat datorita faptului ca evolueaza pe teren propriu, cat si jocului superior ca valoare aratat in partidele disputate pana acum in cadrul turneului.
Ultima partida va opune Irlanda si Anglia, pe Croke Park din Dublin. O victorie a irlandezilor ii lasa pe „verzi” cu sanse la realizarea unui Marelui Slem asteptat parca de secole si ar umple de bucurie si muzica inimile tuturor acelora care iubesc poezia, bautura, scandalul si ii antipatizeaza pe englezi. Asa ca… „Up the Irish!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu