Se pare ca principalul eveniment monden al sfarsitului de saptamana trecut a avut loc sambata si s-a numit parada homosexualelor si lesbienilor din cadrul festivalului faunelor sexuale denumit si Gayfest. Daca toata saptamana trecuta, de luni pana vineri, manifestarea a constat in work-shopuri, vizionari de pelicule cu tematica, expozitii de fotografie si diferite alte chestii de altfel foarte interesante, sambata a venit momentul cel mai bashcalicos si mai de chindie, respectiv celebra parada a diversitatilor de tot felul.
Daca in ceilalti ani aveam ce sa vedem la acesta manifestatie, respectiv pe unii imbracati ca niste sorcove, huiduiti de grobieni mandri de faptul ca dansii fut numai femei, vorba lu’ nea Mircea Dinescu, mutre palide si mutre acre, asceti ascoristi si atei antifascisti mascati si inglugosati la peste 40 de grade, jandarmi impartind bastoane si pumni in stanga si in dreapta, coplesiti de importanta multiculturala si ultra-liberala a momentului, anul acesta nu am avut parte de absolut nimic. Nici macar un „huo, poponarilor!”, nici macar o torta sau o petarda aruncata intre cracii lui Naomi sau a lu’ Cici-Balerina de hooltras-ii adolescenti ai diferitelor peluze bucurestene, nici o icoana scoasa la plimbare de preacuviosii aparatori ai valorilor familiei crestine, nici o camasa verde sau vreo poza de-a lui Zelea Codreanu purtata cu sfoisenie ca pe moastele sfinte de catre Noua Dreapta. In afara de 300 de paparude si vreo o mie de jandarmi, parada nu a consemnat nimic notabil. De altfel, atmosfera a fost una atat de plicticoasa si frigida, incat nici macat televiziunile in goana dupa senzational nu au avut ce sa relateze, dezamagite de lipsa de erectie a evenimentului. Si totusi…
Gayfestul este fenomen foarte supralicitat de adeptii zorzoanelor stangiste, dar liberale, gen free-sex, ateism, tricouri cu Che Guevara, multiculturalism, haine in carouri, marijuana, sex oral, power to the people, budigai roz sau muzica punk. Si eu sunt de stanga, si mie imi place punk si sa fumez marijuana… dar nu scap din vedere un lucru… Pana la urma, homosexualitatea este o chestie legata de sex… sau, mai precis, de modul in care fac unii sex. Din punctul meu de vedere, adica din punctul de vedere al unui tip pudic si destul de timid in relatiile cu gagicile, este treaba fiecaruia cum si cu cine face sex. Sexul… vreau sa spun actul sexual, este ceva ce tine de intimitatea fiecaruia si nu cred ca avem dreptul sa ne bagam pe sub patura nimanui, decat atunci cand suntem invitati, ca persoane mature, la un menaje-a-trois, la un gang-bang sau la alte forme de swinging. In rest, fiecare e liber sa se iubeasca cu cine pofteste, atata timp cat nu o face impotriva vointei celuilalt. Atat de liber, incat nu conteaza rasa, nationalitatea sau sexul partenerului. Cata vreme sunt respectate regulile bunei cuviinte si ale moralei publice orice om este liber sa iubeasca pe cine pofteste, fiind de asemenea liber sa imparta asternutul cu oricine ii acorda consimtamantul, fie ca vorbim despre o femeie si un barbat, un barbat si un barbat sau o femeie si o femeie. De aceea nu vad rolul unei astfel de manifestari, in care baietii sa se imbrace ca fetele, sa se tina de mana, sa se sarute frantuzeste, sa se pipaie si sa-si doreasca operatii de schimbare de sex, in conditiile in care, homosexual sau heterosexual, nu este o chestie tocmai decenta sa-ti faci publica sexualitatea pentru ca, inevitabil, o dai in pornografie si… pornalau, in general… Mie, personal, mi se rupe de heterosexualitate sau de homosexualitate, atata timp cat zgomotele orgasmelor altora nu-mi tulbura linistea celor patru pereti. Na c-am zis-o, ca un mos ajuns la andropauza!…
Pe langa aceasta dimensiune punk-liberala, mai este una legata de un drept fundamental al fiecaruia - conceptul socio-politic de „libertate” acopera, pana la urma, inclusiv dreptul fiecaruia de a face sex cand si cu cine vrea, fara sa fie monitorizat de moralisti cu capete patrate, pentru ca… despre asta este vorba cand ne referim la libertate… Societatea moderna a cunoscut destule tipuri de totalitarisme si de dictaturi, o multime de oameni aflandu-si suferinta sub asemenea regimuri, pentru ca sa ne dorim suficient ca lumea in care traim astazi sa fie una a libertatilor, sau macar una in care oamenii sa hotarasca liberi cu cine doresc sa faca sex. Pentru ca problema drepturilor minoritatilor sexuale este una reala, discriminarea, adversitatea fatisa si chiar actele de violenta impotriva membrilor acestora fiind un lucru cat se poate de real. Indiferent de permisivitatea si de caracterul tolerant al legislatiei dintr-un anumit stat, mai este si acea problema legata de perceptia generala a publicului fata de acest gen de chestiuni, dar si al unui dublu standard moral pe care il aplica atunci cand se refera la „tarele si raul” dintr-o societate Pentru ca, de exemplu, este de neconceput sa afirmi ca „iti este scarba de poponari”, pentru ca mai apoi sa dai fuguta la sectia de votare si sa dai cu ştampila pe Iliescu, Basescu, Vadim sau Marian Vanghelie. Se pare ca o astfel de combinatie intre „principii morale solide” si prostie marlaneasca este una fatala pentru orice democratie. Cred cu toata convingerea ca aceaste probleme de optiune sexuala ale unor membri ai societatii noastre ar trebui sa fie printre ultimele care sa ne preocupe, in conditiile in care analfabetismul, mizeria si decadenta morala pun din ce in ce mai mult stapanire pe tara asta, din pacate singura pe care o avem.
Dar, am impresia pe undeva ca devenim prea seriosi si… toata lumea stie ce fac oamenii seriosi… De aceea, propun sa revenim la veselia care ne-a caracterizat la inceput si sa prezentam taberele:
In coltul negru cu verde, cu cusma pe-o ureche cantand din frunza, EI… aparatorii ordinii morale: ASCOR-ul, Noua Dreapta, Noii Golani, miscarea ultras, mutrele trase de atata post si abstinenta, gacicile urate si mustacioase care ar sta toata ziua la spovedit si la dat ochii pe spate, studentii la teologie cu simpatii legionare, skinheads, alti skinheads, Brigada de Asalt, cacaciosi cu sepci cu patratele adunati si ei la o „baietie” ultra, familiile crestine, steaguri verzi, fantoma lui Horia Sima, Antonescu si Vadim Tudor, un ghiveci ideologic si o adunatura pestrita care in loc sa stea acasa, sa vada un porn sau sa faca un gratar cu manele, se aduna la contramanifestatie sa ce?... Pentru Basarabia pamant romanesc… Hai sictir!
In coltul roz, in chiloti cu ata-n cur, baietii si fetele… Lesbienele, urate ca limba rusa care, daca nu s-ar iubi intre ele, oricum nu le-ar iubi nici un barbat intreg la minte si cu cat de cat gusturi in materie de femei, homosexualii, aproximativ asemanatori cu lesbienele, dar imbracati mai cu gust, travestitii, Naomi, Cici Balerina, ONG-istii lui Papuc, Antifa, Mircea Toma, intelectualii in chiloti de dama… o adunatura la fel de pestrita si , in general, la fel de batuta in cap…
La mijloc, jandarmii prosti ca niste cururi…
Problema lor este ca judeca aproximativ in aceiasi termeni, exceptie, evident, jandarmii, care nu judeca deloc. Daca cei din coltul negru cu verde le-ar da foc celor din coltul roz, si cei din coltul roz le-ar face aproximativ acelasi lucru celor din coltul negru cu verde. Pana la urma la fel de incuiati sunt cu totii, difera doar termenii in care isi construiesc discursul. Intre bla-bla-ul patriotard si crestin moralicesc al unora si demagogia liberala a celorlalti nu exista prea multe deosebiri de esenta. Se pare ca, indiferent de optiunile noastre sexuale, suntem acelasi popor obisnuit sa gandeasca doar in sloganuri si sa se urneasca doar la pocnitul din bici, indiferent daca biciul este manuit de cineva in uniforma de postav kaki sau in costum de latex. In Romania totul este posibil. Chiar si atunci cand mintile oamenilor se vor mai deschide, atmosfera va fi aceeasi, consacrata la toate iesirile la iarba verde pe unde este invatat sa o arda romanachele, heterosexual sau nu. Daca la Londra, la Gayfest, canta U2 si Coldplay, la Bucale, in viitorul apropiat, Marian Vanghelie se va ocupa, sub atenta indrumare a lui Adrian Nastase, la organizarea unei sesiuni de gratare cu mici si bere, asortate cu manele-dance si sepci roz, cu pesede… Pentru ca, dupa o zi de petreceri si chindii dedicate diversitatii, atat nea Marian, cat si Naomi, Ascoru’ si Noua Dreapta sa-si dea intalmire la Dan Diaconescu pentru o dezbatere de idei pe baza problemelor unei societati liberale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu