I.R.B. Nations Cup 2009 - Ultima zi...

S-a terminat si editia din acest an a I.R.B. Nations Cup, cel mai important eveniment sportiv gazduit (si) in acest an de Romania… S-a terminat bine pentru unii, prost si foarte prost pentru altii. Pentru noi s-a terminat din nou in nuante de gri, adica mai degraba prost decat bine, dar nici chiar atat de prost cum ne-am fi asteptat. Am terminat pe locul 4, din sase echipe, pierzand in ultimul meci in fata Italiei A, de fapt o echipa de tineret-sperante formata din jucatori care, probabil, abia peste cativa ani isi vor gasi locul in echipa mare a Italiei. In ciuda rezultatului nefavorabil, Romania a reusit faze interesante, aratand, ca de obicei, bine pe inaintare, lipsita de inspiratie in tuse si in jocul de deschidere si inexistenta pe treisferturi. Chiar si asa am reusit sa marcam primii eseu, prin Vali Calafeteanu, conducand pe tabela, pentru ca in urmatorul sfert de ora italienii sa ajunga de doua ori cu balonul in terenul de tinta si sa ne „sufle” victoria. Cei mai buni oameni de pe teren au fost din nou baietii din linia I, in special Marius Tincu si Ion Paulica, fara de care putem spune ca echipa noastra nu prea face mai mult de cateva cepe degerate… Si pentru ca tot am adus vorba de cepe, pentru a… nu stiu cata oara consecutiv… castigatorul „cepei de aur”, cel mai de „toata minunea” jucator al Nationalei a fost… Florin Vlaicu. In meciul asta putem spune ca i-au reusit toate: a balbait mingi usoare, a sutat aiurea, a ratat placaje, a dat cu mingea in bozii… ce sa mai… vorba lu’ Gogu Steriade: „… decat unul ca el, mai bine lipsa!”
Dincolo de toate aceste barfe si „rautacisme”, cum ar spune Elena Basescu, Romania a ratat o mare sansa, aceea de a termina pe locul 2 competitia si de a urca trei pozitii in clasamentul mondial, de pe locul 18 pana pe locul 15. Asa, am fost invinsi de Italia cu 24-13 si am cazut pe locul 19, atingand cea mai slaba clasare din istorie. Da’ asta e… se poate si mai rau, iar noi, oameni cu un acut simt al realitatii, stim acest lucru. Din fericire, la noi speranta umbla cu capul spart…
Despre Rusia-Uruguay nu am sa spun decat ca s-a terminat 29-26, uruguaienii fiind cat pe ce sa bata o echipa a Rusiei despre care nu-mi explic cum a ajuns pana pe locul 16 al clasamentului IRB…
Meciul „vedeta” al zilei s-a disputat intre reprezentativele secunde ale Frantei si Scotiei, desi „secunda” poate fi numita doar nationala Frantei, pentru ca scotienii nu au venit in nici un caz cu echipa a doua la acest turneu. Cu o echipa a carei medie de varsta era de 23 de ani si doar cu trei jucatori care impreuna stransesera doar patru selectii la echipa mare, francezii au avut de infruntat o formatie scotiana cu 12 jucatori selectionati in nationala „ciulinelui” pentru care jucasera de 197 de ori. Recordmeni erau Chris Cusiter, cu 44 de convocari, aripa Simon Webster, cu 37 si flankerul Kelly Brown, cu 30. Practic fiecare post al echipei scotiene era acoperit de un jucator cu experienta internationala, astfel incat, inca de la inceputul competitiei nimeni nu-si facea prea multe socoteli in privinta castigatorilor finali. Iar scotienii nu au dezamagit, castigand toate meciurile intr-o maniera facila, 49-7 cu Rusia, 27-3 cu Uruguay si 22-12 cu Franta. In ciuda opozitiei „politicoase” a francezilor, scotienii au dominat meciul, cum de altfel era si de asteptat, nefortand insa prea mult, doavada si faptul ca singurul eseu al meciului a venit abia in minutul 71, autor fiind inchizatorul la gramada Richard Vernon, in urma unei faze in care s-a putut observa plictisul apararii franceze si dorinta de a termina cat mai repede un meci pe care, inca dinainte de a-l incepe, nu aveau, oricum, nici o sansa sa-l castige… La final toata lumea a fost multumita, scotienii mai ales, care n-au mai vazut un trofeu de zece ani, din 1999, cand au castigat ultima editie din Five Nations, inaintea invitatiei adresate Italiei de a se alatura competitiei. Ar mai fi fost multumiti si italienii, care au terminat pe locul 2 si care, daca n-ar fi fost atat de grabiti si de neinteresati de aritmetica si-ar fi dat seama ca o infrangere fara punct bonus a Frantei le-ar fi adus medaliile de argint, drept care poate ca n-ar fi trebuit sa plece la hotel, la mancare si bautura chiar dupa meciul cu Romania, disputat inaintea partidei dintre Scotia si Franta. Astfel ca festivitatea de premiere nu i-a avut decat pe scotieni in prim plan, personal regretand absenta italienilor, o echipa tanara si inimoasa, care mi-a placut mult.
Altfel, trei zile frumoase, calde si insorite, in care s-a baut bere, s-au mancat mici si s-a interactionat cu lume in general cunoscatoare intr-ale fenomenului. Singurul lucru care m-a enervat a fost un basinos cu ochelari de soare atarnati pe nas, care s-a apucat sa tina morala „mitocanilor” de la tribuna a doua despre cum nu este frumos sa huidui cand adversarii tai sunt „calare” pe tine sau cand au de executat o lovitura de pedeapsa… ca cica in „lumea buna” nu se practica asemenea moravuri decadente… Hai sictir, papagalule!… Daca vrei obraz subtire, du-te la tribuna I, la bilete de patru sute de mii de lei si acolo poti sa schimbi impresii despre maniere alese si pene la palarie cu alti papagali. Cand vrei sa faci economie la parale si alegi sa mergi cu clasa muncitoare, tre’ sa fi mai tolerant. Ca daca nu, ai toate sansele sa ajungi acasa fara ochelari si sapca si sa-ti mai iei si un sut in cur…

Uruguaienii s-au luptat...


... si au murit frumos

Ai nostri ca brazii

Bones

Scrum Halfs

Augustin Petrichei, castigand tusa pentru "stejari"

Moment de fixare

Maul rulant made in Italy

Pregatiti de contact

Intrare din lateral a aparatorului italian

Vino, mama, sa ne vezi...

Monica Pisica indragostita de Paulica...

Doi motani

Viitor campion mondial cu nationala "stejarilor"

Baietie...

Scotieni la sfat

Rugby scaldat in soare

Ruaridh Jackson, uvertura scotiana, cautand tusa

Scotienii Craig Hamilton si Alastair Kellock au dominat tusele

Imagine clasica pentru doua echipe renumite pentru calitatile pachetului de inaintare

Franco-romanul Steve Malonga, sarjand apararea scotiana

Centrul Fabrice Estebanez a marcat punctele echipei sale din lovituri de picior

Francezii au tratat foarte curajos jocul fizic

Interviu cu Chris Cusiter...

...si cu Andy Robinson, un antrenor fericit

Bucurie scotiana.

Romania - Franta la I.R.B. Nations Cup

Ieri s-a disputat a doua etapa a I.R.B. Nations Cup 2009 - Scotia-Uruguay (27-3, 3-0 la eseuri), Italia A-Rusia (35-3,5-0 la eseuri)si Romania-Franta A (16-20, 1-2 la eseuri). Rezultate previzibile, pentru ca nimeni nu se indoia de statutul de favorite al Scotiei, Italiei si Frantei. Cu toate acestea, Romania a fost vedeta zilei, reusind un meci "de zile mari" contra selectionatei secunde a Frantei, "stejarii" fiind la un pas chiar de o victorie de prestigiu, nesansa si precipitarea cauzata de presiunea finalului de joc facandu-ne sa ratam in momente favorabile. Pe gramada jocatorii nostri au fost superiori, cei drept si datorita experientei liniei I (Cezar Popescu, Marius Tincu, Ion Paulica si, din postura de rezerva, Petru Balan), aratand in schimb o deja traditionala lipsa de inspiratie pe treisferturi, unde suntem de mai bine de un deceniu ca si inexistenti. Jucatorul meciului a fost talonerul Marius Tincu, excelent coordonator al liniei I si impetuos pe inaintari in forta, in vreme ce premiul "ceapa de aur" poate fi acordat fundasului Florin Vlaicu, nesigur si speriat ca o domnisoara de pension intr-o diligenta atacata de niste banditi mexicani. Chiar si asa, meciul s-a terminat bine, la finalul sau putand spune ca, desi a pierdut, nationala Romaniei s-a comportat mai mult decat onorabil, in numeroase momente ale jocului depasindu-si adversarii. Hibele tactice ale echipei noastre au fost lipsa concentrarii si a controlului balonului in contact, lentoarea paselor scurte care au permis de numeroase ori adversarilor sa fie gata de placaje inca din primul moment al receptiei balonului de catre ai nostri, suturile tactice un pic prea lungi ale lui Iulian Dumitras, iar ca neajuns fizic - lipsa de anduranta a inaintarii dupa momente de fixare repetate, in ciuda unei dispozitii bune la contact. Despre treisferturi nu mai spun nimic... pentru ca spun degeaba... Ateptam ultimul meci, cel cu Italia... si... cine stie...




Tusa lunga













Eseu cu gramada, marcat de scotieni













Sedinta "a l'Ecosse" in spatele tribunei II














Fratelli d'Italia













Gramezi...












... si iar gramezi...














Italienii zburatori...














Alex Manta si ceafa lui Petru Balan













Imnurile...














... si lovitura de inceput...













Steve Malonga, receptionand balonul din tusa












Pe gramada, echipa noastra a dominat confruntarile












Inclestarea pachetelor de inaintare, sub privirile italienilor iesiti la un suc, pe marginea terenului...











Florin Vlaicu, uitandu-se dupa avioane...














Mariu Tincu, capitanul Romaniei in acest meci













Doi inaintasi "cu greutate" - Sorin Socol (in planul apropiat) si Petru Balan












Francezii avertizati de arbitru sa pastreze linia "off-side"-ului











Linia I a noastra, inaintea contactului cu adversarii













Salutand publicul













Tudor Constantin, capitan al "Stejarilor", omul care in 1999, la Cupa Mondiala, a dominat tusele in fata australianului John Eales, capitanul campioanei mondiale din acel an.
















Alex Manta... mare om, mare caracter...


















Impreuna cu Romeo Gontineac, unul dintre centrii de legenda ai Nationalei.

Prima zi de I.R.B. Nations Cup

Cel mai important eveniment sportiv al anului, de pe la noi, a debutat vineri, 12 iunie, pe stadionul Arcul de Triumf. Cupa Natiunilor la Rugby, gazduit pentru al treilea an consecutiv de Bucuresti a adunat echipele Franta A, Scotia A, Italia A, Uruguay, Rusia si Romania. Nu vom insista asupra meciurilor din simplul motiv ca pe primul si de altfel cel mai interesant, Franta-Italia, nu l-am mai prins decat in ultimele sale minute, din cauza statului peste program la serviciu si a traficului, in al doilea meci - Scotia-Rusia, am vazut doar o singura echipa, Scotia, care i-a smuls, pur si simplu, din ghete pe rusnaci (49-7 - 8-0) la eseuri, drept pentru care, dupa prima repriza, m-am dus pe terenul de antrenament sa-i vad pe ai nostri antrenandu-se inaintea meciului cu Uruguay. Meci cu Uruguay care a fost plictisitor, fara sare si piper, total neinteresant si incredibil de slab din punct de vedere tehnic. In ciuda lotului imbogatit cu jucatori care activeaza in campionatele Frantei si Angliei (Alexandru Manta, Alexandru Tudori, Ovidiu Tonita, Sorin Socol, Paulica Ion, Razvan Mavrodin, Petru Balan), nationala Romaniei nu a reusit nimic spectaculos, doar o victorie lipsita de stralucire, 17-11, impotriva unei echipe de amatori dintr-o tara in care rugby-ul este un sport practicat de o mana de oameni, pe cheltuiala lor... Singurul care s-a facut remarcat a fost inchizatorul Alex Manta, cel mai combativ rugbist roman al momentului. Dezamagitor s-a comportat insa linia I, formata din Petru Balan, Razvan Mavrodin si Ion Paulica, care nu a reusit sa faca diferenta in fata adversarilor cvasi-anonimi din pachetul de inaintare uruguaian.

Urmatoarea etapa va avea loc marti, 16 iunie, cand se vor desfasura meciurile Scotia-Uruguay, Italia-Rusia si... Franta-Romania... adica sperante de doua parale...



Vali Calafeteanu (in prim plan) gandindu-se, speram, la meciul cu Franta...












"Ne vedem la o bere..."

Treisferturile uruguaiene pregatite de atac














Inainte de tusa












Prima gramada fixa

















Imnurile...









La o poza cu Chris Cusiter, capitanul Scotiei...













... si la inca una cu Marius Tincu.













Paulica Ion, pilierul vicecampioanei Angliei, London Irish

























Foste si actuale glorii... Alin Petrache (cu sacou), fost flanker si actual presedinte al federatiei si Marius Tincu, campion al Frantei cu Perpignan, declarat cel mai bun linia I din campionatul Frantei, in sezonul 2008-2009


Viitor pilier













Lupta pentru balon intre rusi si scotieni...













Pachetele de inaintare la lucru













Inaintarea scotiana, testand duritatea sacilor de placaje...

























Andy Robinson (in camasa alba), campion mondial cu Anglia ca secund al lui Clive Woodward, acum la timona nationalei Scotiei.















"Hai noroc si la mai mare" par sa spuna francezii unor italieni care incep sa cam fluiere... a paguba...


Ultima faza a meciului Franta-Italia i-a gasit pe italieni la 5 metri de terenul de tinta francez. Chiar si asa, "azzuri" au pierdut cu 15-31 (0-5 la eseuri)...

Heineken Cup 2009 - Finala

Sambata, 23 mai a avut loc cel mai important eveniment al rugby-ului continental intercluburi – finala Heineken Cup. Cele doua semifinale de dinaintea ultimului act au opus, intr-un meci, cele doua franchize majore din Irlanda, Munster si Leinster, iar in celalalt pe galezii de la Cardiff Blues englezilor de la Leicester Tigers si au avut ca invingatoare echipele cotate cu a doua sansa, respectiv Leinster si Leicester.

Leinster este una dintre cele mai titrate echipe irlandeze. Castigatoare de 22 de ori a campionatului inter-provincial irlandez si de doua ori a Celtic League, franchiza din Dublin se afla totusi in conul de umbra al celor din Munster, rivalii traditionali, de care nu ii despartea ca performante decat rezultatele mult mai bune ale rugbistilor din Cork si Limerick in cupele europene, respectiv patru prezente in finala Heineken Cup, dintre care doua incununate de succes. De aceea, semifinala disputata in urma cu doua saptamani dintre cele doua grupari se anunta una de foc. Echipa lui Brian O’Driscoll s-a comportat mai bine, onorandu-si blazonul cu o victorie de prestigiu in fata unei echipe din care putem aminti nume ca David Wallace, Alan Quinlan, Paul O’Conell, Donncha O’Callaghan, Jerry Flannery, John Hayes, Marcus Horan, Ronan O’Gara, Peter Stringer sau Doug Howlett. Sorul final, 25-6 (3-0 la eseuri) pentru Leinster a aratat intocmai imaginea unei echipe rapide si ofensive, mai puternica pe linia de treisferturi datorita aportului unor jucatori precum Felipe Contempomi, Chris Whitaker, Johnny Sexton, Gordon D’Arcy, Shane Horgan, Luke Fitzgerald, Rob Kearney, Isa Nacewa, Girvan Dempsey si mai ales al fenomenalului Brian O’Driscoll.

