Turneul celor Sase Natiuni bate la usa. Pentru echipele angrenate in competitie, acesta este cel mai important test inaintea Cupei Mondiale din aceasta toamna - de aceea interesul jucatorilor si tehnicienilor pentru pregatirea meciurilor va fi unul deosebit, aceste preocupari putandu-se concretiza in partide interesante si pline de neprevazut, asa cum, de altfel, numai Six Nations poate oferi.
Italia este una dintre echipele cele mai demne de respect. Cu o traditie aproximativ similara cu a noastra in ceea ce priveste jocul de rugby, italienii si-au propus, incepand cu anii 90 sa acceada la nivelul inaltei performante, printr-o restructurare a sistemului de selectie si a celui competitional. Un alt factor, deloc de neglijat, care a contribuit la ascensiunea rugby-ului italian in ultimul deceniu l-a constituit titularizarea masiva a italo-argentinuenilor, lucru vizibil si in actualul lot al „azzurrilor”, compus in punctele forte ale osaturii sale din sud-americani cu posibile origini din Mezzogiorno.
Multa vreme, italienii au trait si au crescut, ca si noi, de altfel, la umbra rugby-ului francez. Odata cu decizia comitetului Five Nations de acceptare a Italiei in competitie insa, in afara perioadei mandatului de doi ani al francezului Pierre Berbizier, inceput in 2005, la conducerea tehnica a echipei s-au aflat numai „sudisti”, neo-zeelandezii Brad Johnstone si John Kirwan in trecut, iar in prezent sud-africanul Nick Mallett. Iar rezultatele au fost in general bune, Italia avand o medie de cel putin un meci castigat in Six Nations si aducand in prim-plan jucatori de reala valoare. Mai mult, incepand cu anul trecut, ca o recunoastere a meritelor rugby-ului itaalian, doua echipe din peninsula au fost acceptate in Cupa Celtica – Treviso si Aironi, ambele cu rezultate modeste, dar asta doar deocamdata…
In sezonul trecut de Six Nations Italia a castigat un meci, 16-12 cu Scotia si a pierdut „la mustata” cu Anglia, 12-17. A urmat apoi un turneu de vara in Africa de Sud, unde a disputat doua partide, pierdute insa, in compania Springboks, marcand doua eseuri dintr-un total de 24 de puncte. In toamna, Italia a primit trei vizitatori – Argentina, Australia si Fiji, comportandu-se de aceasta data mult mai onorabil, pierzand greu cu Argentina (16-22) si cu Australia (14-32), dar castigand cu Fiji (24-16), gratie a opt penalitati transformate magistal de Bergamasco.
Ca orice echipa respectabila, Italia se bazeaza pe o foarte consistenta linie I, dominata de figura carismatica a lui Martin Castrogiovanni, dar si pe inspiratia unui inchizator de mare clasa, la un momendat nominalizat la titlul de cel mai bun jucator al planetei, capitanul echipei si a lui Stade Francais, Sergio Parisse. Treisferturile nu arata nici ele prea rau, aripa Mirco Bergamasco si centrul exterior Gonzalo Canale fiind doua dintre „piesele” cele mai grele ale echipei.
Italia poate produce surprize, dar poate fi si „ciuca batailor”. In comparatie cu forta Angliei, Frantei sau a Irlandei, „azzurri” au in continuare o echipa in care mai este mult loc pentru progrese, iar acest lucru ii face foarte vulnerabili. Chiar daca sunt convins ca vor arata mai mult decat bine pe alocuri, nu-i vad, in acelasi timp, mai sus de ultimul loc, mai ales ca, in acest an vor disputa „derby-ul lingurii de lemn” in deplasare, in Scotia.
Scotia care a continuat si in ultimele meciuri evolutiile ezitante, cu doua victorii in iunie impotriva Argentinei si cu una, in noiembrie, impotriva Africii de Sud. In rest, perspective deloc pe masura pretentiilor unei natiuni care altadata reusea triumful suprem in Turneu. Daca n-ar fi fost si Italia prin preajma, Scotia ar fi reusit, fara indoiala, un sir „istoric” de linguri de lemn de-a lungul unui intreg deceniu. Dincolo de componenta lotului, la nivel de individualitati superioara italienilor, dar destul de mult sub nivelul gelezilor, de exemplu, scotienii par sa sufere la capitolul tactic, jucand un rugby deloc in pas cu vremurile, de multe ori aratand ca o echipa „in curs de dezvoltare”, ca una care abia acum invata acest joc si nicidecum ca o natiune co-inventatoare a rugby-ului.
In acest an, Scotia va juca meciul contra Italiei acasa, ceea ce constituie un avantaj. Cu toate acestea e bine sa ramana precauta, deoarece este posibil sa prinda o gramada deosebit de motivata a italienilor, mai ales ca partida se va disputa in ultima etapa, dupa ce, probabil, ambele vor fi suferit infrangeri in linie, astfel incat meciul va fi unul decisiv pentru stabilirea codaşei din acest an a Turneului. Greul va cadea pe primele doua linii, cele care vor cauta penalitati bune de a fi transformate in puncte de catre Dan Parks, Phil Godman sau Chris Paterson. Iar aceste linii sunt unele deloc de neglijat, Allan Jacobsen, Ross Ford si Euan Murray, sustinuti din spate de de doi dintre Haynes, Gray, Mc Leod sau Kellock, acesta din urma desemnat capitan al echipei pentru acest turneu, fiind punctele forte ale unei nationale care, chiar daca nu prea mai reuseste performante notabile, isi are inca renumele unui grup care isi vinde foarte greu pielea. Totusi, ar fi o minune daca in acest an si in actualele conditii ale lotului, Scotia va reusi sa termine mai sus de locul 5. Cel mai probabil vor invinge Italia si se vor bate pe viata si pe moarte cu englezii, pe Twickenham, doar pentru a muri frumos…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu