the green field: Marele razboi franco-irlandez

Cel putin la nivel european, Franta pare sa domine in acest am toate competitiile rugbistice. Dupa triumful categoric din Six Nations, iata ca si la nivelul echipelor de club reprezentantele Hexagonului s-au impus in ambele competitii majore: in Challenge Cup, Toulon a acces in finala, unde ii va întâlni pe galezii de la Cardiff Blues, iar in Heineken Cup, cea mai galonata competitie europeana, in finala de la Paris, se vor confrunta intr-un razboi fratricid Biarritz si Toulouse. Daca anul trecut abia, rezultatele rugbiului francez nu recomandau in nici un caz asemenea performante, investitiile inteligente si criteriile indiscutabil meritocratice de promovare a jucatorilor, atat la loturile nationale, cat si la echipele de club au permis francezilor nu numai sa atenueze şocul unui an inca nevralgic financiar, dar si sa atraga jucatori si antrenori de valoare intr-un campionat care incepe sa arate ca cel mai puternic si spectaculos din Europa.
Marii perdanti ai Heineken Cup sunt irlandezii, care cu un an in urma calareau aceiaşi cai mari aflati acum sub seile francezilor. Munster si Leinster s-au inclinat in fata unor adversari care au imbinat exemplar disciplina si determinarea cu bucuria si imaginatia inevitabile oricarui joc disputat sub soarele primavaratic din sudul Frantei.

Touluose-Leinster

Inaintea partidei de pe Stade Municipal din Toulouse, putini se gandeau ca echipa gazda, incurajata de 35 de mii de spectatori, ar putea pierde intalnirea cu irlandezii de la Leinster. Optimismul occitanilor era pe deplin justificat, mai ales in conditiile in care francezii pareau sa domine chiar pe compartimentul considerat forte al adversarilor, anume treisferturile. Cu Heymans si Vincent Clerc pe aripi, excelenti in defesiva si deosebit de periculosi in momentul sprinturilor, cu Yanick Jauzion si Florian Fritz in postura de centrii care sa blocheze atacurile lui O’Driscoll si D’Arcy, dar si sa execute dublajul la aripi in ambele faze ale jocului (ofensiva-defensiva), toti acestia foarte bine serviti de cuplul de mijlocasi Byron Kelleher-David Skrela – Toulouse pornea cu prima sansa, mai ales ca la Leinster nu juca Johnny Sexton. Evolutia partidei a dezvaluit insa o deficienta mult mai grava a echipei lui Michael Ceika, anume moliciunea nefireasca a liniei I, compusa alternativ din Cian Healey, John Fogarty, Stan Wright, Ben Jackman si C.J. van der Linde, fortata sa greseasca de numeroase ori in fata presiunii adversarilor directi Human-Servat-Lecouls. La aceste greseli „s-a rupt” meciul, irlandezii acordand adversarilor 11 greseli, dintre care 4 s-au concretizat in puncte, ca urmare a loviturilor de picior reusite de Skrela. Daca in prima repriza echipele au parut capabile sa mearga umar la umar, in partea secunda francezii au inceput sa realizeze ca irlandezii chiar sunt de batut, astfel ca au accelerat ritmul jocului, fapt care s-a concretizat in doua eseuri rapide, marcate intr-un interval de patru minute, mai intai prin centrul Jauzion (min. 56), apoi prin uvertura Skrela (min. 60). Replica irlandezilor nu a intarziat, Jamie Heaslip culcand balonul in terenul de tinta in minutul 68. Scorul era 23-16 pentru Toulouse, iar Leinster spera int-o rasturnare a rezultatului. Francezii nu s-au lasat insa impresionati de orgoliul irlandez, calmand meciul si pastrand posesia balonului prin aglomerari succesive intre mijlocul terenului si 22-ul advers. Irlandezii isi pierd rabdarea, gresesc, iar Skrela mai pune trei puncte in dreptul lui Stade Toulousaine, stabilind scorul final – 26-16 si occitanii merg la Paris sa cucereasc Europa. Oamenii meciului pentru francezi au fost Skrela si Kelleher, lucizi si precisi, dar si centru Yannick Jauzion, omul care l-a scos din joc pe O’Driscoll si care si-a incantat suporterii cu 13 placaje si un eseu. De partea cealalta, doar Heaslip a salvat aparentele pentru Leinster, nimeni altcineva, nici macar Brian O’Driscoll, nemeritand vreun superlativ.

... atat de aproape de eseu... Eoin Reddan

Eseul lui Jauzion

Leo Cullen "zburand" dupa balon

Placajul lui Jauzion la O'Driscoll

Cursa spre eseu a lui Skrela, felicitat apoi de Kelleher

Touluosani fericiti... Skrela si Dusautoir

Dezamagirea lui Brian O'Driscoll

Biarritz-Munster

Daca cei care se pricep la rugby se asteptau ca Toulouse si Leinster sa ofere o disputa plina de viteza si spectaculozitate, asteptari de altfel satisfacute, in ceea ce priveste intalnirea dintre bascii de la Biarritz si mandria celor din Cork si Limerick, Munster, nimeni nu-si închipuia macar o clipa ca cele doua echipe se vor menaja in ceea ce priveste jocul fizic, existand toate premizele pentru ceea ce se putea numi o „confruntare de zile mari”. Munster venea cu o echipa teribila pe inaintare, care impresiona prin componenta liniei I (Horan-Flanery-Hayes) si prin perechea de flankeri Alan Quinlan-David Wallace, dar si prin prezenta celor doua minti lucide de la mijlocul echipei, demiul Thomas O’Leary si uvertura Ronan O’Gara. In plus, retragerea lui Keith Earles in centrul treisferturilor, alaturi de sud-africanul Jean de Villiers trada intentia lui Tony McGahan de a castiga viteza in regim de forta, pe un atac in care varfurile de lance urmau sa fie perechile centri-flankeri, dar si aceea a unei replieri rapide in faza defensiva, in cazul eventualelor placaje ratate la nivelul unei linii II puternic „subtiate” de absenta lui Paul O’Connell. Biarritz insa venea cu avantajul terenului propriu, cu 32 de mii de suporteri veniti pe Stadio Anoeta ca intr-o catedrala inchinata spiritului basc, dar si cu un capitan in persoana lui Imanol Harinordoquy capabil sa motiveze prin exemplul sau o intreaga echipa (mai ales prin faptul ca evolua cu o fractura a pometilor si a piramidei nazale). Daca mai punem la socoteala si veritabilul „picior de aur” al lui Dimitri Yachvili, ajungem la concluzia ca nimic nu era dinainte castigat inaintea acestei partide. Abia dupa o jumatate de ora de lupta surda, in care ambele echipe au cautat sa nu greseasca, Keit Earles gaseste drumul spre terenul de tinta si inscrie primele 5 puncte, „rotunjite” de transformarea lui O’Gara. 7-0 pentru irlandezi, iar „Armata Rosie” din Munster, echipata azi in bleu-marin, spera la o a treia finala consecutiva de H Cup. Bascii insa isi aduc aminte ca singura finala jucata in aceasta competitie a fost cea din 2006, in care au fost invinsi chiar de adversarii lor de acum, astfel incat se decid sa nu lase victoria sa le scape. Pana la pauza pun 3 puncte pe tabela, prin penalitatea transformata de Yachvili si decid sa joace totul in partea secunda. Mai motivati si parca mai proaspeti, rugbistii de la Biarritz imping jocul in jumatatea lui Munster, preseaza pe inaintare si, inevitabil, greselile adversarilor incep sa apara. Yachvili nu iarta nimic, pana la final scorul devenind 18-7 pentru gazde. Procentaj de 100% pentru Yachvili, doar o tusa pierduta, fata de 6 ale irlandezilor si mai ales triumf absolut in gramezile regulate, unde linia I basca Coetzee-August-Johnstone, supliniti de Terrain si Barcella i-au facut pe adversarii lor directi sa greseasca nu mai putin de 5 ori chiar pe propriile repuneri. Irlandezii s-au aparat bine cu liniile II si III, care împreună au dat peste 70 de placaje, dar au fost ineficienti in atac, pentru Munster meciul incheindu-se practic in minutul 30.

Finala de pe 22 mai, de pe Stade de France din Paris va fi o afacere franceza… desi am sentimentul ca nu toti suporterii lui Biarritz vor fi de acord cu afirmatia mea (sic!) Sper sa-i imbunez totusi prin faptul ca, desi in semifinale am tinut cu Munster, in Marele Meci din „orasul luminilor” voi fi necondtionat fanul echipei lor. Chiar si asa insa, o ciudata premonitie „şlefuită” in toti acesti ani de cand urmăresc rugby, imi spune ca nu-i tocmai intelept sa ma arunc inspre pariuri motivate sentimental. Asa ca, voi astepta o minune, pentru ca altfel, la forma si dorinta de victorie a celor din Toulouse este greu de crezut ca vor rata in acest an trofeul…

Tout la peuple basque avec BO!