De cealalta parte, Leicester Tigers este o echipa care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Despre cel mai galonat club de rugby din lume, prezent in la fiecare editie a Heineken Cup, pe care a si castigat-o de doua ori din cinci prezente in finala, invingator in opt editii ale campionatului englez, ultima oara chiar in editia din acest an si de sase ori in Cupa Anglo-Galeza (EDF Energy Cup), se putea spune ca pornea ca favorit inca de la inceputul turneului. Cutoate acestea, semifinala impotriva celor de la Cardiff Blues a fost una decisa, pentru prima oara in istaria turneelor importante de rugby, dupa loviturile de picior. Nefericitul Martyn Williams rateaza pentru Cardiff, Jordan Crane inscrie pentru Leicester, iar englezii ajung in finala la capatul unui meci incheiat 26-26 (2-2 la eseuri) si decis la loviturile „care pe care”, deoarece dupa cele cinci lovituri initiale rezultatul de pe tabela prezenta o egalitate perfecta.

Inaintea meciului de pe Murrayfield, Leicester Tigers era afavorita, desi englezii erau doar o echipa de club, fata de Leinster - o franchiza care aduna cei mai buni jucatori ai unei provincii in care activeaza aproape saizeci de cluburi de rugby. In plus, in echipa Lions alcatuita in acest an in vederea turneului din Africa de Sud, irlandezii aveau selectionati patru jucatori, fata de doar unul, cati aveau englezii. Chiar si asa, insa, omogenitatea lotului si nu in ultimul rand traditia, ii recomanda pe cei de la Leicester Tigers cu mai multe sanse la castigarea finalei.
Meciul a fost unul destul de lipsit de spectaculozitate, englezii reusind de multe ori sa aduca meciul la nivelul inclestarilor primelor linii, unde erau superiori irlandezilor, cu o linie I formata din Marcos Ayerza, George Chuter, Martin Castrogiovani, Julian White si Ben Kayser (ultimii doi din postura de rezerve) si o linie II compusa din Ben Kay si Tom Croft. Irlandezii compensau pe gramada prin forta si rapiditatea in deschidere a liniei III, din cadrul careia se remarcau teribilul flanker australian Rocky Elsom (declarat la sfarsit „omul meciului”) si inchizatorul titular in nationala Irlandei Jamie Heaslip. Dar, cum se intampla in cazul tacticilor bazate pe jocul de uzura purtat pe inaintare, s-a gresit mai mult, oferindu-se posibilitatea marcarii punctelor din lovituri de pedeapsa. De trei ori au marcat Leicester Tigers, prin Lulien Dupuy si doar de doua ori Leinster, sprin inlocuitorul accidentatului Felipe Compempomi, tanarul Johnny Sexton. Diferenta a fost facuta de „drop-goal”-urile marcate in debutul partidei de O’Driscoll si Sexton, acesta din urma reusind o minune de sut de la peste 50 de metri. Eseurile partidei au fost reusite de flankerul Ben Woods, pntru englezi, respectiv inchizatorul Jamie Heaslip, pentru irlandezi, iar egalitatea s-a mentinut pana in minutul 70, cand, in urma unei penalitati transformate, Johnny Sexton si-a pus echipa intr-un avantaj de trei puncte care s-a mentinut pana la sfarsitul partidei. Leinster castiga cu 19-16 si intra pentru prima oara in posesia Heineken Cup.

Concluziile in urma unui astfel de meci sunt foarte putine, cea mai pertinenta fiind aceea ca finala nu a reusit in mici un caz sa se ridice la dramatismul si nivelul calitativ al semifinalelor. In rest doar statistici seci, specifice unui meci greu de judecat din alte perspective.

In acest week-end se desfasoara finala Super 14, intre sud-africanii de la Bulls si neo-zeelandezii de la Chiefs. Faptul ca echipa din Pretoria joaca pe teren propriu, pe stadionul Loftus Verstfeld, poate fi un avantaj, dar nu unul decisiv… Pentru ca nimic nu este dinainte stabilit atunci cand joci impotriva unei echipe din Noua Zeelanda…

Vorbe de duh...

"... pana la urma... asta sunt... o fiinta porno..."

(Sexy Braileanca)

Gayfestul la romani

Se pare ca principalul eveniment monden al sfarsitului de saptamana trecut a avut loc sambata si s-a numit parada homosexualelor si lesbienilor din cadrul festivalului faunelor sexuale denumit si Gayfest. Daca toata saptamana trecuta, de luni pana vineri, manifestarea a constat in work-shopuri, vizionari de pelicule cu tematica, expozitii de fotografie si diferite alte chestii de altfel foarte interesante, sambata a venit momentul cel mai bashcalicos si mai de chindie, respectiv celebra parada a diversitatilor de tot felul.
Daca in ceilalti ani aveam ce sa vedem la acesta manifestatie, respectiv pe unii imbracati ca niste sorcove, huiduiti de grobieni mandri de faptul ca dansii fut numai femei, vorba lu’ nea Mircea Dinescu, mutre palide si mutre acre, asceti ascoristi si atei antifascisti mascati si inglugosati la peste 40 de grade, jandarmi impartind bastoane si pumni in stanga si in dreapta, coplesiti de importanta multiculturala si ultra-liberala a momentului, anul acesta nu am avut parte de absolut nimic. Nici macar un „huo, poponarilor!”, nici macar o torta sau o petarda aruncata intre cracii lui Naomi sau a lu’ Cici-Balerina de hooltras-ii adolescenti ai diferitelor peluze bucurestene, nici o icoana scoasa la plimbare de preacuviosii aparatori ai valorilor familiei crestine, nici o camasa verde sau vreo poza de-a lui Zelea Codreanu purtata cu sfoisenie ca pe moastele sfinte de catre Noua Dreapta. In afara de 300 de paparude si vreo o mie de jandarmi, parada nu a consemnat nimic notabil. De altfel, atmosfera a fost una atat de plicticoasa si frigida, incat nici macat televiziunile in goana dupa senzational nu au avut ce sa relateze, dezamagite de lipsa de erectie a evenimentului. Si totusi…

Gayfestul este fenomen foarte supralicitat de adeptii zorzoanelor stangiste, dar liberale, gen free-sex, ateism, tricouri cu Che Guevara, multiculturalism, haine in carouri, marijuana, sex oral, power to the people, budigai roz sau muzica punk. Si eu sunt de stanga, si mie imi place punk si sa fumez marijuana… dar nu scap din vedere un lucru… Pana la urma, homosexualitatea este o chestie legata de sex… sau, mai precis, de modul in care fac unii sex. Din punctul meu de vedere, adica din punctul de vedere al unui tip pudic si destul de timid in relatiile cu gagicile, este treaba fiecaruia cum si cu cine face sex. Sexul… vreau sa spun actul sexual, este ceva ce tine de intimitatea fiecaruia si nu cred ca avem dreptul sa ne bagam pe sub patura nimanui, decat atunci cand suntem invitati, ca persoane mature, la un menaje-a-trois, la un gang-bang sau la alte forme de swinging. In rest, fiecare e liber sa se iubeasca cu cine pofteste, atata timp cat nu o face impotriva vointei celuilalt. Atat de liber, incat nu conteaza rasa, nationalitatea sau sexul partenerului. Cata vreme sunt respectate regulile bunei cuviinte si ale moralei publice orice om este liber sa iubeasca pe cine pofteste, fiind de asemenea liber sa imparta asternutul cu oricine ii acorda consimtamantul, fie ca vorbim despre o femeie si un barbat, un barbat si un barbat sau o femeie si o femeie. De aceea nu vad rolul unei astfel de manifestari, in care baietii sa se imbrace ca fetele, sa se tina de mana, sa se sarute frantuzeste, sa se pipaie si sa-si doreasca operatii de schimbare de sex, in conditiile in care, homosexual sau heterosexual, nu este o chestie tocmai decenta sa-ti faci publica sexualitatea pentru ca, inevitabil, o dai in pornografie si… pornalau, in general… Mie, personal, mi se rupe de heterosexualitate sau de homosexualitate, atata timp cat zgomotele orgasmelor altora nu-mi tulbura linistea celor patru pereti. Na c-am zis-o, ca un mos ajuns la andropauza!…
Pe langa aceasta dimensiune punk-liberala, mai este una legata de un drept fundamental al fiecaruia - conceptul socio-politic de „libertate” acopera, pana la urma, inclusiv dreptul fiecaruia de a face sex cand si cu cine vrea, fara sa fie monitorizat de moralisti cu capete patrate, pentru ca… despre asta este vorba cand ne referim la libertate… Societatea moderna a cunoscut destule tipuri de totalitarisme si de dictaturi, o multime de oameni aflandu-si suferinta sub asemenea regimuri, pentru ca sa ne dorim suficient ca lumea in care traim astazi sa fie una a libertatilor, sau macar una in care oamenii sa hotarasca liberi cu cine doresc sa faca sex. Pentru ca problema drepturilor minoritatilor sexuale este una reala, discriminarea, adversitatea fatisa si chiar actele de violenta impotriva membrilor acestora fiind un lucru cat se poate de real. Indiferent de permisivitatea si de caracterul tolerant al legislatiei dintr-un anumit stat, mai este si acea problema legata de perceptia generala a publicului fata de acest gen de chestiuni, dar si al unui dublu standard moral pe care il aplica atunci cand se refera la „tarele si raul” dintr-o societate Pentru ca, de exemplu, este de neconceput sa afirmi ca „iti este scarba de poponari”, pentru ca mai apoi sa dai fuguta la sectia de votare si sa dai cu ştampila pe Iliescu, Basescu, Vadim sau Marian Vanghelie. Se pare ca o astfel de combinatie intre „principii morale solide” si prostie marlaneasca este una fatala pentru orice democratie. Cred cu toata convingerea ca aceaste probleme de optiune sexuala ale unor membri ai societatii noastre ar trebui sa fie printre ultimele care sa ne preocupe, in conditiile in care analfabetismul, mizeria si decadenta morala pun din ce in ce mai mult stapanire pe tara asta, din pacate singura pe care o avem.

Dar, am impresia pe undeva ca devenim prea seriosi si… toata lumea stie ce fac oamenii seriosi… De aceea, propun sa revenim la veselia care ne-a caracterizat la inceput si sa prezentam taberele:

In coltul negru cu verde, cu cusma pe-o ureche cantand din frunza, EI… aparatorii ordinii morale: ASCOR-ul, Noua Dreapta, Noii Golani, miscarea ultras, mutrele trase de atata post si abstinenta, gacicile urate si mustacioase care ar sta toata ziua la spovedit si la dat ochii pe spate, studentii la teologie cu simpatii legionare, skinheads, alti skinheads, Brigada de Asalt, cacaciosi cu sepci cu patratele adunati si ei la o „baietie” ultra, familiile crestine, steaguri verzi, fantoma lui Horia Sima, Antonescu si Vadim Tudor, un ghiveci ideologic si o adunatura pestrita care in loc sa stea acasa, sa vada un porn sau sa faca un gratar cu manele, se aduna la contramanifestatie sa ce?... Pentru Basarabia pamant romanesc… Hai sictir!

In coltul roz, in chiloti cu ata-n cur, baietii si fetele… Lesbienele, urate ca limba rusa care, daca nu s-ar iubi intre ele, oricum nu le-ar iubi nici un barbat intreg la minte si cu cat de cat gusturi in materie de femei, homosexualii, aproximativ asemanatori cu lesbienele, dar imbracati mai cu gust, travestitii, Naomi, Cici Balerina, ONG-istii lui Papuc, Antifa, Mircea Toma, intelectualii in chiloti de dama… o adunatura la fel de pestrita si , in general, la fel de batuta in cap…

La mijloc, jandarmii prosti ca niste cururi…

Problema lor este ca judeca aproximativ in aceiasi termeni, exceptie, evident, jandarmii, care nu judeca deloc. Daca cei din coltul negru cu verde le-ar da foc celor din coltul roz, si cei din coltul roz le-ar face aproximativ acelasi lucru celor din coltul negru cu verde. Pana la urma la fel de incuiati sunt cu totii, difera doar termenii in care isi construiesc discursul. Intre bla-bla-ul patriotard si crestin moralicesc al unora si demagogia liberala a celorlalti nu exista prea multe deosebiri de esenta. Se pare ca, indiferent de optiunile noastre sexuale, suntem acelasi popor obisnuit sa gandeasca doar in sloganuri si sa se urneasca doar la pocnitul din bici, indiferent daca biciul este manuit de cineva in uniforma de postav kaki sau in costum de latex. In Romania totul este posibil. Chiar si atunci cand mintile oamenilor se vor mai deschide, atmosfera va fi aceeasi, consacrata la toate iesirile la iarba verde pe unde este invatat sa o arda romanachele, heterosexual sau nu. Daca la Londra, la Gayfest, canta U2 si Coldplay, la Bucale, in viitorul apropiat, Marian Vanghelie se va ocupa, sub atenta indrumare a lui Adrian Nastase, la organizarea unei sesiuni de gratare cu mici si bere, asortate cu manele-dance si sepci roz, cu pesede… Pentru ca, dupa o zi de petreceri si chindii dedicate diversitatii, atat nea Marian, cat si Naomi, Ascoru’ si Noua Dreapta sa-si dea intalmire la Dan Diaconescu pentru o dezbatere de idei pe baza problemelor unei societati liberale.

Despre munca si protectie sociala...

Si tocmai cand Romania parea sa cunoasca o dezvoltare erectiva fara precedent, pe langa puzderia de personaje porno – eleve, profesoare, bibliotecare, pana si pitici… ai auzit, Bobule… pana si pitici, toate asortate cu personaje pitoresti prin preasfiosenia lor, precum Alina Plugaru, Laura Andresan, Simona Senzual sau Sexy Braileanca, a trebuit sa vina un ditamai ministeriabilul, adica persoana cu pretentii, vorba aceea, care sa dea cu mucii in fasole si cu sperma in LCD-ul laptopului si sa se faca de toata minunea fiind prins de o tara intreaga masturbandu-se sau, mai pe romaneste, facand laba. Personajul in discutie se pare ca este fostul ministru al muncii si protectiei sociale, dom’ Paul Pacuraru… stiti voi, ala fonfait care articuleaza cuvintele de parca i s-ar fi incurcat juma’ de kil de caramele printre masele. Ei si ce? O sa spuneti ca toata lumea, vreau sa spun partea ei barbateasca, obisnuieste „sa se mai joace cu maimuta” din cand in cand, zvonurile calomnioase la adresa acestora impartindu-i, din acest punct de vedere, in doua categorii – barbati care si-o freaca si barbati care nu recunosc. Dar de la un fost ministru… parca ai mai multe pretentii. Ca doar nu vorbim despre un pusti puber pe care mamica lui l-a surprins zabovind nefiresc de mult cu mana in chiloti. Si apoi nu inteleg un lucru… la banii lu’ dom’ ministru, nu gasea si dansul una, doua, trei… sau chiar patru-cinci gagicute cu care sa se inveleasca peste noapte? La ce-i buna o laba cu scandal, cand putea sa rasufle catre presa o cu totul alta poveste, una mult mai virila si mai cu iz de testosteron… Decat sa roseasca si sa se fastaceasca, surprins mancandu-si mucii si sa vina cu texte de genul: „Da’ ce… ca io n-am facut nimic!?!”, ar fi putut sa pozeze intr-un fante gagicar, asezandu-si pieptul in fata si replicand indiscretilor: „ Daca ne tine, futem si cate zece femei odata… nu-i vina mea ca sunt un barbat atat de fatal!” Din pacate pentru Paulica Pacuraru, nu a fost prins facandu-si de cap cu cinci gagicute bunoace si nici macar intrand cu „curatenia pe sectoare”… A fost prins „scarmanandu-se”, facandu-se de panarama in fata unei tari intregi…

Totusi, din aceasta noua perspectiva asupra sexualitatii clasei politice romanesti, putem desprinde si o alta idee, anume aceea ca laba metafizica a fostului ministru al muncii si protectiei sociale poate fi si un moment de inspiratie si de vocatie, intrucat, prin prisma fostei sale pozitii ministeriabile, se poate deduce faptul ca munca, ca si laba, de altfel, este si va fi, vorba Majestatii Sale Regele, principala ocupatiune manuala a romanului, indiferent de nivelul functiei publice la care poate accede… Cat despre protectie sociala… vorba unei alte mecle incoronate, respectiv Nero: „Laba si circ!”