Ceea ce la inceput mai ca devenise subiect de manea, iata ca acum pare sa capete dimensiuni din ce in ce mai tragice si din ce in ce mai putin comice. Oameni cu simtul umorului, romanii au privit criza economica ca pe ceva cu neputinta sa le şutească micul umflat cu bicarbonat din farfurie si berea pisacioasa din sticla de plastic. Obisnuiti cu „duduiala” economica intretinuta de creditele de consum luate irational si cu nemiluita, compatriotilor nostri damboviteni le-a fost imposibil sa creada ca ar putea veni si momentul in care ce-au luat ieri va trebui dat dublu indarat. Si cum televizoarele cu plasma, masinile germane, apartamentele mizere luate la suprapret si celelalte datorii de tot felul la care poporul s-a ingramadit mai ceva ca la pomana nu pot produce plus-valoare economica, era foarte de asteptat ca la finalul bairamului nota de plata aferenta sa provoace ceva… deranjamente…
Deranjamente care, in entuziasmul lor, au pus tara pe butuci bine de tot, astfel incat spectrul falimentului national, atat de trambitat in urma cu cateva luni de adeptii teoriilor apocaliptice, pare sa zambeasca gales din spatele dintilor sparti catre buzunarele gaurite ale oamenilor muncii din patria noastra. Pentru ca, asa cum se intampla in orice societate capitalista multilateral dezvoltata, oalele sparte la nunta cu scandal trebuie platite tot de prostul satului…
Teoretic, Basescu are dreptate cand este cinic si acuza pe in stanga si-n dreapta de risipa si lipsa de chibzuinta. Multe dintre datoriile tarii se regasesc in tot felul de luxuri inutile si, pana la urma, destul de nepotrivite daca stam sa le evaluam in raport cu nivelul de educatie al boborului. Pe de alta parte greseste fundamental cand baga pe toti „risipitorii” in aceeasi oala, evitand sa mentioneze faptul ca multi dintre acestia nu sunt decat victime ale unui sistem de creditare in care debitorul are indatoriri, iar creditorul drepturi, dar si al unui sistem economic construit pe specula, in care simpla dorinta de a achizitiona o casa, sau poate doar un simplu obiect util in gospodarie, putea transforma pe oricine transforma intr-o potentiala victima a creditorilor. Iar in spatele acestui sistem s-au aflat intotdeauna interesele financiare ale oamenilor politici, de la putere sau din opozitie, de stanga sau de dreapta…
Apoi, Basescu are dreptate cand se pange de supradimensionarea sistemului bugetar. Sunt multi… asta neinsemnand neaparat un lucru negativ pentru economie. Lucrul negativ este ineficienta acestui sistem. Si… pana la urma, ce inseamna acest sistem? Atunci cand vrea sa dezbine si sa cucereasca, Basescu lasa sa se inteleaga ca prin bugetari se intelege antipatica „casta” a functionarilor publici, cei care, in timp, devin adevarate monumente de ineficienta si incompetenta, la adapostul slujbei caldute, bine platite si imposibil de pierdut, odata ce ai intrat in posesia ei. Uita insa ca functionarii nu reprezinta decat cateva procente din angajatii sistemului bugetar, sub 10 procente. Restul activeaza in domeniile educatiei, sanatatii sau a altor servicii publice (transport public, aparare, politie, personal auxiliar etc.). Educatia si sanatatea consuma bani, fara indoiala… dar ce poti sa faci? Sa renunti la ele de dragul economiilor la buget? Si ce face poporul daca se imbolnaveste? Se pune in cur pe caldarâm si asteapta sa moara?... Daca vrei sa elimini aceste servicii, intr-adevar costisitoare pentru stat, ar trebui sa renunti si la cuantumul asigurarilor sociale dedus din salariul fiecarui angajat, pentru ca fiecare sa se descurce cum poate, in cel mai pur spirit capitalist, dupa principiul „cine poate, oase roade…”! Cine poate sa plateasca, adica foarte putini, vor avea parte de educatie si sanatate… Cine nu… asta e…! Atata timp cat foamea le va determina intentia de vot in favoarea „tatucului” care ofera cateva frimituri in saptamanile dinaintea alegerilor, cu cat sunt mai saraci, mai flamanzi, mai tematori si mai needucati, cu atat mai bine… Si, de ce sa nu recunoastem, este foarte comod ca dupa ce vreme de atatia ani in care nimanui nu i-a stat mintea decat la furat, in momentul in care se strange latul, sa declari falimentul sistemului bugetar, fara sa fi incercat nici reforme si nici incurajarea unor alternative venite dinspre sectorul privat, alternative care sa se substituie, cu costurile individuale de rigoare, tuturor aceste servicii care „impovareaza statul”. Bolii morale a acestui popor decazut i se va adauga si fenomenul „muritului cu zile”, fenomen de altfel raspandit, dar nu atat de raspandit incat sa dea o coloratura specifica intregii societati. Sud-americanizarea societatii romanesti va fi, probabil, ultima etapa a disparitiei spirtuale si poate chiar fizice a acestui popor.
Caraghioslacul cel mai mare, inaintea anarhiei sociale si economice care se va instaura in lunile urmatoare, il constituie parerile boilor atotstiutori care se perinda pe ecranele televizoarelor si saluta „sinceritatea si determinarea” lui Basescu de a rupe pisica in doua, care sunt convinsi ca masurile denumite „anticriza” vor rezolva problemele economiei, asezand pe drumul scaldat in raze de soare al capitalismului si democratiei liberale tarisoara noastra. Va fi, intr-adevar, foarte amuzant sa vedem, cum pe fondul subtierii veniturilor a jumatate din populatia activa, cum se va pune pe picioare o economie care nu produce nimic, care importa pana si apa plata si care traieste exclusiv de pe urma consumului. Va fi interesat de observat cum se va revigora mediul privat, evazionist dar si impovarat de taxe care mai de care mai aiuristice, in conditiile in care singurele firme care prospera sunt cele aflate in subordinea partidelor politice si care au ca sursa de profit banii proveniti din contractele grase incheiate cu statul.
Si nu in ultimul rand, va fi un subiect de studiu captivant pentru pasionatii de psihologie sociala acela al functionarii mecanismelor solidaritatii, intr-o societate in care predomina egoismul, lacomia, lipsa de compasiune si consideratie pentru nevoile si suferinta celorlalti. Pentru ca, mesajele prezidentului care asmute pe toti impotriva tuturor au la baza tot acest lucru esential in cunoasterea societatii romanesti… oricat de saraci sunt cu totii, fiecare va ravni mereu la nimicul celuilalt. Iar daca iei de la toti, chiar daca toti vor suferi, se vor alina cu gandul ca si purceaua vecinului zace la fel de fara suflare in cotet. Solidaritatea pe care o cere presedintele este o gluma proasta, un discurs de doi lei, pentru ca nimeni nu este atat de idiot incat sa-si doreasca solidaritatea cu nevoia de contracte din bani publici a firmelor familiilor Videanu, Cocos sau Basescu. Istoria, care pentru unele popoare are prostul obicei de a fi mai mult decat ciclica, ci repetitiva de-a binelea, va arunca Romania intr-un neo-fanariotism in care putini vor avea totul, iar restul vor ramane uniti in saracie, in singurul model de democratie cunoscut vreodata de acest popor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu