Rasfoind siturile de specialitate si in special pe cel mai mintos si mai cu coarne late dintre toate, adica veveveirebe… aflu ca zilele trecute, la Londra, „the senior stakeholders”, adica ai mai baci dintre bacii rugby-ului mondial, s-au adunat sa discute despre despre cum stam, despre ce-i de facut si despre incotro ne indreptam. Pe langa „bla-bla”-urile gen „cum afecteaza criza financiara rugby-ul de pretutindeni si cum s-o depasim cu camasile pe noi”, s-a adus in discutie si chestiunea asa numitelor Experimental Law Variations. Aceste reguli experimentale, denumite si Stellenbosh Laws, au avut ca scop fluidizarea jocului de rugby si eliminarea momentelor pasive, propunandu-se incurajarea jocului pe treisferturi, a vitezei si a obtinerii punctelor prin eseuri. Aceste lucruri, considerate elemente de spectaculozitate, nu au avut insa ca scop favorizarea atacului si subminarea autoritatii in joc a inaintarii ci mai degraba reevaluarea jocului in viteza pe fondul scaderii presiunii si, implicit, a riscurilor accidentarilor grave, a jucatorilor din gramada. Desi contestate de foarte multe personalitati din rugby-ul, si aici amintesc pe fostul pilier englez Jason Leonard, pe Martin Johnson, Warren Gatland, sau fostii „all blacks” Sean Fitzpatrick si Josh Kronfeld, regulile propuse sunt in mare masura unele de bun simt si propun in primul rand acceptarea evolutiei jocului de rugby de la „scrumming” la „passing”. Daca mai amintim faptul ca aceste reguli au fost aparate de insusi Spiro Zavos (un fel de Umberto Eco al literaturii si gazetariei sportive din Australasia), cred ca orice banuiala ce ar putea plana asupra bunelor intentii ale acestor reguli dispare.
Si ce spuneau aceste reguli din cauza carora nici noi, nici IRB si nici alti mintosi nu-au avut somn in ultimii doi-trei ani…
1. O prima regula interzice jocul balonului de jos in maul-uri („hands in the ruck”), balonul putand fi repus in joc doar de un jucator aflat in picioare. Deblocarea balonului se face doar prin talonare, ramasarea gramezii spontane se face doar perpendicular pe linia de contact dintre purtatorul de balon si jucatorul care placheaza (aceasta linie stabileste de asemenea si offside-ul in cazul fazei respective), iar jucatorul care in timpul miscarii gramezii ramane blocat in teritoriul advers, in pozitie de offside, poate fi indepartat, prin „smulgerea” lui din gramada, de catre adversar. Scopul interzicerii jocului balonului de jos a fost acela de a elimina riscul accidentarilor in maul-uri, miscarile facute de jucatori in timpul confruntarilor pentru castigarea posesiei ridicand un asemenea risc. Jocul pierde, evident din dinamism si spectaculozitate, succesiunea unor asemenea momente statice putand parea plictisitoare si neaducatoare de profit teritorial, dar castigandu-se siguranta.
2. In timpul gramezilor fixe, toti jucatorii, cu exceptia mijlocasilor la gramada, pot sta la cinci metri de linia ultimelor picioare, in loc de zece metri, conform regulilor vechi. Acest lucru impune, in primul rand, cresterea capacitatii de reactie a jucatorului care scoate mingea din gramada (flanker de parte deschisa, inchizator sau mijlocas la gramada), in conditiile in care acesta poate fi placat mai rapid de catre adversarii aflati mai aproape. Este incurajata acuratetea jocului defensiv, echipa aflata in atac (in acest caz cea care introduce in gramada) fiind fortata sa gaseasca solutii mai complexe decat deschiderea cu baloane lungi de urmarire. O aparare buna presupune, deci, solutii ingenioase si mai spectaculoase.
3. La repunerile din tusa, fiecare echipa isi poate aduce atatia jucatori cat doreste, atata timp cat acestia se afla intre liniile de 5 si 15 metri. De asemenea, talonerul echipei care nu repune, obligat pana la aceste noi reguli, sa se pozitioneze in timpul repunerii intre tusa si linia de cinci metri, poate de acum sa se aseze oriunde in teren. Regula justa, deoarece ofera mai multa libertate tactica, atat ofensiva, cat si defensiva. De asemenea, disparand talonerul din vechea pozitie, se poate ataca pe langa tusa, dupa „repunerile pe primul om”.
4. O modificare importanta s-a operat in cazul repunerilor rapide din tusa. Daca inainte cel care lua initiativa unui asemenea procedeu isi repunea siesi, din afara terenului, in spatele liniei de 5 metri, conform noilor reguli, jucatorul poate repune rapid catre oricare coechipier ce nu este depasit pe linia apararii de nici un adversar venit in presiune. Jocul este mai rapid, se evita „timpii morti”, dar se si ofera un usor avantaj echipei aflate in defensiva, care dupa o astfel de repunere poate indeparta presiunea adversarilor printr-un sut tactic.
5. A cincea regula vizeaza calitatea arbitrajului, eliminandu-se tusierii de meserie. Toti arbitrii unei partide oficiale sunt „centrali” conform pregatirii, in cadrul partidelor in care au rolul de tusieri putand raporta arbitrului de centru orice infractiune observata, asumandu-si toata responsabilitatea deciziilor. Calitatea arbitrajelor creste, acesta fiind un factor pozitiv.
6. Greselile din joc, offside-urile sau brutalitatile pot fi transformate in lovituri de pedeapsa, gramezi sau trimiteri in tusa. In cazul gramezilor fixe dictate ca penalitati, faza urmatoare pasei de deschidere nu poate fi convertita in drop-goal… Spre rusinea mea… p’asta n-am inteles-o… Pus si simplu nu-mi aduc aminte cum era inainte…
7. In cazul in care mingea este introdusa in propriul 22, iar jucatorul purtator de balon o suteaza direct in afara terenului, repunerea din tusa se va efectua perpendicular cu locul sutului. Daca in urma sutului, mingea atinge terenul inainte de a iesi in margine, repunerea se va efectua din dreptul locului unde a cazut balonul. Regula corecta, pentru ca recomanda mai multa responsabilitate si respect al spiritului jocului, in cazul suturilor tactice.
8. Steagul de la coltul terenului de tinta devine parte a terenului, in cazul in care jucatorul in atinge in timpul culcarii balonului, eseul putand fi acordat. Pana la adoptarea acestor reguli, atingerea steagului de colt anula eseul. Hmm… eu cred ca mai bine s-ar scoate cu totul steagul de la coltul terenului…
9. Maul-ul poate fi prabusit de jucatorii echipei care se afla in aparare… pam, pam!…
… Si spun asta pentru ca aceasta este „buba” aflata in discutia forurilor seniorale ale rugby-ului mondial. Adica, dupa ce au intors lumea cu curu-n sus, dupa ce au dat la „gioale” echipelor care se incapatanau sa pastreze rugby-ul in afara experimentelor comerciale gen „rugby league” sau „rugby super-lague”, in care publicului ii sunt oferite, ca la americani, paine si circ, respectiv multe eseuri si faze usor de mestecat intlectual, dupa ce i-au facut pe cei mai bogati si mai bogati, iar pe cei mai saraci si mai saraci, de a ajuns Romania sa piarda la echipe precum Rusia si Portugalia doar pentru ca prapaditii aia sedeau pe burta tot meciul, asteptand doar momentul unui contraatac pe treisferturi, IRB este pe cale sa se „suceasca” si sa anuleze aceasta utima reglementare, intelegand pana la urma ca, pe langa oasele rupte aferente prabusirilor de maul, masura nu face altceva decat sa omoare jocul. Intrebati acum doi ani de ce au luat o astfel de hotarare, reprezentantii IRB au spus ca vor sa dinamizeze jocul si sa-l faca mai spectaculos pentru ca, in optica lor, prabusirea maul-ului de catre echipa aflata in aparare ar determina echipa aflata in atac sa deschida jocul pentru sarjele treisferturilor. In plus, au spus acestia, accidentarile rezultate din presiunea exercitata de contactul inaintasilor ar fi reduse, precum si obtinerea de puncte facile rezultate din penalitatile obtinute ca urmare a prabusirii moul-urilor. Caracterul liberal al unor asemenea decizii, in ciuda unora care le-au contestat, au fost privite cu optimism de majoritatea, luandu-se totusi decizia neaplicarii lor uniforme la nivelul diferitelor federatii. Europenii s-au declarat de acord cu posibilitatea convertirii in penaliati transformate spre buturi a infractiunilor rezultate din prabusirea gramezilor rulante, in vreme ce federatiile din emisfera australa au respins orice compromis, nepermitand ca penalitatile sa genereze puncte prin lovituri de picior, ci sa fie convertite in tuse, repuneri la mana sau gramezi regulate… Ca de obicei, federatiile din sud au gandit corect si in spiritul jocului.
Pana la urma, insa, decizia a fost una gresita… Accidentarile au ramas aceleasi, deoarece ramasarea gramezilor presupune procedee mai periculoase decat dinamica maul-ului rulant, numarul baloanelor blocate si a aruncarilor peste gramada au crescut, imitiativa deschiderilor pe treisferturi a fost in continuare anulata, preferandu-se jocul pe puncte de fixare. Mai mult, in Europa cel putin, vidul creat de noua reglementare a fost total. Daca nu s-a mai sanctionat prabusirea maul-ului, s-au sanctionat infractiunile generate de aceasta. Iar echipele au preferat, in continuare, transformarea penalitatilor in lovituri la buturi… Cu alte cuvinte, ce luai pe mere, dadeai pe pere…
Astfel incat, decizia IRB de a reconsidera acest amendament al regulamentului nu poate fi decat salutara… In plus, mereu am considerat ca inaintarea unei echipe de rugby merita mai multa consideratie. Ca de-aia nu suntem la fotbal…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu