Etapa a treia a fost una croita parca pentru a nu stirbi cu nimic stralucirea marelui derby dintre Anglia si Franta, celelate doua intalniri fiind unele cu scoruri previzibile, in aparenta accesibile Tarii Galilor si Irlandei, acestea doua avand de rezolvat confruntari relativ facile, cu Italia, respectiv Scotia.
Galezii mergeau la Roma decisi sa rezolve partida intr-o maniera similara celei din urma cu doua saptamani, de pe Murrayfield. Iar in ceea ce-i priveste au reditat tabela in dreptul lor, 24 de puncte, marcand de asemenea doua eseuri. Diferenta de nuanta a meciului de sambata a fost facuta de opozitia italienilor, mult mai incisivi decat precedentii adversari ai galezilor, scotienii, ghinionul si lipsa calitatilor de executant al loviturilor de picior ale lui Mirco Bergamasco plasandu-i pe „azzurri” la 8 puncte in spatele „dragonilor”, care au castigat intalnirea cu un lipsit de stralucire 24-16.
Tactic, oaspetii si-au insusit lectia despre cum nu trebuie sa joci cu Italia, mai ales in conditiile in care ai un cap de gramada „carpit” ca urmare a lipsei ambilor titulari de pe postul de pilier, astfel incat au revenit la o reteta mai veche a alcatuirii primei echipe, favorizand jocul rapid, pe treisferturi si evitand pe cat posibil momentele de joc pe inaintare. A revenit Stephen Jones ca uvertura, iar James Hook a fost retras centru exterior, pentru o mai buna sustinere in defensiva a fundasului Lee Byrne. De asemenea, s-a cristalizat eficienta liniei III, care pare sa-si fi gasit un optim de functionare cu Danny Lydiate si Sam Warburton, ca flankeri, si Ryan Jones ca inchizator, post pe care acest jucator pare sa se simta cel mai bine, lucru confirmat de bunele statistici defensive ale fostului capitan – 16 placaje si un turn-over.
In fata unei aparari de manual a galezilor – 135 de placaje reusite si doar 8 ratate, italienii au jucat foarte curajos, presand adversarii si aratandu-se deosebit de insistenti in atac, izbutind eseul inca din minutul 4. Lipsiti insa de suportul unei uverturi de calitate, in masura sa traseze eficient schemele jocului in camp dechis, gazdele s-au vazut nevoite sa recurga la suturi care cautau tusa, gelezii nelasandu-se antrenati in capcana clinciurilor pe inaintare in care italienii erau superiori. Astfel, in ciuda celor aproape 130 de momente de fixare, elevii lui Nick Mallett nu au izbutit decat de 8 ori sa bata linia avantajului, remarcabil ramanand insa, alaturi de acest efort al inaintarii, curatenia cu care au tratat fazele de joc, dupa 80 de minute italienii contabilizand doar 6 greseli soldate cu penalitati.
Pentru galezi urmeaza un meci greu cu Irlanda, pe Millenium, si unul foarte greu, cu Franta, pe Stade de France. Probabil nimeni nu se gandeste la o victorie cu Franta, galezii fiind in general oameni cu simtul realitatii, dar o victorie cu Irlanda, esentiala pentru ocuparea locului trei, ramane principalul obiectiv de atins in sambata de dupa cea care urmeaza. Italia va intalni Franta cu o saptamana inaintea galezilor, si Scotia in ultima etapa, cand isi vor juca sansa evitarii „lingurii de lemn”.
Ultimul meci al etapei a fost o transpunere rugbistica a eternului conflict dintre celtii catolici si cei protestanti, disputat in capitala mondiala a presbiterianismului, la Edinburgh. Inaintea meciului, desi sunt un suporter al scotienilor (dar si un mare carcotas!) am prevazut, intr-un grup select de fini cunoscatori ai fenomenului, o victorie zdrobitoare a irlandezilor, una in care sa le intoarca terenul in cap gazdelor, intr-o incercare de a sterge imaginea neplacuta lasata de victoria extrem de scurta din meciul cu Italia. Si dupa cum au inceput, „verzii” pareau a avea toate sansele sa izbuteasca acest lucru, Jamie Heaslip marcand primul eseu pentru ai sai in minutul 5. Si chiar daca pana la sfarsitul meciului oaspetii au mai marcat inca doua eseuri, ritmul lor de joc a scazut, permitand scotienilor sa revina prin punctele reusite de Paterson si Parks, finalul gasindu-le pe gazde intr-o cursa de recuparare a punctelor cedate prea usor in prima repriza. Nu a fost insa sa fie, scorul final – 21-18 pentru irlandezi consfinţind inca o victorie lipsita de glorie.
Irlanda este, intr-adevar, vaduvita de aportul catorva titulari – Flanerry, Ferris si Kearney, dar inlocuitorii lor – Best, O’Brien si Fitzgerald fac o treaba buna, individual, fiind greu de afirmat ca lipsa primilor trei este cauza rezultatelor, deloc multumitoare sub aspectul scorului, inregistrate de „verzi”. Sunt insa cateva aspecte care au contribuit la scaderea calitatii jocului echipei care in urma cu doua sezoane triumfa cu Mare Şlem – schimbarile de generatie la nivelul liniei I si a postului de mijlocas la deschidere, jocul ezitant al mijlocasului la gramada, o problema care pare sa se „eternizeze”, dar si panta descendenta de forma a treisferturilor, in special a cuplului de centri D’Arcy-O’Driscoll.
Cat despre scotieni, au demonstrat, in ciuda infrangerilor pe linie de pana acum, ca au potentialul fizic presupus de exigentele unui meci, pe toata derularea acestuia. Mai mult, au aratat ca pot fi capabili de finaluri explozive, surprinzandu-si edversarii prin rezistenta si tenacitate in momente ale jocului in care, in mod firesc, „benzina” ar trebui sa fie pe sfarsite. Au o inaintare bune pe ultimele doua linii, in ciuda unui cap de gramada lent si cam supraponderal. Treisferturile nu arata deloc insa ca ale unei echipe mari, avand doar rare momente de explozie in atac, iar mijlocul nu pare nici el capabil sa creeze superioritatea tactica. De aceea, si in ciuda faloseniei, Scotia pare sa devina o echipa din ce in ce mai accesibila, indreptandu-se incet, dar sigur, spre zona gri a mediocritatii. Intalnirea cu Italia, din ultima etapa, ar putea fi una care sa consfinteasca o atare stare de lucruri…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu